Hamilton a atacat interiorul virajului doi şi l-a forţat pe german să iasă uşor pe iarbă, reuşind astfel să preia conducerea cursei. În spatele celor doi, Sebastian Vettel l-a depăşit pe Valtteri Bottas până la intrarea în primul viraj şi amândoi au profitat de ieşirea în decor a lui Rosberg pentru a urca astfel pe locurile doi şi trei.
Rosberg a coborât pe poziţia a patra, în faţa lui Kimi Raikkonen, iar în primul stint a trebuit să concureze cu precauţie din cauza supraîncălzirii motorului.
Ferrari a fost nevoită să se mulţumească doar cu locurile trei şi patru pentru Vettel şi Raikkonen în faţa lui Bottas, astfel că speranţele la titlu ale germanului au început din nou să scadă.
Strategia câştigătoare a lui Rosberg
Prima intrare la boxe nu a produs nicio schimbare în plutonul fruntaş, însă Hamilton şi Bottas au fost singurii piloţi care au continuat cu pneurile medium. Acest lucru nu l-a ajutat însă pe pilotul echipei Williams, care a fost depăşit de Rosberg în turul 18. Germanul s-a apropiat la numai două secunde de Vettel şi a reuşit să-l depăşească în lupta pentru locul doi datorită unei strategii mai bune la a doua serie de intrări la boxe. La rândul său, Raikkonen a trecut de Bottas pentru locul patru şi s-a plasat în spatele coechipierului său.
În tot acest timp, Hamilton nu a avut nicio emoţie în fruntea cursei.
Cu un avans confortabil de peste 13 secunde înainte de prima oprire la boxe, pilotul echipei Mercedes a avut parte de liniştea necesară pentru a stabili tururi rapide şi a ajunge la peste 18 secunde în fata coechipierului său până la trecerea liniei de sosire. Britanicul a obţinut astfel a opta victorie din acest sezon şi a mărit la 48 de puncte diferenţa care îl separă în clasametul general de Rosberg cu cinci curse înainte de finalul sezonului.Hulkenberg învinge Lotus
În spatele plutonului fruntaş, imediat după start, Sergio Perez a avut un uşor contact cu coechipierul său de la Force India, Nico Hulkenberg, şi a ieşit în decor, în timp ce Felipe Massa (Williams) şi Daniel Ricciardo (Red Bull) s-au atins de asemenea şi au fost nevoiţi să intre la boxe pentru schimbarea pneurilor.
Problemele i-au propulsat pe Romain Grosjean şi Pastor Maldonado pe locurile şase şi şapte în faţa lui Nico Hulkenberg, însă pilotul celor de la Force India a reuşit să treacă de ambii piloţi Lotus după prima serie de intrări la boxe, când aceştia din urmă au preferat să rămână pe pneuri medium. Ulterior, germanul şi-a păstrat poziţia a şasea în faţa lui Grosjean şi Maldonado, echipa care a punctat însă cu ambii piloţi într-o cursă cu grave probleme financiare.
Spectacol cu Max Verstappen
Max Verstappen a fost protagonistul celor mai multe manevre de depăşire pe parcursul unei curse relativ anoste la vârf. Pilotul Scuderiei Toro Rosso a încercat să-l depaseaca pe Felipe Nasr (Sauber) cu Jenson Button între ei, într-o manevră care a amintit de depăşirea lui Mika Hakkinen asupra lui Michael Schumacher de la Spa-francorchamps, pentru ca apoi să-i depăşească pe Fernando Alonso (McLaren) şi Carlos Sainz Jr în drumul său spre locul nouă.Ultimul punct pus în joc i-a revenit coechipierului său de la Toro Rosso, care a terminat în faţa lui Alonso. McLaren a fost astfel aproape de o nouă clasare în puncte, iar Alonso a fost urmat de Perez şi Daniil Kvyat (Red Bull), care a plecat din pitlane după accidentul din calificări. După acroşajul din primul tur, Ricciardo a terminat doar pe locul 15 în spatele lui Ericsson, dar în faţa lui Button şi Massa, în timp ce Manor a ocupat ultimele două poziţii.
