Mercedes a profitat din plin de pole position-ul obținut sâmbătă pe ploaie pentru a-și trece în cont o victorie complet neașteptată la Hungaroring, în contextul în care configurația circuitului se potrivește mai bine monoposturilor Ferrari și Red Bull. Ferrari a reușit să limiteze daunele și să urce cu ambii piloți pe podium.
Lewis Hamilton a plecat excelent din pole position, în timp ce Kimi Raikkonen a încercat fără succes să pună presiune pe Valtteri Bottas. În plus, finlandezul a fost depășit pe exteriorul virajului 2 de coechipierul Sebastian Vettel, în ciuda faptului că germanul a fost singurul pilot din plutonul fruntaș care a luat startul pe pneuri soft, comparativ cu ultrasoft-urile rivalilor.
Marele câștigător al startului a fost însă Max Verstappen, care a progresat de pe 7 pe 5 după ce a trecut de Carlos Sainz și Pierre Gasly. Olandezul nu s-a putut bucura prea mult de această performanță, întrucât a abandonat în turul 6 în urma unor defecțiuni tehnice la monopostul Red Bull, astfel că Gasly a urcat pe 5.
Între timp, plecat doar de pe locul 12, Daniel Ricciardo a progresat constant în pluton și a ajuns în ipostaza de a-l depăși pe Gasly pentru locul 5.
Raikkonen, întârziat la boxe
Piloții de top și-au consolidat rapid pozițiile și și-au creat avantaje de câteva secunde, astfel că șansele ca intrările la boxe să schimbe ierarhia au fost minime.
În turul 15, Raikkonen a fost primul pilot de top care a intrat la boxe pentru unica oprire la boxe, însă a avut nevoie de 5.1 secunde în urma unor probleme la pneul stânga-spate. Finlandezul a fost urmat de Bottas un tur mai târziu, în timp ce Hamilton a așteptat până în turul 26 să efectueze schimbul cu aceeași rețetă: soft în loc de ultrasoft.
Datorită pneurilor soft mai rezistente cu care a luat startul, Vettel a rămas pe circuit și a devenit lider, cu obiectivul de a intra la boxe spre finalul cursei pentru a se echipa cu pneuri ultrasoft care să-i permită un atac la adresa lui Hamilton și Bottas.
În mod surprinzător, Raikkonen a efectuat o oprire suplimentară în turul 39, optând pentru un nou set de softuri.
Vettel, duel cu peripeții cu Bottas
Un tur mai târziu, Vettel a oprit pentru a trece pe pneuri ultrasoft, însă mecanicii au montat cu greutate pneul stânga-față, iar germanul a pierdut aproximativ două secunde.
Prin urmare, Vettel a revenit pe circuit pe locul 3 la circa o secundă în spatele lui Bottas și la 9 secunde în spatele liderului Hamilton.Chiar dacă avea pneuri de compoziție mai moale, Vettel nu a reușit tururi bune să inițieze un atac decisiv împotriva lui Bottas, iar Hamilton și-a extins treptat avansul la peste 19 secunde. În același timp, Raikkonen a profitat de situație și a ajuns în imediata apropiere a lui Vettel, însă nici finlandezul nu a inițiat un atac, întrucât acest lucru ar fi afectat și mai mult șansele la titlu ale coechipierului.
În cele din urmă, atacul lui Vettel s-a produs cu 5 tururi înainte de final. Germanul a reușit să treacă în față, însă Bottas a frânat foarte târziu și l-a lovit din spate în pneuri pe pilotul Scuderiei Ferrari.
În mod miraculos, Vettel a continuat cursa fără defecțiuni, în timp ce Bottas a coborât pe locul 4 în spatele lui Raikkonen. Din cauza unor defecțiuni la aripa față, el a fost ajuns din urmă de Ricciardo și a avut un nou gest nesportiv, întrucât a frânat din nou târziu și a intrat în pilotul Red Bull. Ambii au reușit însă să ajungă la linia de sosire, cu Ricciardo în fața lui Bottas.
