Ploaia care a început cu circa 15 minute înainte de stingerea luminilor roșii a generat startul cu cele mai multe incidente din acest sezon.
Sebastian Vettel a plecat bine din pole position, iar Kimi Raikkonen a țâșnit de pe locul 4 pentru a-l depăși pe Max Verstappen.
Olandezul nu l-a văzut însă venind pe pilotul Scuderiei Ferrari, iar cei doi s-au acroșat înainte de intrarea în primul viraj. Finlandezul a pierdut controlul volanului și a fost propulsat în Vettel, pentru ca ulterior să-i lovească și pe Fernando Alonso și Verstappen.
Ca urmare a unei defecțiuni tehnice, Vettel a lovit parapeții de pe marginea circuitului și a pierdut partea frontală, fiind nevoit să piloteze cu spatele înainte de a fi capabil să oprească monopostul și să revină pe circuit. Vettel, Raikkonen și Verstappen au fost nevoiți să abandoneze, iar Safety Car-ul a intrat pe circuit pentru ca circuitul să fie curățat de numeroasele resturi de la monoposturi.
În urma acestor evenimente, Lewis Hamilton a devenit liderul cursei după ce inițial plecase de pe locul 5, iar pilotul echipei Mercedes a fost urmat de Daniel Ricciardo, ambii cu pneuri intermediare. Nico Hulkenberg și Sergio Perez au ocupat locurile 3 și 4 cu pneuri de ploaie, în timp ce Valtteri Bottas s-a poziționat pe 5 cu pneuri intermediare după un start complet ratat.
La rândul său, Alonso a coborât pe 12 în urma acroșajului cu Raikkonen, iar ulterior a abandonat în turul 9 din cauza problemelor la motor.Cursa s-a reluat fără incidente, mai ales că ploaia s-a oprit, ceea ce a redus spray-ul degajat de monoposturi și a îmbunătățit vizibilitatea. Hamilton s-a distanțat rapid la peste 5 secunde în fața lui Ricciardo, însă acestea au dispărut când Safety Car-ul a intrat din nou pe circuit în urma unui accident suferit de Daniil Kvyat. Cu excepția lui Hamilton, aproape toți piloții de top au intrat la boxe pentru un nou set de pneuri intermediare, iar Ricciardo a rămas pe locul doi în fața lui Bottas, care nu a intrat la boxe.
Circuitul a început însă să se usuce, astfel că piloții au început să opteze pentru cauciucuri ultrasoft, iar Hamilton a fost printre ultimii în turul 29. Britanicul a rămas fără emoții pe prima poziție, cu un avans de 9 secunde în fața lui Ricciardo și de 25 de secunde în fața lui Bottas. Acesta s-a năruit însă în turul 38, când Safety Car-ul a intrat din nou pe circuit după ce Marcus Ericsson a lovit parapeții și a rămas blocat pe pista. La reluare, Mercedes i-a solicitat lui Hamilton să păstreze un avans minor în fața lui Ricciardo, tactică pe care britanicul nu a agreat-o.
Totuși, spre final, Hamilton a mărit ritmul și a trecut primul linia de sosire cu un avans de circa 4 secunde în fața lui Ricciardo, în timp ce Bottas a completat podiumul de premiere. În urma acestor rezultate, Hamilton are un avans de 28 de puncte în fața lui Vettel în clasamentul general, după cele 25 de puncte câștigate pe un circuit care favoriza mnoposturile Ferrari.
Locul 4 i-a revenit lui Carlos Sainz Jr (Toro Rosso), care a fost urmat de Sergio Perez (Force India) și Jolyon Palmer (Renault).
McLaren a punctat prin Stoffel Vandoorne, iar Lance Stroll (Williams), Romain Grosjean (Haas) și Esteban Ocon (Force India) au completat topul primilor 10 piloți. Felipe Massa (Williams) și Pascal Wehrlein sunt singurii piloți care au mai punctat, toți ceilalți 8 abandonând din diverse motive.
Vettel a scos, pur si simplu, celelalte doua masini din cursa, intrand peste ele si peste trasa lor.
Verstappen nu a avut nicio vina de data asta...ce putea sa faca acolo?
Vina lui Vettel 100%....de asta s-a si ascuns....
Personal nu-mi place acest circuit si circuitele in general pe care nu se poate depasi.
Noroc cu taticu ca altfel nu conducea nici o motoreta.
Data trecuta mi s-a sters comentariuel vav de idiotul asta.
Am senzatia ca intentionat face asta cu Ferrari avand intelegere cu Mercedes. E cel mai mai mare cretin/idiot din F1 all time. Va rog sa nu imi stergeti comentariul ca data trecuta.
Vettel era in fata nu avea nici o treaba . Neamtul trebuia sa castige astazi , dar Verstappen vrea sa arate el ca este grozav , bagandu-se in altii ! Cate prostii sa mai faca ca sa ia cineva o masura impotriva lui .
Corect , asa este .
Nu mai fa aluzii la mine , ca eu nu tin cu Ferrari.
Raikkonen l-a atacat pe Verstappen , Vettel era in fata. La ce conditii erau , olandezul trebuia sa se abtina , nu avea nici un rost sa atace acolo .De fiecare data cand are loc un incident e implicat Verstappen si culmea , el intotdeauan nu are nici o vina !
Nu il mai acoperi pe Verstappen. Nu avea cum sa treaca pe acolo , avea 2 masini in fata .
Din pacate, e greu pentru Vettel sa recupereze deficitul.
De altfel, daca te vezi depasit si nu mai ai pe unde trece, ce faci, accelerezi in continuare sau franezi? Ce a zis tinerelul, "oricum am sezonul praf, hai sa le ruinez si astora campionatul".
Datorita lui Senna sunt fan McLaren , dar il detest pe Hamilton din cauza lui Alonso . De asta tin cu Vettel care mi-e si el antipatic dar nu ca Hamilton . Nu pot iubi Ferrari din cauza lui Schumacher din cauza caruia am avut multe cosmaruri , cu multi ani in urma .Sa te rogi pentru sanatatea lui Verstappen si sa il lauzi 10 ani de acum inainte desteptule !
Mersi . Ma simt flatat.
Degeaba tot comentau la digi ca Whitting a fost de vina. Au fost starturi pe vreme mai proasta si fara incidente.
filmarea de sus, la minutul 1:26, se vede clar cum intra Vettel in Verstappen. Lasati-o naibii de treaba, daca si acum e vina lui Max si nu a lui Vettel...
Am respect , dar nu eu l-am atacat pe Mircea84 . Nu are nici un rost sa ma faci pe mine idiot . As putea sa iti raspund dar nu o fac . Adica daca el m-a facut pe mine maimuta s-a comportat frumos nu ? Mircea84 este un egoist care se bucura de lacrimile acelui pusti care plangea cand a abandonat Raikkonen . Nu mai retin cursa dar daca iti amintesti uita-te la comentarii si o sa te convingi singur . Asta nu se poate numi bunatate in niciun caz ! Respect daca sunt respectat , dar nu pot sa fiu jignit de altii si sa tac la infinit . Crede-ma iti spun tkate astea ca unui prieten . Numai bine.
"Driver of Car 7 had a very good start and was able to attempt overtaking on Car 33 on the left hand side.
"At the same time, Car 5, which had a slower start, moved to the left hand side of the track; Car 33 and Car 7 then collided resulting in a chain collision with Car 5 and, ultimately, Car 14 (Fernando Alonso) at the next turn.
'Driver of Car 7 had a very good start and was able to attempt overtaking of Car 33 on the left hand side. At the same time, Car 5 which had a slower start, moved to the left hand side of the track; Car 33 and Car 7 then collided resulting in a chain collision with Car 5 and ultimately Car 14 (Fernando Alonso) at the next turn. Cars 7, 5 and 33 had to retire immediately as a result of the incident; and Car 14 retired some laps thereafter.
'The Stewards consider that no driver was found to have been wholly or predominantly to blame for the incident and will therefore take no further action.'
Imi pare rau pentru Alonso. Ar fi facut o cursa mare pt el si McLaren.
https://www.formula1.com/en/latest/headlines/2017/9/race-hamilton-wins-chaotic-wet-dry-race-in-singapore.html
Vettel a suferit avarii la cutie si la motor in urma accidentului. Cutia va fi schimbata pentru ca a suferit un DNF, dar a pierdut unul din cele 4 turbo avute la dispozitie.
