Marele Premiu al Ungariei a fost una dintre cele mai puțin spectaculoase curse de Formula 1 ale acestui sezon, cu excepția ultimelor tururi care au asigurat un duel palpitant pentru locul 5.
Lewis Hamilton a avut un start semnificativ mai bun decât coechipierul său și a reușit să-l depășească pe Rosberg la intrarea în primul viraj. Daniel Ricciardo s-a infiltrat pentru moment între cei doi și a lăsat senzația că poate deveni lider, însă Rosberg a reușit în cele din urmă să-l blocheze și să rămână în fața sa, pe locul doi, în timp ce Sebastian Vettel și-a păstrat locul 5.
Primul stint a fost lipsit de dueluri între primii clasați, iar Hamilton, Rosberg și Ricciardo și-au păstrat primele trei poziții la prima intrare la boxe. Toți piloții au optat pentru o stategie similară prin înlocuirea pneurilor supersoft cu soft, însă marele învins a fost Max Verstappen. Plecat de pe poziția a patra, pilotul Red Bull a pierdut două locuri la pitstop în favoarea celor doi piloți Ferrari, Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen. Finlandezul a ajuns astfel pe locul 5 după ce a luat startul de pe locul 14 cu pneuri soft, care i-au permis să rămână mai mult timp pe circuit și să progreseze treptat în pluton.
Chiar dacă diferențele dintre piloți au continuat să fie relativ mici, de numai 2-3 secunde, duelurile la vârf s-au lăsat așteptate, iar cea de-a doua serie de opriri la boxe nu a adus nici ea mai mult suspans, mai ales că toți piloții au optat din nou pentru cauciucuri soft. Astfel, Hamilton și-a păstrat prima poziție în fața lui Rosberg, Ricciardo și Vettel, în timp ce Verstappen a urcat o poziție după ce Raikkonen a efectuat la rândul său a doua intrare la boxe cu 20 de tururi înainte de final, când a optat însă pentru pneuri supersoft.Avantajul acestor cauciucuri i-au permis lui Raikkonen să-l ajungă rapid din urmă pe Verstappen. Pilotul Scuderiei a încercat să-l depășească, însă l-a lovit ușor cu partea stânga față aripii după ce olandezul a schimbat de două ori traiectoria. O bucată din aripă s-a desprins, însă Raikkonen nu a avut de suferit și l-a putut ataca în continuare pe rivalul său de la Red Bull. Totuși, în ciuda încercărilor sale repetate, el nu a reușit să treacă de pilotul olandez.
În absența oricăror evenimente, Hamilton a câștigat cu ușurință Marele Premiu al Ungariei și a obținut astfel a cincea victorie pe circuitul maghiar și prima pentru Mercedes după introducerea noilor motoare V6 de 1.6 litri în 2014. Rezultatul i-a permis să devină lider al clasamentului general pentru prima oară în acest sezon, cu un avans de 6 puncte în fața coechipierului său.
Podiumul a fost completat de Rosberg și Ricciardo, în timp ce Ferrari a fost nevoită să se mulțumească doar cu locurile 4 și 6 obținute de Vettel și Raikkonen. Verstappen a terminat pe locul 5, în timp ce Fernando Alonso poate fi considerat "cel mai bun din restul lumii".
Pilotul McLaren a plecat de pe locul 7 al grilei de start, l-a depășit pe Carlos Sainz (Toro Rosso), iar apoi a pierdut un loc în favoarea lui Raikkonen. La polul opus, coechipierul său Jenson Button s-a retras la boxe în turul 62 după ce a concurat pe tot parcursul cursei în spatele plutonului din cauza unei defecțiuni la presiunea hidraulică. Sainz și-a trecut în cont locul 8 în fața lui Valtteri Bottas (Williams), în timp ce ultimul punct a fost obținut de Nico Hulkenberg (Force India).
Ce m-a deranjat si mai tare este ca Max nu a fost penalizat, nici macar nu au verificat nimic comisarii, ca sa nu mai zic de acel pit stop pentru Button, cei de la boxa doar l-au informat ca are problemele cu un cilindru, nu i-a spus ce sa fac si oricum nu avea cum sa procedeze, era treaba mecanica. Lui Robserg i-au comunicat exact cum sa procedeze cu cutia de viteze si a luat doar 10 secunde penalizare. Bataie de joc!
Un sir lung de minute plictisitoare in care nu se intampla nimic. Poate mai avem noroc si mai iese unu in decor, mai face o pana evenimente de genul asta, ca depasiri nu prea se mai fac in F1. Overall cred ca 2017 e ultimul an in care mai am rabdare cu F1. Daca nici atunci nu se schimba nimic, Goodbye!!!
ca Max a schimbat de doua ori si nu o fost penalizat ramane istorie
cat despre mclaren problema ramane motorul, lucru probat aici unde motorul conteaza mai putin, de asta si williams au fost praf
Hamilton l-a depasit pe Rosberg, bye bye victorie pentru Rosberg. Pur si simplu si daca era mai rapid nu avea ce face, este absolut banal sa te aperi in F1, pentru ca trebuie sa ajungi la finalul cursei fara pana prostului. Plus cei care ataca sunt afectati de aerul cald care vine de la monopostul din fata, mai ales in cursele unde temperatura pistei este peste 40 grade.
