Hamilton: "Alonso este principalul adversar la titlu"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 23.09.2010
Lewis Hamilton susţine că Fernando Alonso este principalul său rival în lupta pentru titlu datorită progreselor realizate de Ferrari în ultimele curse.

Cu numai cinci etape înainte de finalul sezonului, cinci piloţi au în continuare şanse reale la titlul mondial, fiind despărţiţi de 24 de puncte.

Deşi Mark Webber ocupă poziţia de lider, Lewis Hamilton consideră că principalul său rival în lupta pentru titlu este Fernando Alonso, aflat în acest moment pe locul trei în clasament, la 16 puncte în spatele său.

"Cred că băiatul care a câştigat ultima cursă  (n.r - Fernando Alonso) este principalul rival. Aşa că îl voi lăsa pe Alonso să fie favorit, pentru mine este în regulă. Ferrari este mai competitivă acum şi a câştigat mai multe puncte decât orice altă echipă în ultimele câteva curse. Au utilizat un pachet aerodinamic care s-a potrivit pentru Monza şi poate că au depus multe eforturi pentru a câştiga acasă, dar şi-au arătat forma şi vom vedea unde sunt aici (n.r - în Singapore). Aceasta este o cursă importantă pentru a înţelege unde este Ferrari şi unde suntem noi comparativ cu Red Bull", a declarat pilotul echipei McLaren în paddock-ul circuitului Marina Bay din Singapore.

Între timp, Alonso minimalizează importanta victoriilor în ultimele cinci curse, considerând că va putea ridica trofeul de campion deasupra capului dacă va termina toate etapele pe podium.

De altfel, pilotul Scuderiei Ferrari şi-a făcut deja câteva calcule matematice în perspectiva acestui final de sezon.

"Pilotul care obţine cinci podiumuri în cinci curse va fi foarte aproape de titlu, deoarece constanta nu a fost punctul forte al nimănui în acest an. Au existat momente bune şi momente proaste pentru toată lumea. Webber are acum 182 de puncte după 14 curse, adică o medie de 14 puncte, ceea ce înseamnă că dacă termini de cinci ori pe poziţia a treia câştigi mai mult decât aceasta medie. Avem nevoie de curse bune şi un abandon ar însemna să ne luăm la revedere de la titlu, pentru că au mai rămas puţine curse. Aşa că, aşa cum am spus, cinci podiumuri ar fi bune pentru noi", a explicat dublul campion mondial.

Via | BBC Sport | Autosport

Comentarii (11)

  • Hami
    Eu cred ca Button e principalul lui adversar. Inca un abandon si la revedere sustinere din partea echipei.
    8 3
  • Niculae
    Sunt 5 piloti care se bat anul acesta si nu stiu exact cine ce sanse reale are, dar toti au sanse sa lupte, important este cine le si fructifica. Personal sper ca pilotii McLaren sa nu o faca, pentru ca cei de la Red Bull sunt un pic... inconstanti. Vedem dupa Singa ce sanse reale au cei 5 piloti.
    9 6
  • Hamilton
    Nu-mi vine sa cred ca are Ham. asemenea ganduri! Poate a vrut (dar s-a abtinut)sa spuna ca Alonso i-ar fi cel mai nesuferit pilot din F1 daca ar termina campion in primul lui an la Ferrari.
    10 11
  • Diesel
    Hamilton vs Alonso
    Hamilton stie mai bine ca oricine altcineva de ce perfomante este capabil Fernando cand beneficiaza de un monopost bun, de altfel anul trecut cand Fernando semna pt Ferrari si-a exprimat parerea ca va trebui sa lupte cu un Alonso la Ferrari. La randul lui, Fernando a spus ca Lewis si Vettel sunt principalii lui contracandidati, afirmatie facuta undeva la inceputul anului.
    11 1
  • fernando a.
    Asa este Ham, adevaratul adversar este unicul Alonso.bafta Alonso.
    12 7
  • F1
    Bafta Alonso1
    7 5
  • Scuderia
    Alonso si Ferrari principalii adversari pt Red Bull.
    10 3
  • Fernando the 3rd
    Sa facem o mica recapitulare. Din pct ul meu de vedere mclaren a fost rapida anul acesta doar in Canada. Red bull a scazut pasul. Sincer cred ca testele FIA i-au dat un pic peste cap. Asa ca Ferrari au fost singuri constanti tot sezonul ( excludem turcia si furaciunile aferente gen valencia si silverstone). Dar in fine parerile sunt impartite. Asa ca eu continui sa imi sustin favoritul. Al treilea campionat mondial pentru Fernando Alonso!
    10 1
  • Diesel
    matematica lui Fernando
    Nu stiu daca Fernando va ajunge campion anul asta insa cu siguranta stie matematica, erau unii care il desfintau pe aici cand facea acele afirmatii si continua sa spere, deci sansele lui chiar sunt de 50%. Matematica lui Alonso nu face referinta strict la teoria probabilitatilor, pentru ca cei 5 nu sunt egali valoric, nu au masini identice iar hazardul...Matematica lui ii spune ca are un material tehnic de calitate, din ce in ce mai bun, o echipa performanta cu o progresie importanta a rezultatelor si moral de invingator, asa ca multa bafta Fernando, multa bafta FERRARI!
    7 2
  • Diesel
    Fernando vs Lewis
    Am omis insa cred ca merita. Lewis si Fernando sunt adversari irefutabili. Sunt primii adversari. Insa au respectul valorii celuilalt. Fanii ar trebui sa tina cont de asta.
    9 0
  • ...
    Ma indoiesc ca Hamilton va mai face aceeasi greseala ca la Monza si va abandona in primul tur. Apoi un plus pt Hamilton este sprijinul lui Button( bine,.... vine vorba sprijin). Cei doi se ajuta unul pe altul deepinzand beininteles de clasarea momentana in cursa. Aceasta ipoteza poate fi valabila si invers cu Hamilton ajutandu-l pe Button. La RED Bull si Ferrari "discutiile" intre piloti nu sunt prea prietenoase.
    Webber nu cred ca va mai iesi iar pe un loc 6 ca si la Monza. De fapt Alonso cam depinde de ce fac ceilalti. Si ar cam trebui cam multe "ghinioane" pt ca Alonso sa aibe de ce profita.....Insa da , are sansele lui si da sunt chiar buicele

    Apoi mai este un detaliu. Ferrari va trebui s ademonstreze ca masina si pe circuite cu alta configuratie decat SPA si Monza. Sa nu uitam, Alonso e la ultimul motor conform regulamentului...

    Personal la constructori vad castigatori pe McLaren..au o echipa mult mia inchegata ca restul competitorilor.

    La pilot ma abtin, este posibil orice( aviz titlul lui Raikkonen:D)
    1 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru