Francezul a afirmat în mai multe rânduri că a purtat negocieri şi cu alte echipe şi că îşi doreşte să lupte pentru titlul mondial, însă luni a dezvăluit în premieră că una dintre aceste echipe a fost Ferrari. Discuţiile s-au terminat însă în momentul în care Sebastian Vettel şi-a anunţat plecarea de la Red Bull Racing, când a devenit evident că acesta va semna cu Ferrari.
"Au fost unele discuţii despre viitorul meu. În cele din urmă, cred că piaţa transferurilor a fost bulversată când Vettel a spus că pleacă. A surprins pe toată lumea.
Încă aşteptăm să vedem ce vor face cei de la McLaren, dar în Formula 1 există şi alte nume mari precum Ferrari şi Mercedes. Au existat discuţii", a declarat el pentru postul francez de radio RMC.Grosjean speră ca Lotus să înregistreze progrese semnificative în sezonul următor, în special datorită utilizării motoarelor Mercedes, însă a admis că în prezent este prematur să facă predicţii în această privinţă.
"Nu vom şti până după primul test din această iarnă. Chiar şi în acest an am crezut că vom avea un monopost bun. Dar nu ştii niciodată ce se va întâmpla. Sunt momente bune şi momente proaste, dar aceasta rămâne o echipă bună", a adăugat el.
Via Motorsport
Comentarii (2)