Plecat de pe locul doi, Hamilton a ţâşnit pe lângă german şi a preluat conducerea cursei înainte de intrarea în primul viraj. Ulterior, britanicul a menţinut un avans de aproximativ două secunde care a rămas constant inclusiv după prima serie de opriri la boxe.
Speranţele lui Rosberg la titlul mondial s-au năruit însă începând cu turul 25, atunci când a înregistrat o defecţiune la sistemul ERS. Germanul a pierdut aproximativ trei secunde pe tur din cauza acestei probleme, însă mici semne de întrebare au început să apară şi cu privire la Hamilton când acesta a micşorat ritmul cu aproximativ două secunde pe tur. Hamilton a fost primul dintre cei doi care a intrat pentru a doua oară la boxe şi a revenit pe circuit chiar în spatele coechipierului său, pe care l-a depăşit însă cu uşurinţă şi ulterior a revenit la ritmul obişnuit de cursă.
Frustrarea lui Rosberg pentru perspectiva de a pierde titlul a devenit evidentă în ultima parte a cursei, când şi-a întrebat insistent inginerul ce trebuie să facă pentru a termina pe locul cinci, cel care i-ar fi oferit trofeul în cazul unui abandon al britanicului. "Ce naiba înseamnă asta, ce trebuie să fac?", a fost una dintre replicile sale.În ultimele 10 tururi ale cursei, victoria lui Hamilton a fost ameninţată de Felipe Massa, care a plecat de pe locul patru al grilei de start, l-a depăşit la start pe Valtteri Bottas şi a reuşit să aibă o strategie mai bună, întrucât a utilizat pneuri supersoft în ultimul stint, spre deosebire de cauciucurile soft ale rivalilor. Totuşi, brazilianul nu a reuşit să recupereze decât opt secunde din cele 11 care îl despărţeau de britanic, astfel că s-a mulţumit doar cu locul doi. "Nu-mi vine să cred!", a fost prima reacţie a noului campion mondial la trecerea liniei de sosire.
Între timp, Rosberg a fost nevoit să încetinească şi mai mult, însă a refuzat indemnul echipei de a retrage monopostul la boxe şi a încheiat cursa doar pe locul 14, nu înainte de a fi depăşit cu un tur din urmă de Hamilton.
Podium dublu pentru Williams
Williams a terminat cu ambii piloţi pe podium. Massa a obţinut al treilea podium al sezonului şi cel mai bun rezultat personal din acest an în faţa coechipierului său, care a reuşit să recupereze poziţiile pierdute la start printr-un prim stint semnificativ mai lung decât cel al rivalilor săi. Rezultatul asigură echipei britanice locul trei în clasamentul constructorilor, o performanţă remarcabilă după ce cu un an în urmă ocupase doar poziţia a nouă.Daniel Ricciardo a fost însă revelaţia cursei. Plecat din pitlane ca urmare a excluderii din calificări din motive tehnice, australianul a început cursa cu o strategie opusă cu pneuri soft, a depăşit câţiva piloţi şi a rămas cel mai mult pe circuit, ajungând astfel până pe locul patru înainte de prima intrare la boxe. De acolo, misiunea sa a fost semnificativ mai uşoară şi a ocupat în final locul patru cu un avans consistent în faţa lui Jenson Button.
În ceea ce ar putea fi ultima sa cursă în Formula 1, britanicul a fost implicat în câteva dueluri spectaculoase, cel mai interesant fiind cel cu Fernando Alonso, în faţa căruia a reuşit să se apare pe linia dreaptă înainte de a fi depăşit în următorul viraj. Pilotul echipei McLaren a fost însă avantajat de o strategie mai bună şi a terminat pe cinci în faţa celor doi piloţi de la Force India, Nico Hulkenberg şi Sergio Perez, care au optat pentru o strategie similară cu Ricciardo, dar care nu au reuşit să învingă McLaren în lupta pentru locul cinci în clasamentul constructorilor.
În ciuda faptului că a avut o tactică asemănătoare cu cea a lui Ricciardo, Vettel şi-a încheiat cariera la Red Bull Racing cu un loc opt, nu înainte însă de a-l depăşi pe circuit chiar pe pilotul pe care îl va înlocui la Ferrari, Fernando Alonso. Coechipierul său Kimi Raikkonen a ocupat ultimul loc în top 10, astfel că Scuderia a obţinut şase puncte în etapa finală a campionatului.
