Rezultatele din Marele Premiu al Japoniei au potențialul de a stabili în mare măsură numele noului campion mondial, ca urmare a performanțelor diametral opuse obținute de Lewis Hamilton și Sebastian Vettel.
Lewis Hamilton a țâșnit la start și l-a blocat pe Sebastian Vettel, în timp ce Max Verstappen l-a depășit în primul viraj pe coechipierul său Daniel Ricciardo, care a fost depășit ulterior și de Esteban Ocon. Vettel nu a fost însă capabil să-și păstreze locul doi ca urmare a unor problemele la unitatea de propulsie, astfel că a fost depășit succesiv de Verstappen, Ocon, Ricciardo și Valtteri Bottas pe parcursul primelor două tururi și a ajuns pe poziția a șasea.
Vettel a avut un moment de respiro după numai două tururi, când Safety Car-ul a intrat pe circuit în urma unui accident suferit de Carlos Sainz Jr, însă la restart a fost depășit imediat de Sergio Perez, iar inginerii l-au chemat la boxe pentru a retrage monopostul din cursă.
Plecat cu pneuri soft de compoziție mai dură, Kimi Raikkonen a fost depășit de Nico Hulkenberg și a ieșit ușor în decor, astfel că a fost retrogradat până pe poziția a 14-a, însă după ieșirea Safety Car-ului a revenit treptat pe locul 8 și l-a depășit inclusiv pe Hulkenberg.
În turul 12, Ricciardo și Bottas au urcat câte o poziție după depășirile efectuate asupra lui Ocon, însă ulterior primul stint a fost unul liniștit, în care au lipsit evenimentele majore, iar Hamilton și-a consolidat prima poziție cu un avans de peste 5 secunde în fața lui Verstappen.Unica intrare la boxe pentru pneuri soft a decurs bine pentru toți piloții de top care au început cu cauciucuri supersoft, iar Bottas a devenit lider în fața lui Hamilton întrucât a rămas pe circuit cu pneuri soft, cei doi fiind urmați de Verstappen, Ricciardo și Raikkonen, care avea de asemenea pneuri soft uzate. După câteva tururi, Verstappen s-a apropiat amenințător de Hamilton, iar britanicul s-a plâns prin radio că își distruge cauciucurile, astfel că Bottas l-a lăsat să treacă pentru a prelua conducerea.
În cele din urmă, Bottas și Raikkonen au intrat la boxe pentru pneuri supersoft în preajma turului 30 și a revenit pe circuit pe locurile 4 și, respectiv, 5, iar Hamilton avea deja un avans de 3 secunde în fața lui Verstappen.
Un accident suferit de Lance Stroll a generat un suspans neașteptat în ultimele tururi, întrucât comisarii au decis să introducă regula Safety Car-ului Virtual, care a micșorat diferențele dintre piloți.
Cursa a fost reluată cu numai 3 tururi înainte de final, iar Verstappen s-a apropiat la numai câteva zecimi de secundă de Hamilton și a primit permisiunea de la boxe de a încerca o depășire.
Cu toate acestea, Hamilton și-a jucat cărțile în mod inteligent și a profitat de piloții întârziați pentru a consolida o diferență de o secundă și de a trece astfel primul linia de sosire. Victoria îi permite pilotului Mercedes să aibă un avans de 59 de puncte în clasamentul general în fața lui Vettel cu numai 4 curse înainte de finalul sezonului.Verstappen s-a mulțumit astfel cu locul doi în fața lui Ricciardo, în timp ce Bottas și Raikkonen au terminat pe 4 și 5 cu strategii diferite. Force India și-a trecut în cont doua clasări în puncte prin Ocon și Perez, iar o performanța similară a obținut și Haas prin Magnussen și Grosjean, în timp ce ultimul punct pus în joc a fost acontat de Massa.
Anul trecut sau prin 2015, Rosberg a avut o problema asemanatoare si a ramas in cursa, mergand mai incet. Ferrari nu este in stare sa gaseasca acel mod de avarie. Oricum, este mai de ablamat faptul ca au probleme cu motorul dupa cursa anterioara, vai si amar! Sa plece toti de acolo, ca-s degeaba, m-am saturat!
Forza Merc!!! Go Lewis!!!
Btw, nu sunt fanul vitelului, nu l-am putut suporta niciodata pentru ce i-a facut lui Webber, este la Ferrari si ma simt nevoit sa tin cu el. Cum sa nu acuzi echipa cand ai probleme cu monopostul, pe cine sa acuz, pe pilot?
Eu inteleg ca ai o problema cu Ferrari si cu Fanii echipei dar esti ciudat.
Hamilton a cam castigat campionatul aici. Diferenta e greu de surmontat - singurul lucru care i-ar mai da o sansa lui Vettel este determinat de un abandon sau o clasare in afara punctelor pentru Hamilton.
Verstappen a avut o cursa.
Nu inteleg de ce Whiting a dat VSC! Locul unde ramasese Stroll era extrem de periculos - stiu ca si comentatorii de doi lei ai Digi au zis asta - insa acolo era obligatoriu SC. Au uitat ce s-a intamplat cu Bianchi, deja?
