Hamilton a câştigat Marele Premiu al Belgiei!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Circuitul de la Spa-Francorchamps a oferit şi în acest sezon o cursă plină de spectacol şi răsturnări de situaţie. Unul dintre cei mai puţin afectaţi de astfel de evenimente a fost Lewis Hamilton, care a obţinut a treia victorie din acest sezon după ce a profitat de startul ratat la lui Mark Webber.
Chiar dacă a avut o scurtă ieşire în decor la apariţia ploii din ultimele tururi, campionul mondial din sezonul 2008 şi-a păstrat sângele rece şi a trecut triumfător linia de sosire, obţinând o nouă victorie pentru McLaren.
Webber a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul doi, obţinut însă şi ca urmare a numeroaselor incidente provocate în fruntea plutonului de coechipierul său de la Red Bull, Sebastian Vettel, care a avut parte de una dintre cele mai slabe curse din carieră. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Robert Kubica, care a confirmat formă bună pe care o traversează Renault, în timp ce Ferrari nu a reuşit decât un loc patru prin Felipe Massa.
Brazilianul a făcut o cursă anonimă, în timp ce coechipierul său Fernando Alonso a abandonat spre final după ce a pierdut controlul volanului pe un circuit complet ud, deşi avea pneuri de ploaie, nu înainte însă de a fi lovit în plin de Rubens Barrichello în startul cursei.
Force India a obţinut un excelent loc cinci prin Adrian Sutil, în timp ce Mercedes GP a reuşit să-şi spele păcatele după rezultatele modeste din calificări.
Plecat de pe locul 21 al grilei de start, Michael Schumacher a amânat prima oprire la boxe până în momentul în care ploaia a lovit puternic circuitul spre finalul cursei. Strategia a fost adoptată şi de coechipierul sau Nico Rosberg, care a terminat pe locul şase în fata septuplului campion mondial, nu înainte ca cei doi să aibă parte de cel puţin două dueluri roată la roata soldate cu uşoare atingeri.
Ultimele locuri care aduc puncte în clasament au fost adjudecate de Kamui Kobayshi (BMW-Sauber), Vitaly Petrov, care a făcut o cursă senzaţională pentru Renault după ce a plecat de pe locul 23, şi Jaime Alguersuari (Toro Rosso).
Eroul negativ al cursei a fost Sebastian Vettel, care a provat nu mai puţin de trei incidente, printre care şi abandonul lui Jenson Button de la McLaren.
Germanul a avut reale probleme în a controla monopostul Red Bull şi a suferit o penalizare de tip drive through, dar şi o pană la unul dintre pneuri, înainte de a ocupa locul 15 în clasamentul general.FILMUL CURSEI
START RATAT PENTRU WEBBER
Plecat din pole position, Webber a ratat startul şi a pierdut nu mai puţin de şase poziţii, oferindu-i lui Hamilton şansa de a deveni lider încă din primul viraj. La rândul său, Button l-a depăşit pe Vettel şi a urcat pe locul trei în spatele lui Kubica, în timp ce Alonso a urcat pe opt după ce a trecut de Barrichello şi Hulkenberg. Cu toate acestea, până la finalul primului tur pe unele porţiuni ale circuitului a început o ploaie torenţială.
ALONSO, VICTIMA INOCENTA A LUI BARRICHELLO
Piloţii au evitat să intre la boxe, întrucât pe cea mai mare parte a traseului pista era uscată, însă pneurile slick s-au dovedit o corvoadă în ultimul viraj. Button şi Vettel l-au depăşit pe Kubica, în timp ce Barrichello l-a lovit din spate pe Alonso. Aflat în imposibilitatea de a controla monopostul, brazilianul a abandonat, iar dublul campion mondial a intrat la boxe. Incidentul urmeaza sa fie investigat de comisarii dupa incheierea cursei.
Alţi şase piloţi au ieşit în decor în ultimul viraj, ceea ce i-a determinat pe comisarii de cursă să introducă Safety Car-ul în turul 2 pentru două tururi. Alonso a fost nevoit să revină la standuri pentru înlocuirea pneurilor intermediare cu cele slick, întrucât ploaia se oprise, în timp ce Schumacher a profitat de alte opriri la standuri pentru a urca pe 12.
După ce a plecat de pe locul 23 al grilei de start, Petrov l-a depăşit pe Rosberg în lupta pentru locul 9, iar Schumacher a profitat de incident pentru a-l devansa la rândul său pe coechipierul de la Mercedes GP. Cei doi s-au atins uşor, provocând o avarie minoră la aripa fată a lui Rosberg.