Aflat de asemenea în pericol să-şi încheie prematur cariera în Formula 1, Kevin Magnussen a terminat pe 11 pentru McLaren în faţa lui Jean-Eric Vergne (Toro Rosso), Romain Grosjean (Lotus) şi Rosberg, în timp ce Sauber a ocupat locurile 15 şi 16 prin Esteban Gutierrez şi Adrian Sutil, aflaţi probabil de asemenea la ultimele lor curse în Marele Circ.
Ultima poziţie i-a revenit debutantului Will Stevens, în timp ce coechipierul său de la Caterham, Kamui Kobayashi, a abandonat cu 12 tururi înainte de final, la fel ca şi Pastor Maldonado (Lotus) şi Daniil Kvyat (Toro Rosso). Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Ricciardo, care a fost cronometrat cu 1:44.464 în turul 50.
Abu Dhabi - Rezultate cursă:
Loc | Pilot | Echipa |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | Mercedes |
2 | Felipe Massa | Williams/Mercedes |
3 | Valtteri Bottas | Williams/Mercedes |
4 | Daniel Ricciardo | Red Bull/Renault |
5 | Jenson Button | McLaren/Mercedes |
6 | Nico Hulkenberg | Force India/Mercedes |
7 | Sergio Perez | Force India/Mercedes |
8 | Sebastian Vettel | Red Bull/Renault |
9 | Fernando Alonso | Ferrari |
10 | Kimi Raikkonen | Ferrari |
11 | Kevin Magnussen | McLaren/Mercedes |
12 | Jean-Eric Vergne | Toro Rosso/Renault |
13 | Romain Grosjean | Lotus/Renault |
14 | Nico Rosberg | Mercedes |
15 | Esteban Gutierrez | Sauber/Ferrari |
16 | Adrian Sutil | Sauber/Ferrari |
17 | Will Stevens | Caterham/Renault |
- | Kamui Kobayashi | Caterham/Renault |
- | Pastor Maldonado | Lotus/Renault |
- | Daniil Kvyat | Toro Rosso/Renault |
Clasament final piloti:
Loc | Pilot | Echipa |
---|---|---|
1 | Lewis Hamilton | 384 |
2 | Nico Rosberg | 317 |
3 | Daniel Ricciardo | 238 |
4 | Valtteri Bottas | 186 |
5 | Sebastian Vettel | 167 |
6 | Fernando Alonso | 161 |
7 | Felipe Massa | 134 |
8 | Jenson Button | 126 |
9 | Nico Hulkenberg | 96 |
10 | Sergio Perez | 59 |
11 | Kevin Magnussen | 55 |
12 | Kimi Raikkonen | 55 |
13 | Jean-Eric Vergne | 22 |
14 | Romain Grosjean | 8 |
15 | Daniil Kvyat | 8 |
16 | Pastor Maldonado | 2 |
17 | Jules Bianchi | 2 |
18 | Adrian Sutil | 0 |
19 | Marcus Ericsson | 0 |
20 | Esteban Gutierrez | 0 |
21 | Max Chilton | 0 |
22 | Kamui Kobayashi | 0 |
23 | Will Stevens | 0 |
Clasament final constructori:
Loc | Echipa | Puncte |
---|---|---|
1 | Mercedes | 701 |
2 | Red Bull/Renault | 405 |
3 | Williams/Mercedes | 320 |
4 | Ferrari | 216 |
5 | McLaren/Mercedes | 181 |
6 | Force India/Mercedes | 155 |
7 | Toro Rosso/Renault | 30 |
8 | Lotus/Renault | 10 |
9 | Marussia/Ferrari | 2 |
10 | Sauber/Ferrari | 0 |
11 | Caterham/Renault | 0 |
RUSINE mercedes! i-ati tras-o lui Rosberg!
Felicitari Mercedes!!
Dar in final cel mai bun a castigat. Ramane speranta ca la anul va fi altfel.
1. Pe ce locuri au incheiat masinile Ferrari?
2. La cate secunde au terminat de cea mai bine plasata Mclaren?
S-ar putea sa fie vorba de 9-10 si de 25 de secunde, dar nu sunt sigur... mi-e teama sa nu gresesc...
nu, nu pentru ca a avut-o in cursa in care a iesit campion
ci pentru ca e ventuzata de Nicole :))))
@mircea ce mai conteaza? cum sta treaba in campionat?
We are cathing them... we are faster then them... we are building an empire...
Intrebarea ta nu e retorica ci nepotrivita,cum poti compara un Mc Laren cu o masina pilotata de un asa zis pilot Alonso
si ce o sa fie la anu e alta poveste, nu poti sti
@Mircea, cu ce au fost mai rapizi cei de la Mclaren? Au cel mai bun motor si erau bara la bara cu Ferrari. Lasa comentariile totusi, aveau cel mai bun motor si pe linia dreapta ii depaseste o caruta ferrari.