E ciudat cum unii piloti sunt amendati instant pentru ignorarea steagurilor albastre, dar unii care au un campionat castigat (minim) in spate, primesc clementa.
A. Senna
Ca va fi al doilea sau al treilea , oricum nu va mai conta . A pierdut campionatul si s-a facut de ras dupa parerea mea .
http://formula1.ferrari.com/en/japanese-grand-prix-2017-seb-let-down-by-a-spark-plug/
In tara asta deocamdata exista dreptul la opinie . Am o opinie si nu il discreditez pe Vettel . Si Alonso a avut la prpbleme tehnice .... dar nimeni nu sesizeaza asta si este atacat din toate partile . Si poate ca Alonso nu mai e ce a fost odata , dar in orice caz Alonso a avut masini mult mai oribile decat are Vettel acum . Nu vedeti padurea de copaci , aia e ! Raikkonen l-a ajutat si la Monaco si la Hungaroring . 2 victorii dintr-un foc ! Plus ca il ajuta cat poate cursa de cursa . Un mare pilot nu are nevoie de ajutor cursa de cursa sa fim seriosi !
PS
Sunt mai bine pregatit intelectual decat crezi tu . Stai linistit sunt capabil sa port o discutie normala cu argumente fara sa vorbesc aberatii si prostii.
Ce mai stiti de Chull??? Ce se mai aude despre Mclaren_Mircea_1985??
Parca se aud niste foșnete.... prin boscheti...
Dar daca tot vrei sa faci comparatii din astea, Alonso l-a batut pe Kimi, Vettel il bate de asemenea pe Kimi. Daca mai pui la socoteala si faptul ca Raik abia dupa ce a venit Vettel a avut masina pe plac, rezulta ca Vettel l-ar bate pe Alonso. Deci daca vrei sa compari asa. Altfel ramane cum am stabilit, nu am de ce sa cred ca Alonso ar face mai bine decat Vettel la Ferrari cata vreme Alonso nu dovedeste asta dar el doar fuge si vorbeste.
Ps, F1 Codemasters e prtz in ploaie. Incearca un simulator, acum ai de unde alege. Si mergi sa vezi ce tare esti in ligile online, poate ne intalnim acolo meseriasule
Personal consider ca echipa tehnica Merceded este net superioara celei Ferrari si asta din pacate conteaza vreo 90% restul este dat de noroc si de concentrarea pilotului, iar Hamilton sa fim seriosi stia ca cei de la Mercedes stau mai bine cam la orice capitol, si nu era nevoie de nimic din partea lui decat sa conduca monopostul. Plus Bottas era de forma, nu i-a pus probleme. Dar asta este strategia care conteaza cand te bati la un titlu sau chiar la ambele titluri.
2017 s-a incheiat, bravo inca odata pentru Hamilton si echipa Mercedes, au muncit foarte bine in acest sezon si si-au vazut de treaba lor. Sincere felicitari :P
Acum nu pot sa sper decat ca la anul vom avea un campionat mai echilibrat.
Bravo Lewis & Mercedes.
Hai, ca dai dislike cand cineva spune parerea despre cursa mai inteleg, dar cand ai o informare - deci nimic subiectiv - si dai dislike... trebuie sa fii un retardat notoriu.
Au aparut destui cretinei pe site-ul asta cu drept de vot.
Cu asta am terminat pe aici.
Sunt convins ca la Ferrari vor cadea capete iar Maurizio Arrivabene se va incrunta si mai tare, insa in acest sport asa cum spunea cineva, nu exista "daca, dar si poate".
Asta e, nu este singura mea dezamadire in acest sport si chiar daca voi atrage asupra mea critici din partea unor "profesionisti" fara nick name sau ID pe acest site, afirm ca mi-e dor de acel trio imbatabil care a facut istorie in F1: Michael Schumacher , Jean Todt si Ross Brawn.
Dincolo de dezamagire, ramane frumusetea acestui sport cu motor iar in cele patru curse ramase sa avem macar spectacol.
"Forza Ferrari!"
@ Mclaren_Mircea_1984!
Mirciulica, intotdeauna am apreciat la tine faptul ca ai venit cu comm-urii practice si obiective, chiar daca erai constient ca au fost in defavoarea echipei tale favorite Mc,Laren .
Ramai acelasi, iar cand Mc.Laren Honda va iesii din nou campiona mondiala atunci va fi "jos palaria"....pana atunci hai sa ne rezumam la simplii privitori!
Nu vreau sa vorbesc despre Mclaren Honda. Nu vreau sa vorbesc despre Whitmarsh care il considera pe Button egalul lui Hamilton, nu vreau sa vb despre Button, despre Alonso, despre Honda.
Da, asa e man, cine ii poate uita pe cei doi, Rory Byrne si Aldo Costa. Alte vremuri, alte principii. Dar totusi raman la parerea ca multe idei vin de la cel care este la volan, iar Schumi a simtit foarte bine scandura de la fundul monopostului sau stiind foarte bine sa faca diferentele.