Dupa parerea mea nu se putea da altceva decat incident de cursa. VET ar fi trebuit sa fie mai cu capul pe umeri(doar e campion mondial) dar se pare ca nu a fost si l-a costat cam scump.
In rest cateva dueluri interesante si un Sainz care a profitat excelent de conjuntura si s-a plasat pe primul sau loc 4 in F1.
Ricci a tot asteptat o greseala din partea lui HAM insa britanicul a mers exceptional astazi. "Shoey" se pare ca a avut si ceva probleme la cutia de viteze si nu a putut forta.
Cam asta a fost cursa de pe Marina Bay.
Bafta.
Pai asta e super, daca a distrus munca de un an a echipei Ferrari. E genial... e grandios... e stelar pustiul... cred ca il asteaptă un volan Mercedes din 2019. E facut... e nascut MAX să turbeze cand vede rosu pe pista in fatza lui... El va fi simbolului luptei anti ferrari dupa 2020, o sa vedeti. Un Max argintiu,
https://www.youtube.com/watch?v=Pi-qitmfvlI
pune stop la secunda 5, si lasa-i pe cei doi din dreapta si uita-te doar la Vettel....si tot la secunda 5 uita-te sa vezi cat de in fata era Vettel sau Raikkonen fata de Verstapen.
sa le ia din puncte la amandoi! inca nu au trecut de majorat astia 2.
Si inca ceva, nea Charlie nu trebuia sa lase sa poarneasca cursa pe torentiala aia, de fiecare data cand Mercedes era in fata, se faceau 15 tururi in spatele safetycar, acum ca Petronas este sponsor principal al circuitului, s-a decis, fie ce o fi intre zevzecul al de Max si Ferrari, prea a stat la cutie Lewis! Senilul ala de Charlie a fost suprins de camere razand in drumul spre sedinta! Asa ca lasati deoparte acuzatii pentru Vettel. Repet, cautati reluari din fata.
O filmare nu tocmai din unghiul perfect dar urmariti incepand cu secunda 18, nici nu apuca sa traga de volan Vettel si Max deja ii trage una in roata lui Kimi.
https://www.youtube.com/watch?v=PC_rDz21_uc
mare cretin o fi crezut ca are aripi.....
Parerea mea este ca nu a fost nimeni de vina fiecare si-a aparat pozitia:
Raikonnen a trecut pe langa el desi nu avea trasa ideala era cu jumatate de masina in fata lui si avea intaietate, Vettel ca sa isi apare pozitia i-a inchis unghiul lui Max dar nu avea cum sa il vada si pe Raikkonen. Max nu avea unde sa se duca fiind inchis si din stanga si din dreapta, voi credeti ca a vrut cineva sa se loveasca de celalalt? Asta lasand la o parte ca nu era de dat drumul la cursa avand in vedere vizibilitatea scazuta de pe circuit, sper ca fosila aia de comisar sa iasa la pensie mai repede.
Mai terminati cu certurile, jignirile, etc "pilotilor".
punct . Câte incidente a avut olandezul anul asta ? Unde e " talentul supranatural " pe care îl ridici tu si alții în slăvi ? Senna si Schumacher , făceau si ei chestii din astea , dar ei le făceau cu cap . Verstappen le face total aiurea.
PS
Sper ca am scris corect . Încă o observație de a ta și cad în depresie .
Ce au gresit cei de la Ferrari, este doar ca poate au fost un pic prea impulsivi si cam atat. Cand ti se ingusteaza banda de mers, ce faci, accelrei sau franezi? Din ce se vede pe reluari, Max si Kimi puteau merge cot la cot pana in curba, unde Vettel era 1, apoi Kimi ca era pe partea lui curba iar Max nu avea pe unde si intra in curba pe 3. Putiul nu a fost de acord si a tras stanga de volan atingandu-l pe Kimi in roata spate, dand efectul de popice si scotand numai putin de 4 piloti din cursa.
Un singur lucru uitati, toate accidentele din ultima perioada au un singur punct comun, Max, chiar daca e vorba si de propriul coechipier.
Ati vazut cum a fugit Ricci in urma cu 2 curse direct la gatul lui Marko? A trecut peste toti, nu a mai tinut cont de seful de echipa, direct la ala s-a dus, asa trebuie sa procedeze toti pilotii.
