Pilotul echipei Mercedes este mulţumit de a doua clasare consecutivă pe podiumul de premiere, însă avertizează că monopostul W04 are nevoie de îmbunătăţiri.
"Nu sunt sigur unde pierdem timp, dar ritmul general nu a fost unde trebuie şi cu siguranţă există câteva zone ale monopostului pe care trebuie să ne concentrăm. Avem câteva update-uri şi trebuie să continuăm să îmbunătăţim. Trebuie să aflăm unde pierdem timp, să încercăm şi să reuşim să îmbunătăţim", a declarat britanicul la finalul cursei de la Shanghai.
Dezamăgirea lui Hamilton de a termina cursa pe locul trei este cu atât mai mare cu cât Raikkonen a fost implicat într-un duel cu Sergio Perez în urma căruia şi-a avariat partea frontală a nasului monopostului.
Deşi admite că defecţiunea l-a costat la stabilitate, finlandezul nu crede că aceasta a fost decisivă în stabilirea rezultatului final, întrucât într-o astfel de situaţie ar fi schimbat componentă."Am vrut să schimb nasul, dar cred că băieţii s-au uitat la aripa faţă la primul pitstop şi probabil s-au gândit că am pierde prea mult timp. Nu ştiu exact, dar monopostul a fost ok. Am fost surprins că nu s-a deteriorat prea mult, întrucât l-am lovit destul de tare pe Perez. Am fost puţin surprins că nu am avut mai multe probleme, dar monopostul a fost un pic subvirator şi am distrus pneurile faţă din această cauză", a explicat fostul campion mondial.
Comentarii (1)