Mai simplu spus, vrei sa castigi trebuie sa fi primul, restul este irelevant, strategia nu conteaza, nu conteaza cum schimbi pneurile, sau cand, cam toata lumea face la fel si aia este. Greu sa recuperezi, greu sa castigi timp fata de cei din fata, nu mai exista stategii ca in trecut din cauza pneurilor care ofera performante similare.
Bravo lui Hamilton, s-a prins de cum merge treaba, bravo lui Rosberg, poate se prinde de cum merge treaba si bravo lui Ricciardo... care citea ziarul, pe locul 3. Vettel n-avea nici o sansa sa-l depaseasca, aveau timp foarte similari pe tur, la fel si Raikkonen cu Verstappen. Totusi nu ma asteptam ca masinile Ferrari sa fie in primii zece, dupa FP de Vineri.
Alonso de la McLaren pe nicaieri, de abia montasera un nou motor cu upgrade-uri cica, Sainz daca avea motor Ferrari 2016 il prindea sigur. Totusi, Toro Rosso a punctat cu ambele masini ci retineti ca nu au motor dezvoltat in 2016.
Si acuma vine surpriza... cum sa-i dai un drive through lui Button pentru ca i-au zis inginerii ca nu-i merge ceva la motor??????? Nu era de ajuns ca a ajuns pe ultima pozitie? Haide 10s pentru ca i-au zis lui Rosberg cum sa repare o problema cu cutia de viteze inteleg, desi nu sunt de acord dar un drive through... pentru o informatie? Scuze dar aceste reglementari sunt retardate si sunt gandite de niste retardati mintali. Pur si simplu nu inteleg de ce se insista cu aceste aberatii de reglementari. De ce?????
P.S. Ma asteptam ca Verstappen sa nu fie penalizat pentru ca penalizarea i-ar fi ajutat pe cei de la Ferrari sa recupereze cateva puncte. Si asta ceva nu este dorit. Pentru ca lumea sa vina la circuit trebuie ca Ferrari si Red Bull sa se bata intre ei, atata timp cat cei de la Mercedes sunt acolo in fata. Ca dovada ca cei de la Renault nu au mai primit aprobari pentru upgradeuri, si nu vor mai dezvolta aceasta varianta de motor.
Lui Alonso nu i-au pus un motor nou, este un motor vechi dar cu update-ul facut. Mai informeaza-te.
Hamilton a avut start bun, Rosberg a fost prea preocupat de Hamilton si nu a ales trasa buna pentur a se apara de Ricciardo. Parerea mea este ca, daca incerca sa il inchida pe Hamilton nu pierdea nici locul 1 in primul viraj, si nici Ricciardo nu avea cum sa treaca prea usor de neamt. Oricum, restul cursei a parut regizata la Mercedes si am impresia ca au mers pe aceleasi reguli din 2015 cand s-a stabilit ca pilotul care iese primul din primul viraj ramane la conducere. Altfel nu inteleg cum se apropia Rosberg si brusc Hamilton lua din nou distanta de neamt de maxim 2 secunde. Probabil ca nemtii nu vor sa mai vada accidente in aceeasi echipa.
Verstappen s-a aparat ca un adevarat pilot. E adevarat ca a incalcat regulamentul (cu dubla miscare defensiva impotriva lui Raikkonen), dar pana la urma asta se cauta in realitate in Formula 1. Lupta pentru pozitie, nu un regulament obosit care sa ceara pilotului sa se apere doar o data la un atac. Asta genereaza placere in randul fanilor, o batalie pentru pozitie, nu o apasare de buton pentru 20 km/h in plus si un individ care sa traga doar o data dreapta sa se apere.
In orice caz, marele perdant din etapa asta a fost Button. Regulamentul actual cu privire la comunicatiile radio este o imbecilitate. F1 si FIA isi sapa singure groapa cu astfel de mizerii.
Cat despre regulament, astia il aplica cand vor si la cine vor.
Max (chiar daca imi place de el) trebuia sanctionat clar.
"http://www.motorsport.com/f1/news/hamilton-denies-triggering-rosberg-investigation-802163/".
Scrie in articol ca Rosberg a fost chemat la comisari doar dupa ce Hamilton s-a plans de acest lucru la Whiting. Evident ca Hamilton n-o sa zic ca a facut asa ceva, chiar daca a facut asa ceva.
Bottas n-a nimic despre acest subiect, dar Vettel.. s-a aflat in treaba si si-a dat cu parerea, cand speram sa n-o faca. Repet, atata timp cat exista inregistrari cu acel tur si toata lumea poate sa verifice cum au decurs lucrurile, ne este nevoie de discutii inutile. Si ca pilot, cand vezi ca un alt pilot nu face decat sa "pareasca" un alt pilot, nu este chiar o relatie de fair play. A mai fost un incident de acest gen in Ungaria, prin 2007, o poza cu niste date de telemetrie, exemple exista. Si toate au pornit de la acelasi pilot.
''F1_Fan
la 25.07.2016, 13:03
Despre steagurile galbene de Sambata, Hamilton l-ar fi reclamat pe Rosberg lui Whiting.'' hotaraste-te..
Prietene, nu stiu la ce cursa te uiti si ce stii tu de Formula 1, insa MP al Ungariei se potriveste mai bine pentru specificatia RBR, decat pentru Ferrari. De altfel, Ferrari-urile sunt de cateva curse sub performanta RBR. Din cauza asta au pierdut locul 2 in clasamentul constructorilor, desi au punctat in fiecare cursa, in detrimentul celor de la RBR care au avut o etapa in care nu au punctat deloc.