Prostanacul asta a ruinat cursele a zeci de piloti in ultima perioada, inclusiv pe a lui Lewis in vreo 2 ocazii. Imi pare sincer rau de Alonso, nu-s fan Mclaren dar ar fi meritat si el si Mclaren o sansa la un loc 3-4-5 la cat de praf au stat anul asta, era ceva nou.
Dacă ai fi avut un cont mai vechi ai fi observat că nu sunt hatter . Îmi dai mie niste exemple de curse pe care le-ai luat aleatoriu de undeva . Ai văzut măcar cursele alea ? Restul de comentariu este un atac la persoană . Ce ai vrut tu să arăți cu asta ? Ca știi F1 ? Greșit omule , habar n-ai . Nu te mai fandosi ca nu merge crede-ma
Se vede destul de clar, cum Max trage in stanga, Vettel nici nu incepuse inca sa vireze stanga cand Max il Loveste pe Kimi, apoi Kimi rasucindu-se, se duce direct in Vettel care virase usor stanga. Kimi deja trecuse de Max dar nah, ce stim noi haterii lui Max.
A fi fan Senna in timp ce l scuipi pe Verstappen... cum sa zic... "bipolar" ? :)))
Cat despre vechime... ca fapt divers, am castigat in 2007 un tricou chiar pe site-ul asta, "nimerind" top 5 la una dintre curse. Pe vremea aia aveau concursuri, insa tu precis stiai deja asta, veteranule :P
Pilot bun dar care mai are de muncit mult pe toate planurile pana sa ajunga la nivelul celor de sus.
-Atat Vet cat si Verst au avut un start mai slab decat raikonen;
- Imediat dupa start, Verst nu si-a tinut trasa ci a luat-o spre dreapta lui, incercand sa-i ia fata lui vet;
- Ca raspuns la aceasta manevra Vet a inceput sa faca stanga, in ideea de a intra primul in virajul de la start;
-Este foarte elocventa reluarea din masina lui Verst, se vede cum -in ciuda startului mai slab- masina lui vettel este mereu in fata RBR cu toate rotile. Ca atare, nu era pericol de acrosaj intre Verst si vettel si astfel nu exista un motiv intemeiat pentru care Verst a tras stanga de volan.
-se poate vedea cum, in momentul in care Verst a inceput sa ia stanga, Kimi era deja parallel cu RBR, iar cand Vett a fost in fata lui Verst, acesta a tras stanga si mai mult, cel mai probabil pentru a nu fi blocat in urma lui Vet in prima curba. Din pacate pentru noi nici nu I-a trecut prin cap ca exista cineva care poate era deja in partea lui stanga .
Din punctul meu de vedere Verst a facut urmatoarele erori:
Strategia lui a fost sa plec tare si sa-i ia fata lui Vet, de aceea a plecat direct spre dreapta lui;
Cum a pornit la fel de incet ca Vettel, cand si -a dat seama ca nu are sanse sa-i ia fata iar acesta i-a raspuns cu aceeasi moneda (a mers spre stanga) in loc sa-si continue traiectoria initiala, spre dreapta ( ca o paranteza, mergand spre dreapta avea mult mai multe sanse in prima turnanta), olandezul s-a razgandit si a inccercat sa revina pe trasa initiala;
Nu I-a trecut nicio secunda prin cap ca cineva din spate deja era pe trasa lui, pe care o lasase libera, astfel incat nu s-a asigurat ,ceea ce este o greseala de incepator si la condusul pe drumurile publice, dar'mite in formula 1.
Din pacate pentru fanii F1, increderea exagerata (ca sa nu zic incosnstienta|) combinata cu lipsa de experienta a olandezului au generat un nou incident.
Lipsa de reactie a oficialilor F1 nu trebuie sa ne mire, este bine stiut ca Verst este protejat, nu pentru ca ar avea nu's ce pile, dar in inconstienta lui genereaza incidente care astfel mai anima un campionat ce nu prea are spectacol de oferit. Argumente la acesta afirmatie sunt chiar articolul de fata: peste 100 comentarii in nici 24 de ore. Ia comparati cu Monza unde Ham a fost locomotiva toata cursa!
Un alt argument pentru rolul lui Verst de "{nebunul padurii" este in ce scria ieri Formula1.com: "For Verstappen, meanwhile, it was his seventh retirement in 14 races, with three of those coming on the opening lap."