Nasr a retras monopostul Sauber la boxe în penultimul tur din cauza unor defecţiuni tehnice, însă a fost considerat clasat pe locul 20. Astfel, Marele Premiu al Japoniei nu a consemnat niciun abandon oficial pe parcursul celor 53 de tururi ale sale.Evoluţia piloţilor tur cu tur
Strategia opririlor la boxe
Cele mai rapide tururi
Japonia - Rezultate cursa:
Loc | Pilot | Echipa | Diferenta |
---|---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1h28m06.508s |
2 | Nico Rosberg | Mercedes | 18.964s |
3 | Sebastian Vettel | Ferrari | 20.850s |
4 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 33.768s |
5 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes | 36.746s |
6 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes | 55.559s |
7 | Romain Grosjean | Lotus/Mercedes | 1m12.298s |
8 | Pastor Maldonado | Lotus/Mercedes | 1m13.575s |
9 | Max Verstappen | Toro Rosso/Renault | 1m35.315s |
10 | Carlos Sainz | Toro Rosso/Renault | 1 Lap |
11 | Fernando Alonso | McLaren/Honda | 1 Lap |
12 | Sergio Perez | Force India/Mercedes | 1 Lap |
13 | Daniil Kvyat | Red Bull/Renault | 1 Lap |
14 | Marcus Ericsson | Sauber/Ferrari | 1 Lap |
15 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault | 1 Lap |
16 | Jenson Button | McLaren/Honda | 1 Lap |
17 | Felipe Massa | Williams/Mercedes | 2 Laps |
18 | Alexander Rossi | Marussia/Ferrari | 2 Laps |
19 | Will Stevens | Marussia/Ferrari | 3 Laps |
20 | Felipe Nasr | Sauber/Ferrari | Not running |
Clasament general
Loc | Pilot | Puncte |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | 277 |
2 | Nico Rosberg | 229 |
3 | Sebastian Vettel | 218 |
4 | Kimi Raikkonen | 119 |
5 | Valtteri Bottas | 111 |
6 | Felipe Massa | 97 |
7 | Daniel Ricciardo | 73 |
8 | Daniil Kvyat | 66 |
9 | Romain Grosjean | 44 |
10 | Sergio Perez | 39 |
11 | Nico Hulkenberg | 38 |
12 | Max Verstappen | 32 |
13 | Felipe Nasr | 17 |
14 | Pastor Maldonado | 16 |
15 | Carlos Sainz | 12 |
16 | Fernando Alonso | 11 |
17 | Marcus Ericsson | 9 |
18 | Jenson Button | 6 |
19 | Roberto Merhi | 0 |
20 | Will Stevens | 0 |
21 | Alexander Rossi | 0 |
Clasament constructori
Loc | Echipa | Puncte |
---|---|---|
1 | Mercedes | 506 |
2 | Ferrari | 337 |
3 | Williams/Mercedes | 208 |
4 | Red Bull/Renault | 139 |
5 | Force India/Mercedes | 77 |
6 | Lotus/Mercedes | 60 |
7 | Toro Rosso/Renault | 44 |
8 | Sauber/Ferrari | 26 |
9 | McLaren/Honda | 17 |
10 | Marussia/Ferrari | 0 |
Vettel a castigat DOAR cand Mercedes prin Lewis a dat-o in bara, fie cu strategia, fie cu probleme tehnice. In rest Vettel apare mereu pe ecran la "Battle for 3th "...
Deci presiunea in pneuri ii facea pe Mercedes superiori ?
De asta le-a dat Lewis la restul un schimb de pneuri in fata....
Bravo Rosberg, ai umilit fetita de la Ferari!!! :))
Unde sunt declaratiile de carton ale campionului de carton!
Doar trei piloti par ca se bat pentru titlu, asa ca bravo doar pentru Hamilton, Rosberg si Vettel.
P.S. Sunt curios cum sunt Vettel si Raikkonen in realitate, dar sper sa am ocazia sa-i cunosc, chiar de la finalul anului, probabil noiembrie.
Daca Rosberg ramanea in frunte altfel mergeau treburile, insa numai este nici un secret ca Hamm, odata scapat in fata face ce vrea mucul lui.
Hai Mircea, vino cu argumente pro si contra!!
Fortza Ferrari!
De remarcat cursa celor de la Lotus si Toro Roso. Juniorii de la echipa din urma vor fii urmatorii campioni mondiali daca vor avea si masini pe masura.
Lewis il batea pe Rosberg oricum azi, si daca la finalul primului tur Rosberg era in fatza. Nu inteleg ce se intampla cu Rosberg anul acesta, si mai ales in ultimele 4 curse, parca nu ar conduce o masina Mercedes. In vreme ce Hamilton e in alta liga, el se chinuie cu Vette, Raikkonen sau Bottas. La ultimul stint, desi era pe era pe harduri amandoi, parca Lewis era pe medium si doar el pe hard. Era imposibil sa nu il depaseasca la un moment dat.
