Dublul campion mondial îi transmite germanului să lupte la fel cum a făcut-o pe circuit în 1998 şi 1999, atunci când Hakkinen l-a învins pe Schumacher în lupta pentru titlul mondial. Pe de altă parte, finlandezul considera că nu există niciun motiv pentru o urgentare a recuperării, întrucât important este ca germanul să treacă cu bine peste această perioadă.
"Accidentul tău este doar o nouă provocare. Trebuie să lupţi din greu, aşa cum o făceam amândoi pe circuit. Fă-mi o favoare: de data aceasta nu încerca să învingi cronometrul. Nu trebuie să stabileşti cel mai bun timp în această cursă.
Trebuie să-ţi acorzi tot timpul de care ai nevoie. Ia-o uşor, Mika", a scris Hakkinen într-un email trimis lui Schumacher şi familiei sale.Hakkinen a fost de asemenea în comă după un accident suferit în calificările pentru Marele Premiu al Australiei din 1995, atunci când diagnosticul medicilor a fost sumbru: fractură craniană, hemoragie internă, blocarea cailor respiratorii prin înghiţirea limbii şi stare de inconştienţă.
Via ESPNF1
Comentarii (0)