Practic verstap a terminat 50% din curse, iar 3 le-a terminat din primul tur, "tragand" dupa el si pe altii! aproape 25% din curse au fost influentate de max....
Daca eclestonii nu au fost in stare sa creeze spectacol, l-au adus pe baiatu' lu' tata sa joace bowling cu masina de F1 pe post de bila. Probabil ca este doar o chestie de timp pana cand va provoca accidente mult mai grave.....
Daca Vettel tinea drept, scapa nelovit. Punct.
De aceea atat Vet cat si Verst au incercat sa ocupe interiorul, mergand spre stanga. De aceea Hamilton s-a oprit si nu a intrat in parlel cu vetel in prima curba (vedeti reluarile).
Si tot din acest motiv cel care are interiorul intr-o curba ar trebui sa aiba prioritate. Daca cel de pe exterior se incapataneaza sa nu cedeze, va sfarsi prin a fi aruncat in afara circuitului, singur sau luand cu el pe cel de pe interior.
Ar trebui sa dau cu matura pe aici dupa unele gunoaie....
Daca Vettel isi tinea trasa cum a tinut-o pe Lewis si nu se apropia de Max....era alta povestea.
Sa facem pe smecherii pe aici putem toti..
Clar Vettel vinovat 100% !
HAHAHAHA
https://youtu.be/PL08AB7u5Nk
Nu inteleg de3 ce Vettel sa bagat sa ii taie calea lui Verstapen ???
Nu putea sa merga drept inainte ???
A pierdut sansa la titlu pe prostia lui.
Kimi
https://youtu.be/PL08AB7u5Nk
Maimutoiuleeeeeeeeeeeeee..... iei clantza si tu si Vitzelul tau... Esti o maimuta debila.... ai luat m...e fraeere cu Vitzelul si ciuma ta rosie... sunteti defintati.... sunteti de rasul lumii.... ma simt bine si sunt fericit sa vad cele doua ciume rosii cum se ciocnesc.... That is MAX.
p.s. il ador deja pe Max. La cate scatoalce le-a dat ciumetilor... Ar fi de vis sa vina la Mercedes ca urmas a lui Lewis cand acesta se va retrage.... il adorrrr. Le-a dat-o deja de 10 ori la ferraristi... Turbeaza cand vede masinile rosii langa el... el va fi eroul nostru. Keep going MAD MAX.
Gata s-a evaporat toata substanta din perfuzii? Nu gasiti nici venele? Ce va faceti 2 saptamani pana la urmatorea cursa?
Chiar acum ma uit la digi sport 4 la reluare la cursa, M-am uitat si azi noapte, ma uit si azi si mai ma uit si joi. E delicios momentul cu Vettel.
Olandezul nu face spectacol . El doar scoate piloți din cursa . Asta nu e spectacol . Spectacol e un duel roata la roata ( nu se mai poate acum de când cu DRS-ul ) , timpii apropiați în calificări , mai multe echipe la vârf , asta înseamnă spectacol .
PS
Chiar interesa pe cineva faptul că tii tu cu Juventus si ca ești anti Ferrari ? Eu înțeleg că vrei sa te pui bine cu alții , dar nici chiar așa că e dătător la ochi.
pentru relaxarea dumneavoastra va dau un link
https://www.reddit.com/r/formula1/comments/70nj0d/thought_the_start_needed_to_be_more_dramatic/
corelarea cu muzica este incredibila...
2012 - Alonso mult mai bun decât Vettel, cu o mașină mult mai inferioară. Era lider al clasamentului. Avea titlul în mâini. Spa 2012. Grosjean îl scoate din cursă și Vettel recuperează 25 de puncte. Vettel câștigă titlul deși n-a fost cel mai bun.
2017 - Vettel mai bun decât Hamilton, cu un Ferrari aproape egal de Mercedes. Lider al clasamentului. Verstappen îl scoate din cursă. Hamilton recuperează și se distanțează.
Cred că există o lege a compensației. Evident, legea asta l-a urmărit și pe Alonso, și pe Schumi, și pe Kimi, Massa, etc. Pe toți.
Restul nici nu mai contează. Uneori nu câștigă cel mai bun, ci e nevoie și de puțin noroc.