Hamilton admite ca victoria se datorează incidentului Webber - Vettel
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Turciei după ce a profitat de incidentul dintre Mark Webber şi Sebastian Vettel din turul 40.
Întrucât înainte de acest incident ocupa doar locul 3, pilotul echipei McLaren a rămas rezervat în declaraţii şi a admis că nu are motive să fie entuziasmat de acest succes.
"Victoria de duminică nu este la fel de bună ca altele. Asta pentru că s-a întâmplat un pic diferit faţă de precedentele mele victorii. În mod ideal, un pilot vrea să câştige o cursă prin depăşirea celor din faţă, nu după ce îi vede cum fac accident în faţă. Este mult mai frumos să-ţi deschizi drumul spre victorie depăşindu-i pe rivali şi să câştigi cât mai greu", a declarat el în cadrul unui comunicat de presă al echipei McLaren.
Totuşi, victoria lui Hamilton nu a fost lipsită de peripeţii. Cu numai 9 tururi înainte de final, coechipierul său Jenson Button l-a atacat şi depăşit într-un complex de viraje stânga-dreapta. Hamilton a revenit însă şi şi-a recăpătat poziţia la finalul liniei drepte de start-sosire, nu înainte ca cei doi echipieri să se atingă uşor.
Vorbind despre acest duel, Hamilton nu a ezitat să-i înţepe pe rivalii de la Red Bull, afirmând că niciodată nu ar comite un gest care să ducă la un incident de cursă între el şi Button.
"Avem dreptul de a concura unul împotriva celuilalt, dar trebuie să fim rezonabili.
Până la urmă suntem o echipă: amândoi vrem să câştigăm titlul piloţilor şi al constructorilor. Dar nu suntem tâmpiţi. Nu aş face nimic periculos prin care să-l ating pe Button şi viceversa. Ştim că ne respectăm unul pe altul, aşa că nu există probleme", a adăugat el.Via | McLaren
Comentarii (12)