Vettel și-a asigurat astfel locul doi în spatele lui Hamilton și a limitat daunele prin pierderea a numai 7 puncte în fața lui Hamilton, care intră în vacanța de vară cu un avans de 24 de puncte în clasamentul general. Gasly a fost "cel mai bun din restul lumii" pe locul 6 în fața lui Kevin Magnussen, Fernando Alonso, Carlos Sainz și Romain Grosjean.
De noroc (SC) nu are parte, cum are Hamilton cand pleacă din spate. De asta ziceam ieri că Hamilton este norocos dar stie sa si fructifice sansele apărute.
Botas un erou de sacrificiu
PS Tandemul echipa-piloti functioneaza mai bine la Mercedes si foarte probail sa ia campionatul, chiar daca Ferrari are masina mai buna,
Sper că pauza de vară să ne aducă o cât mai mică implicare a lacheilor și cât mai multă luptă, roată la roată, între primii doi ! Sper, dar mi-e teamă că sper degeaba ...
Nu va faceti griji, Bottas si-a cerut scuze, nu a vrut sa-l loveasca pe Vettel, nu a vrut sa-l loveasca pe Ricciardo, comisarii sunt ok cu explicatiile, totul este ok. Trecem peste...
La Ferrari nu a fost o problema de strategie, s-a intepenit roata aia iar Vettel a iesit in spatele lui Bottas. Altfel putea incerca sa il prinda pe Hamilton.
- ploaia: a rezolvat de doua ori castigatorul, altfel cam in afara calculelor, Germania, si poll-ul din Ungaria. Sper/cred ca " viata" va echilibra situatia ! ;)
- greseli/ghinioane la pitt: fara greseala la prima oprire a lui Kimi si la singura oprirea lui Vettel, Bottas nu mai conta si nu mai " tinea" pilotii Ferrari departe de Lewis.
- strategia "prostului": de ce l-au tinut pr Vettel sa piarda pe circuit multe secunde in spatele celor intarziati, iar dupa ce scapa de ei, il cheama la boxe pentru schimb?!? Era mult mai eficient sa-l cheme inaintea traficului, cand avea cu cel putin 5 secunde mai mult avans?!
- locotenenti sau "spate asigurat": cred ca se observa fara comentarii ca Vettel nu are suport/aparare asa cum are Lewis. Chiar mai rau, Kimi il tine in spate pe Vettel lai mult decat e cazul (vezi Germania),, iar cand e in spate, pune presiune (tot pe Vettel), mai rau ca adversarii. Aici nu mai poate nimeni acuza Ferrari pt " ordine de ehipa", dupa Germania si disperarea Mercedes...ar fii penibil, dar penibili sunt destui...
- "preziceri": daca nu fac vre-o balarie cu dezvoltarea, Ferrari trebuie sa abordeze ca pe sarma fiecare cursa de acum. Sper ca noua specificatie de motor, sa-l puna pe Kimi macar pe locul 2 in calificari si la sfarsitul cursei, altfel Vettel nu are nici o sansa la titlu...si nici Ferrari la constructori.
P.S. sunt de muuulti ani sustinator (fan) Ferrari (nici nu e greu de dedus,nu?), deci sustin pilotul/pilotii echipei, chiar daca la un moment dat vin de la echipa rivala ( l-am "urat" pe Vettel cand batea Ferrari), insa sper ca Lewis sa nu o ia pe urmele lui Senna si sa ne spuna ca ii vorbeste " divinitatea" sau ca se desprinde de realitate in nu stiu care viraj/cursa si e condus de forta divina de...bla,bla,bla...stiti voi, cei care ati asistat la teatrul respectiv, ar fi pacat, il astept/asteptam la Ferrari cat mai " normal" ! :)
și din stânga, și din dreapta, de parcă era la Mărășești.
O penalizare inutilă dictată doar că sa arate de ochi lumi ca sunt competenți si își fac treaba. Mai mare râsul...
Mi-e strategiile Ferrari mi s-au parut inspirate dar au avut greseli de executie.Vettel a avut un mare avantaj pornind cu pneuri soft, intrarea prematura a lui Kimi a zburat un Bottas incet din fata lui Vettel si germanul nu a mai pierdut secunde pretioase fata de lider.Pana aici toate bune.Prima greseala : Vettel nu a intrat cu 2 tururi mai devreme.A doua greseala : timpul prost la schimbul de pneuri.