VETTEL GRESESTE SI PLATESTE CU UN DRIVE THROUGH
Între timp, Hamilton şi-a consolidat prima poziţie în clasament în faţa lui Button, cei doi piloţi ai echipei McLaren conducând plutonul format din Vettel, Kubica, Webber şi Massa, în timp ce Alonso a urcat până pe locul 11. În turul 17, Vettel a încercat să-l depăşească pe Button în virajul Bus Stop (ultimul al circuitului), însă a pierdut controlul volanului din cauza pistei parţial umede, întrucât ploaia tocmai reîncepuse.
Germanul l-a lovit în lateral pe Button, care a fost nevoit să abandoneze, iar Vettel a revenit la boxe pentru o nouă aripa fată.
Câteva minute mai târziu, el a primit o penalizare de tip drive-through pentru producerea unei coliziuni, coborând astfel până pe locul 14.VETTEL PROVOACA UN NOU ACCIDENT
Piloţii din frunte au efectuat schimbul obligatoriu de pneuri la jumătatea cursei, fără producerea unor schimbări în clasament. Hamilton a continuat să fie lider în faţa lui Kubica, Webber şi Massa, în timp ce Schumacher a urcat până pe locul şase întrucât a amânat oprirea la boxe. În turul 26, Vettel a fost protagonistul unui nou incident, după ce Liuzzi a încercat să-l depăşească. Pilotul Red Bull a vrut să-şi apare poziţia în ultimul viraj, însă cei doi s-au acroşat şi a făcut pană la pneul stanga-spate. Astfel, el a pierdut timp preţios în drumul spre boxe pentru schimbarea cauciucului şi a revenit doar pe locul 20.
PLOAIE PUTERNICA. PILOTII DIN FRUNTE REZISTA, ALONSO ABANDONEAZA
Turul 35 a consemnat şi începerea unei noi reprize de ploaie, de data aceasta mai puternică. Hamilton, Kubica, Webber şi Massa au rămas încă un tur pe circuit, iar liderul clasamentul a avut o scurtă ieşire în decor, fiind la câţiva milimetri de un accident. Ulterior, Kubica a ratat oprirea la standuri, iar Webber a profitat şi a urcat pe locul 2.
Cei mai mulţi piloţi au optat pentru pneuri intermediare, însă ploaia a devenit mai puternică, iar Alonso a pierdut controlul volanului şi a abandonat după ce a lovit nasul maşinii de glisierele de protecţie. În urma incidentului, Safety Car-ul a fost trimis pe circuit cu numai cinci tururi înainte de final.
Ultimele patru tururi s-au desfăşurat liber pe un circuit ud, însă cu excepţia unor dueluri la mijlocul plutonului nu s-a întâmplat nimic deosebit, iar Hamilton a trecut primul linia de sosire. Marele Premiu al Belgiei a consemnat patru abandonuri, trecute în rândul lui Alonso, Button, Senna şi Barrichello. Cel mai bun timp în cursa a fost realizat de Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:49.069 în turul 32.
Felicitari Weber care dupa un start ratat a facut o treaba buna!
Felicitari Kubica!
Dragi fani feraristi ce spuneti acum? Vineri cursa era ca si castigata de Alonsito. (eu il desemnez castigator pentru cel mai spectaculos mod de a lovi decorul!)
Cel mai mare dobitoc de azi, sper sa nu mai castige anul asta vreo cursa.
Pacat de evolutia modesta a celor de la Ferrari, ma asteptam la mai mult de la ei.. insa sunt fericit pentru Schumacher care a urcat pana pe 7.
Spa-Francorchamps este si ramane un loc MAGIC !
:))))
"maryo37
la 27.08.2010 (12:48)
:>
Hai ca daca ploua si in timpul cursei posibil sa-l vedem pe Regele ploii in actiune."
NeoGalaxy
la 27.08.2010 (12:50)
Ferrari's 1st Eternal Fan
Well done Alonso, but this is the 1st step :)))) Let's do our best even better :)))
Icemanflavi
la 27.08.2010 (12:58)
Alonso & Schumi
Spa, Ferrari si Alonso...