Rosberg se multumeste doar ca nu il bate Vettel, vezi si ultimele starturi ale lui Ros. Am mai spus.. diferenta e clara intre masini, dar oare Hamilton ce ar fi facut cu aceeasi masina? E imposibil sa faci ceva ce nu tine de tine, asta nu intelegeti, altfel Ferrari au o prestatie aproape maxima, altceva e imposibil.
Toti asteptati cursa asta, nu a zis nimeni ca Ferrari domina dupa Singapore, acum s-a decis, dar Mercedes nu se lupta doar pe pista asta e ideea.
Pana acum nu sufereati dominatia RedBull, mai ales ultima perioasa a lor, acum pupati in fund Mercedes si pe Hami, care apropo... daca astea 2 titluri nu au fost luate mai usor decat 2 dintre ale lui Vettel atunci.. :))).
E trist ca va place fix ce urati. E usor sa concurezi cu cea mai buna masina. Toti merita sa fie in Formula 1, imi plac aproape toti, nu sunt fixat doar pe unu din ei, dar de ce sa nu vedem realitatea si niste date exacte?O zi buna sa ai!
Despre cursa...nimic de zis,Mercedes fara emotii si anul asta,posibil si la anul daca cei de la Ferrari sau chiar Honda nu vor implementa ceva esential in a-si sporii puterea/performanta...altfel...doar din 2017 putem spera,astepta reamestecarea cartilor !
ps: Vettel a fugit de Ricciardo
1. Toti marii campioni au castigat titlul avand cea mai buna masina de pe grila si invingandu-si coechpierul... au fost si exceptii in care a castigat pe bune pilotul cu masina inferioara (ex. Schumacher in 1995 etc.) prin decizii controversate la masa verde (ex. Prost in 1989 desi aici e cu schepsi avand in vedere ca Senna a abandonat in cursa urmatoare si oricum pierdea titlul... dar poate a abandonat tocmai din cauza presiunii si stresului cauzat de decizia de la Suzuka... nu o sa stim niciodata...), prin ghinioane teribile ale favoritilor (ex Prost in detrimentul lui Mansell in 1986) etc.
2. Hamilton daca ar fi la Ferrari sigur ca nu ar avea aceleasi performante...
3. Din ce s-a publicatin presa (desi nu sunt exluse si ceva secrete de culise) Alonso era frustrat ca nu avea o masina performanta (sau cea mai) la Ferrari si de aceea a decis sa plece... abia apoi Ferrari a semnat cu Vettel
5. Vettel era extrem de frustrat anul trecut la Red Bull nu atat de lipsa de perfotmanta amasinii cat mai ales ca era dominat de Ricciardo. De aceea s-a gandit chiar la retragere la un moment dat. Salvarea a venit din decizia lui Alonso de a parasi Ferrari. Asa se scrie istoria...
6. Parerea mea personala este ca dupa debutul fulminat din 2007 si titlul din 2008, Hamilton si-o cam luase in cap... se considera foarte bun (poate cel mai bun), ifose, bani, femei, anturaje etc. Cand nu a mai avut o masina performanta, pentru ca este clar ca McLaren a fost foarte slaba in 2009 si inferioara Red Bull in perioada acestora de dominatie, desi am citit si ineptii (pardon, pareri diferite) ale unora de pe site-uri concurente celui in care scriem, pareri traduse de pe cine stie ce surse credibile sau obscure din strainatate ale unor asa zisi experti mai mult sau mai putin partinitori, care spuneau ca in 2012 McLaren avea masina mai buna ca Red Bull..., asadar cand nu a mai avut masina de titlu Hamilton a devenit frustrat, iar asta l-a facut sa faca greseli, acrosaje etc. iar astea i-au diminuat putin increderea in sine... a mers la Mercedes unde in 2013 l-a batut pe Rosberg dar fara a-l domina categoric, in 2014 odata cu masina superba F1 W05 Hybrid i s-au trezit instictele de ”criminal” in sensul bun... a avut multe ghinioane care l-au pus intr-o situatie grea la mijlocul sezonului, insa in cele din urma s-a impus clar fiind evident pilotul mai bun comparativ cu Rosberg. Anul aceasta, dupa titlul din 2014, a revenit la strea de spirit din 2007 si 2008 etalandu-si potentiualul aproape de maxim... de aici dominarea categorica (si cand ma gandesc ca o parte specialistii astia ziarsti de prin tara sau afara il considerau pe Rosberg mai rapid in calificari anul trecut... ignorand seria ghinioanelor lui ham... chiar si Alain Prost era contrariat deoarece il considera pe Hamilton cel mai rapid pilot...