Cel mai bun motor care nu poate fi utilizat atat de eficient si in masura in care o face Mercedes + surioara lui Toto Wolff ce a semnat cu ei pana in 2021 (Williams) + nu utilizeaza Petronas, motorul fiind conceput sa scoata mai multa performanta cu Petronas din fiecare picatura. De accea si Lotus a renuntat la Total in favoarea lui Petronas pt motor, Total ramanand doar sponsor.
Plus ca designul placilor laterale si partea din spate Mclaren a pierdut foarte mult nefiind atat de bine integrat cum au putut sa o faca Ferrari si Mercedes. Gandestete doar aerodinamic cat pierde Mclaren comparativ cu Ferrari care au avut o fabrica intreaga lucrand doar pentru ei si fiecare centimetru din masina poate fi subtiat, micsorat, integrat in raport cu optimizarea sasiu-motor.
Mclaren nici macar nu poate sa tina in Woking motorul, ci Mercedes vine si il ia inainte de curse. Mclaren este intr-o situatie mai proasta si decat Force India in ce priveste exploatarea motorului si sprijinul Mercedes.
Mclaren cu o fabrica si o divizie de motoare doar a lor, cu siguranta nu ar fi facut un bull shit ce a facut Ferrari anul acesta.
„Vino, Nicule, aici să-ți dau un sărut pe guriță.”
„Lewis, lasă-mă. Prefer să mă sărute Nicole ca să mă consoleze”.
P.S. Sper că a înțeles toată lumea că respectiva concluzie de mai sus era o ironie. Se pare că vreo 12 persoane n-au înțeles-o...
Sa stii ca m-ai nimerit. In Liga 1, la noi in Romania sunt caine rosu :)
ps-eu nu sunt cu alea 2 puncte, deci va trebui sa ma injuri si pe mine.
Poate paranoicii din timpul sezonului au realizat ca nimeni din patronajul MB nu a tinut cu Rosberg, ci cu echipa. Lauda face lobby pentru Hamilton de atat timp (de pe vremea lui Schumacher la MB), Toto Wolff nu are nicio treaba cu un anume pilot. Daca era sa se saboteze un monopost MB, se alegea cel al neamtului, intrucat mai toti inginerii, mecanicii, etc de la MB sunt englezi.
Anul asta au fost probleme la MB... cand la Hamilton, cand la Rosberg. S-a vazut de la o posta ca nu s-a cautat un victorios anume, ci o echipa castigatoare.
Mi-as fi dorit sa castige Rosberg, dar cu asa start... nu merita titlul. Da, Hamilton a fost mai bun anul asta. Rosberg ar fi cazul sa invete sa fie mai bun in regim de cursa. In calificari stie sa scoata untul din monopost. In cursa nu stiu de ce se pierde - doar ca nu are stapanire de sine. Daca exista asa ceva in F1, sa consulte un psiholog, pentru ca nu arata ca are sange rece ca un neamt ce e.
Sa vedem ce va fi anul viitor, dupa pauza dintre sezoane si cu rezolvarea diverselor probleme de performanta. Ar fi bine ca Rosberg sa se trezeasca si sa se bata cu Hamilton de la egal la egal la victorii, nu la punctaj.
Pentru informare:
1. Nico Rosberg este doar pe jumatate neamt. Taticul lui, Keke Rosberg, campion mondial in F1 in 1982 este finlandez casatorit cu o nemtoaica.
2. Rosberg a crescut pe strazile din Monaco si probabil tot pe acolo sa si scolit. Deci educatia tipic germana cam lipseste de pe acolo.
@ ferr1. La sfarsitul acestei saptamani. Chiar la Abu Dhabi.
Ca si coplectare: McLaren in testul de saptamana asta va utiliza motoarele Honda! Sper sa fi scos ceva bun japonezii.
Ca de echipa mea de suflet (Ferrari) ce sa mai spun? Cand pe linia dreapta nu esti in stare sa depasesti un Chateram cu motor Renault tu visezi la preamarire? Din rau in mai rau!
Cum e sa termine Mclaren sezonul in spatele celor de la ferrari?:(
Renault sport si Red bull nu se multumesc cu locul 2 la anul o sa vina cu imbunatatiri.....
Mclaren nu cred ca va conta si nici Ferrari din pacate.
rsb jenant, se ruga sa-i crape masina coechipierului...