Ma astept aici la performante bune de la Alonso si Schumacher
Jolerto
la 27.08.2010 (13:10)
lol
Vai McLarenistii la antrenamente libere :))))))))
NeoGalaxy
la 27.08.2010 (16:46)
Ferrari's 1st Eternal Fan
Well done Alonso & Ferrari! Let's do our best and raise the bar in P3 :) Be focused guys :)
321xiorel123
la 27.08.2010 (16:53)
@NeoGalaxy
Cel mai rapid pe uscat, cel mai rapid pe ploaie...ce nu-ti ajunge? Interesant mi s-a parut un Sutil a invins un Hamilton ;)
F1-zone
la 27.08.2010 (17:23)
Ferrari
O ocazie
buna pentru Ferrari si Alonso, aici au posibilitatea sa invinga Red Bull. Se anunta o cursa pe ploaie
fernando
la 27.08.2010 (18:00)
alonso
Nici nu trebuie sa ne miram ca in aceste antrenamente libere cel mai bun dintre ce-i mai buni piloti a fost Fernando Alonso.Acest pilot este un ceas elvetian care atunci cand are o masina competitiva este de invidiat.Chiar daca ar avea toti pilotii aceiasi masina Ferrari ca si a lui F. Alonso, acesta ar conduce de la cap la coada pt ca este un geniu. Bafta Alonso ....
Vettel a fost in Kamikaze mode astazi!!!!
lupta pentru titlu se prezinta cam asa:
1)Webber si Hamilton cu sanse egale,cu un mic avantaj pentru Webber
2)Vettel,Button cu 30% sanse ,avantajat fiind Vettel
3)Alonso cu 5%,asta ca sa fiu elegant,vroiam sa zic 0 dar matematic mai are sanse,doar daca ceilalti au un ghinion fantastic!!!!
Ma gandeam ca este nedrept si ce i s-a intamplat lui Alonso cand l-a lovit Barichello. Dar ... Alonso a demonstrat ca poate si singur sa-si duca de rapa cursa. Cand ploua el este unul din principalii abonati la tete-a-queue.
Dar Alonso este/piloteaza constant. Adavarata variabila la Ferrari este Massa. Cand piloteaza asa cum stie trece in fata lui Alonso. Cand lasa ca accidentul suferit sa-si lase amprenta asupra evolutiei sale ii permite spaniolului sa-l depaseasca.
@ctlnmihai Cred ca ai vazut alta cursa...Alonso pe pista nu prea a fost tacut...Imediat dupa start a avansat 2 locuri, apoi dupa accident a ramas printre ultimii si apoi iar a urcat pe 8...nu mi s-a parut prea tacut.
@ drako referitor la primul comentariu tin sa iti spun ca tu esti ala dobitoc si ma rezum la atat
despre al 2-lea : Crezi ca era necesar sa copiezi comentariile fanilor ferrari? Nu avem voie sa ne sustinem favoritii sau sa speram la o cursa buna din partea lor.
Cat despre cursa chiar a fost una frumoasa in care Hamilton a avut noroc la start si a profitat din plin de asta. Felicitari si lui webber care a luat un avans destul de mare in fata lui vettel, avans care s-ar putea sa il propulseze pe locul de prim pilot in cadrul echipei.
Indiferent de rezultate a fost un spectacol total.
Vetel inca viseaza cu ochii deschisi si daca nu se trezeste la realitate RedBull va pierde titlul la constructori.
Ferrari deja poate sa se resemneze cu locul 3 la constructori si sa se gandeasca pt anul viitor. Alonso daca nu castiga la Monza s-a sfarsit si pt el.
Si atunci cand a fost lovit intrase in curba mai bine ca cei din fata lui, deci erau alte locuri recuperate, dar acum nu are rost sa ne gandim la "ce ar fi fost daca"...pacat ca s-a intamplat asa si eu sper la mai bine....
cat despre castigator, se poate considera cel mai norocos din cursa de azi.
Ba Alonso este varză, ba Hamilton norocos sau Schumacher a avut bulan 15 ani, etc.
Nu sunt fan Alonso!!! Dar toți suntem oameni, toți greșim. Unii au un temperament mai impulsiv și mai fac boacăne (Vettel), dar asta nu înseamnă că respetivii sunt incapabili.
Și Hamilton era să meargă la păscut astăzi, a avut noroc că a scăpat controlul mașinii într-un loc din care a putut să revină în cursă. De altfel britanicul a demonstrat deseori că este un "obișnuit" al ploii, un pilot adevărat talentat (nu îmi place Hamilton, dar nu pot să nu recunosc valoarea acestuia).
De ce un moment prost este pată pentru o întreagă carieră? De ce nu putem fi oarecum obiectivi, parțial, ptr că obiectivitate pură nu există, toți suntem subiectivi, dar măcar să nu sfidăm total rațiunea și să vorbim inepții...
A fost o cursă superbă, un spectacol total, a câștigat cel mai bun astăzi, dar ziua de mâine poate aduce altcuiva laurii victoriei. Zeița Fortuna nu veghează asupra muritorilor veșnic.
Gladiatorii romani mulțumeau Fortunei fiecare victorie, nu priceperii, deoarece la acel (și acest nivel, F1) aproape toți sunt dotați cu talent. Priviți un Webber sau un Button care ani de zile au stat în anonimat, oare ei nu au avut talent? Au avut, talentul a fost acolo, dar zeița victorioșilor nu a dorit să se înduplece dorințelor acestora.