@ Mclaren_Mircea_1984
Mircea, eu cred ca cea mai mare greseala a celor de la MC a fost eliminarea progresiva, dar sigura al lui Ron Dennis.
Cat despre Alonso, fara sa fiu neaparat fanul lui, dai un F1 W08 EQ Power+ pe mana si ii bate pe toti la pachet.
In perioada 2009-2013 Hamilton a fost pe locul 4-5 pe cand Vettel a fost campion; cand s-a trecut la V6 s-au inversat rolurile - la asta m-am referit.
Hamilton este campion mondial indiscutabil, Ferrari ca de obicei au inceput foarte bine sezonul si pe parcursul lui s-au pierdut, asta este mai pe scurt rezumatul campionatului 2017. Vedeti ca se poate si fara jigniri?
Hamilton al tau la Mclaren cu motor Mercedes a luat un singur titlu cu o masina dominanta in 2008. Dupa aia...vai de mama lui...in anii 2010-2014 a avut masini mai bune ca Alonso! Sa-ti iti spun palmaresul celor doi in acei ani? Cu tot cu F-duct si tot varza era! Acrosase cu Webber, gafe, inconsistenta in pilotaj..nu termina nici macar pe locul 3! Hai sa-ti mai spun, ca daca nu venea la Mercedes Rosberg avea acum 3 titluri mondiale! Mai lasa-ma cu purtatorul tau de lanturi. In 2011 Button l-a umilit!
ps. Esti cel mai mitic fan de pe site! Sa-ti injuri in halul asta "echipa iubita"....stii tu bine cate parale face ham ham fara masina.
PS
Nu am zis niciodată că nu mai postez. Ai încurcat persoana uita-te la comentarii .
PPS
Lol ce au jocurile de la Codemasters ?
Asa au zis ei ca pe IN TRECUT PILOTUL INTELIGENT TREBUIA SA AIBE GRIJA DE MASINA.
Acum va plangeti ca pilotul trebuie sa aibe grija de pneuri si de combustibil .... ghici de ce .... ca IN TRECUT PILOTII DADEAU TOTUL IN LOC SA AIBE GRIJA DE MASINA. Ironic, nu?
Perfect de acord cu tine. L-am detestat mereu pe Martin Whitmarsh, tipul de om si de conducator care are imprimat in ADN-ul personal codul genetic de LOSER. Tot ce a facut de cand a a preluat echipa din 2009 cand s-a retras Dennis au fosrt sa duca la distrugere Mclaren. Nici pana azi nu pot intelege cat de naiv sau de prost pur si simplu a fost in tot ce a facut. Cum ne vorbea de Jenson Button si de faptul ca la echipa era hemoragie de ingineri si de aerodinamicieni el vorbea ca echipa tehnica a lui Mclaren e cea mai buna din F1. Doamne. In loc sa aiba simtul acela sa stie ca Lewis e mult peste Button daca simte sprijinul total al echipei si sa il favorizeze fie si discret in defavoarea lui Button. Cum masinile din 2010 si 2012 in loc sa se concentreze pe o updatare agresiva in a doua jumtate a alocat resurse criminal de multe pentru a o adapta stilului lui Button care vroia doar udnersteer si plangea ca Grosjean azi ca NO GRIP. Niciodata Button nu va fi acel animal de cursa sau talent in stare purca ca Ham, Alonso, Verstappen. El e gen Rosberg. Ia un titlu si la revedere. Sau ce sa mai zic in 2012 cand se vedea clar ca mp4-28 e un dezastru si in loc sa ia o decizie rece de a scoate din nou mp4-27 si a o updata pe aceea, tot era mai bine pan ala finalul anului decat cu mp4-28. Sau nu mai zic ca semnarea cu Honda. Mumtakalat si Mansour aveau peste 50% din actiuni cumulat, si fara ei nu s-ar fi trecut la Honda. Si azi cred ca mai am pozele cu Whitmarsh prin Tokyo dimineata dupa semnarea cu Honda. Rusine. In loc sa vanda celkor de la Daimler cu totul echipa in 2009 si sa fie un fel de Alfa Romeo sau Bugatti in marele concern Daimler au preferat sa faca masini de strada in regim propriu. Mclaren ramanea autonoma si bijuterie a concernului Daimler ca marca de masini de lux, doar ca aveam nemti nu bahrenieni ca investitori majoritati. Sau macar sa ramana cu Mercedes si ca echipa de client, oricum era mai bine. Japonezii is inchistati acolo in universul lor, in afara de Gilles Simon si acum foarte tarziu Ilien nu au recrutat in masa motoristi de la Mercedes si Ferrari, cum a facut Ferrari dupa 2014 de la Mercedes. Pacat, putea insemna ei insisi Daimler in F1 azi, si Hamilton si Paddy Lowe toti erau acasa.
La fel si cu fanii, nu esti un fan adevarat daca nu sustii echipa la greu.
E usor sa tinem cu cel mai bun.
Poate ca anu asta castiga Hamilton ... insa CM 2018 e pe masa !