Pilotii Ferrari cu o strategie identica Mercedes terminau in cel mai bun caz pe 2 si 4.Dupa cursa este usor sa criticam dar lucrurile nu stau chiar asa.Cei care lauda strategiile Mercedes n-ar strica sa-si aminteasca strategiile acestora in Australia,China,Austria si Anglia.
Vettel daca era mare pilot trecea rapid de Bottas si avea timp suficent sa-l ajunga pe Hamilton si sa-l depaseasca.El singur a spus ca poate fi cu 1,5 secunde mai rapid decat Bottas.1,5 secunde + DRS si te chinui zeci de tururi sa treci: jalnic!
Pilotii zilei au fost Hamilton, Ricciardo, Gasly si poate Alonso.Raikkonen nu a fost lasat sa faca mai mult, echipa Renault a dezamagit, Max este ghinionistul zilei iar Bottas este detasat prostul zilei.
In opinia mea incidentul cu Vettel poate fi iertat dar cel cu Ricciardo in nici un caz si se impunea 10 secunde de penalizare.Faza cu cedarea pozitiei si iertatul nu mi se pare ok.Incidentul Bottas - Ricciardo mi-a amintit de cel dintre Rosberg - Hamilton din Austria 2016.Pe final de cursa am crezut ca masina 77 este condusa de Rosberg sau Magnussen.Bine macar ca Alonso a scapat de furia lui Bottas.
Ești fantastic pe cuvântul meu... Nu am auzit pe nimeni până acum care să spună că Senna juca teatru. Nu il poți compara pe Senna cu Hamilton. Ai fost tu in masina brazilianului în acele momente ca să ajungi tu la concluzia asta ? Ți-ai găsit tu pe cine să ataci acum ! Senna juca murdar pe pista , dar nu avea comportamentul lui Hamilton , freza lui Hamilton si aerele astea false de vedeta . Senna avea o înaltă ținută morală . Iar tururile alea ireale de calificare , păreau că nu sunt făcute de un pământean .
Si e o problemă că nu sunt fan Hamilton ? Zău așa ! Judeca obiectiv si analizează cele 2 incidente ale lui Bottas prin prisma unui spectator neutru. Incidentele alea trebuiau penalizate doar cu 10 secunde ? Mai ales că " penalizarea " nu conta în clasament . Nu am nimic cu Mercedes . Doar as vrea ca ăștia care se află la cârma F1 să fie imparțiali si sa judece corect incidentele . Oare cer prea mult ?...
Deci Senna juca murdar (as spune foarte murdar) pe pista DAR nu avea freza lui Hamilton....
Despre ce vorbim noi aici? Fashion cumva sau F1? Conteaza freza mai mult?
PS Plus tampenia cu introdusu codului de 2 ori si lipsa butonului edit.
bottas nu face cursa lui, doar il asteapta pe vettel
pai a facut best lap ca sa vina in fata lui vettel cand acesta iese de la pit stop
apoi saracutul de bottas nu putea sa se departeze
iar la final a fost limpede, acorosaj pe depasire
numai ca vettel nu a patit mare lucru ... ghinion
Posted Today, 13:25
Apparently Ferrari forgot to connect Raikkonen's drink bottle...
In rest -24.
Mercedes are,strategie mai buna, pilotul nr 2 de la Mercedes face diferenta, la ferrari kimi e total pe dinafara , nu are cum ferrari cu un pilot nr 2 asa slab sa castige vreun titlu.
ps: au fost ma ieri depasiri in virajele 1,2, si 3?
Raikkonen trebuie sa-si recastige pofta de victorii. Altfel l-ar surclasa pe Vettel in campionat. Dar asa e cu pensionarii, mai mult incurca decat ajuta.
Oricum mai e mult pana la final de campionat. Titlul la constructori e cel care conteaza, de acolo vin banii. Altfel Vettel arata ca un pilot bun intr-o masina foarte buna, nimic special. Si piloti buni sunt o gramada.
Da :)))