Există sclipiri de geniu, dor tot Fortuna le poate anula.
Scuderia, daca nu ai argumente iar Ferrari a fost praf azi la Spa nu trebuie sa postezi cu 10 nick-uri. Am inteles ideea ta. Si vezi ca faci aceeasi greseala...."bucurativa"...lipseste undeva o cratima! Te-ai prins?
Legat de cursa, Webber a confirmat ca nu stie sa ia startul la acelasi nivel cu al celorlalti piloti de top si Vettel ca este prea impulsiv pentru un pilot ce aspira la titlul mondial si ca daca nu se maturizeaza mai repede o sa isi dea seama ca a dat cu piciorul unei sanse cu care nu stie cand se va ma intalni.
Pacat de Jenson ca a picat nevinovat, insa nimeni nu garanteaza ca ar fi fost azi o dubla McLaren, mai ales ca britanicul avea avarii la aripa fata.
Felicitari Lewis si sa speram ca revirimentul McLaren va continua si la Monza.
Numai bine tuturor, indiferent de echipa sau pilotul preferat.
Iar din pacate adminii aproba tacit acest lucru. Sunt de acord ca polemica da naștere la trafic iar traficul generează bani dar dacă se pierde din calitate atunci mai veti ajunge "Click". Oare veti face ceva pentru ridicarea calității comentariilor de pe aici?!? Cu stima.
De exemlu răscoala Nika din Constantinopol era să-l coaste tronul pe împăratul Iustinian. Totul a pornit de la o cursă de care în Circus Maximus (concurenții erau susținuți de adevărate "partide politice" purtând numele după culorile afișate de către conducătorii carelor; ex: roșii, verzi, albaștrii...) și s-a transformat în război civil între suporterii diferitelor tabere.
Deci până la urmă fiecare îl susține pe cel mai tare din parcare, iar după cursă sau spumegă, sau dă cu tifla la alții.
Problema este că unii dintre noi iubesc F1, chiar dacă avem preferințe, poate avem un oarecare bagaj cultural care nu ne lasă o manifestare de gen "cimpanzeu în călduri".
Nu prea avem cu cine vorbi, asa ca ii las in pace pe piloti(si frustrati stati si voi in lumea voastra)
Cursa a fost frumoasa, a avut toate ingrediientele, norocul mereu si-a spus cuvantul in Formula 1. Oricat talent ai avea, daca n-ai noroc nu ajungi campion. Si nu, norocul nu e de partea celor mai buni ci tine de anumite circumstante(vremea, ceilalti participanti, comisarii de cursa s.a.)
In fine... Prea multe greseli in cursa. In Formula 1 exista niste kamikaze de piloti care ar trebui sa se calmeze si apoi sa urce la volan(nu de alta, dar pentru furia lor, platesc altii nevinovati. Dar dupa cum stim, F1 e un razboi)
Au fost piloti care au oferit dueluri frumoase... Si unii care au profitat la maxim de anumite circumstante(se stiu cei in cauza, doar idiot sa fii ca sa nu-ti dai seama; Cum pe site sunt multi idioti, oare sa spun ce piloti? Nuuu va las sa muriti de curiozitate)
Erau de asteptat atatea rasturnari de situatie...
Urmeaza Monza peste 2 saptamani... La Spa am pariat pe Hamilton(am fost doar realist, pentru ca am pariat banii mei:)) ), la Monza vedem pe mana cui merg... In nici un caz Reb Bull ca astia sunt mari kamikaze!!!
Comisarii de cursa ar trebui sa-si faca datoria: Barrichello si Vettel trebuie penalizati pentru urmatoarea cursa!! Barrichello nu stiu unde s-a crezut sa intre cu viteza aia in acel viraj, tinand cont ca avea destul timp de reactie( sau nu avea reactie pentru ca e batran si mai ales e pilot de pluton?). Ambii piloti trebuie sa primeasca o penalizare! Daca asa se fac depasirile in Formula 1, pai atunci nu stiu cine o sa mai termine cursa!
imi pare rau de ghinionul lui Button si la fel de al lui Alonso, ca fara lovitura lui Barichello poate era altfel totul.
Massa a bagat capul la cutia si a scos puncte pt ferrari bv si lui.
Singurlul cu care am ceva e Vettel care, imi pare foarte impetuos si imatur, greseli ca alea ori le faci intentionat ori le facidin prostie.
Force india iarasi a aratat ca stie sa taca si sa faca. la fel si pilotii ei. f. Slab de la rosa.
in rest super sa vedem ce se implanta si la Monza