7. Atentie, cel mai rapid nu e mereu si cel mai bun. Deoarece cel mai bun e cel ce aduna mai multe puncte. De aceea unii il considera cel mai bun pe Alonso, dupa ce a adunat multe puncte in perioada Ferrari fara a avea o masina de nivelul Red Bull (in unii ani inferioara si McLaren)... asta si pt ca frustrarea lui Alonso, confirmata si de mesajele prin radio in cursa de azi, nu se repercuteaza asa mult in stima de sine care duce la o scadere a performantei ca in cazul lui hamilton de ex. Desi cred ca nici Alonso nu concureaza la maximum acum... nu are motivatie
8. Completand ce am scris mai sus, cred ca daca ar fi coechipieri din nou, Hamilton ar fi mai rapid in calificari decat Alonso iar spanilului i-ar fi foarte greu sa depaseasca pe pista... deci Hamilton ar avea prima sansa la titlu... iata de ce cere mereu Alonso sa fie pilotul nr 1, pt a avea avantaj la strategie si intrarile la boxe chiar si cand pozitia pe pista il dezavantajeaza
9. Completand punctul anterior as zice ca (riscand sa fiu dezaprobat de multi) Schumacher nu ar fi avut atatea titluri daca Irvine dar mai ales Barrichello nu erau ”slugile” lui pe pista...
10. Vettel este superior la cateva aspecte lui Hamilton sau Alonso (multi vorbesc despre virarea pe linia ideala in virajele rapide de ex., Cristian Horner il vede cel mai bun la gestionarea curselor din postura de lider... eu personal nu pun mare pret pe asta atata timp cat ai un coechipier inferior si cea mai rapida masina... iar la acest capitol era cam la fel de bun si Massa in perioada 2007-2008 la Ferrari) dar pe ansamblu il vad de putin inferior ambilor
11, Ca speculatie, este evident ca Rosberg este frustrat (este si ghinionist anul asta...) si e posibil sa devina un candidat la postul lui Kimi la Ferrari (cine crede ca Rosberg este slab se inseala, doar are ghinionul de a fi in echipa cu Hamilton)
12. Daca pct 11 se va confirma sper sa vina Alonso la Mercedes pt ca intr-adevar ar fi spectacol in gnul celui din 2007 (asta daca ar ajunge acolo cat inca Mercedes au cea mai rapida masina)... daca nu se duce Rosberg la Ferrari sper sa ajunga Ricciardo pt ca iarasi ar fi spectacol dupa ce s-a intamplat anul trecut la Red Bull...
13. Pe Bottas il vad clar inferior lui Vettel (poate tocmai de aceea are sanse la Ferrari, pt ca ei merg pe filosofia pilot 1 si pilot 2)
14. Nu imi place Verstappen... mi-e antipatic... mi se pare ca se exagereaza cu talentul asta al lui... cu toata antipatia il vad un fel de Schumacher in tinerete dar mai lent (agresiv intr-adevar)... este clar mai lent pe un tur de calificari lui Sainz si nu este la fel de elegant ca spaniolul... totusi are doar 17 ani, e posibil sa creasca odata cu varsta si sa devina mai bun dar mai ales mai rapid (pt ca asta este principalul handicap acum...)
Il detest pe Alonso. Nu il suport!!!!!!!!!! Vreau sa plece odata si sa vina Lewis inapoi.
I-ati vazut caracterul? Button desi a fost confirmat abia azi pt 2016, si are aceasi masina ca Alonso, niciodata nu a spus ca gp2 engine si sa strige asa, in cursa de casa a celor de la Honda. A spus ca nu este multumit de performanta si ca vrea o masina mai competitiva dar nu mizerii cu "gp2 engine" iar mai apoi sa scoata sunete de alea de scarba ceva de genul "argh" sau cum a facut. Sper sa abandoneze toate cursele si sa plece el singur.
Lewis ii da clasa si ca pilot si ca om.
Si acum hai sa acceptam un lucru, care dintre campionii mondial in activitate ar sta linistiti si sa se lupte cu toti codasii ptr. 1 punct?
Asa ca sunt in target. Deocamdata se vad imbunatatiri fata de concurenti. Sa vedem ce se va intampla la anul.
P.S. Pe Hamilton il mai cheama Lewis si nu cioara sa cum considera o parte dintre geniile de pe aici, genii care nu vor realiza in toata viata lor cat realizeaza Hamilton in 2 minute de viata!!!! Si nu, nu sunt fan Hamilton si nu voi fi nicioadata!