Echipa Franţei va fi reprezentată şi la ediţia din acest an a competiţiei Race of Champions de Romain Grosjean, pilotul echipei de Formula 1 Lotus, şi Sebastien Ogier, noul pilot al echipei Volkswagen din WRC.
În calitate de campion en-titre al competiţiei, Ogier este încântat de oportunitatea de a participa la evenimentul de la jumătatea lunii decembrie.
"Este o onoare să concurez în Race of Champions şi a fost incredibil să câştig anul trecut la prima participare. Au fost multe maşini noi pe care a trebuit să le învăţ, plus circuitul, dar am forţat şi m-am simţit bine. Va fi frumos să fac pereche şi în acest an cu Grosjean şi vom face totul pentru Echipa Franţei şi în acest an", a declarat francezul.
La rândul său, Grosjean este entuziasmat de oportunitate şi speră să îmbunătăţească performanţele de anul trecut, când Franţa s-a oprit în semifinalele competiţiei dedicate echipelor.
"Sunt mândru să mă aliniez la start alături de nume atât de mari din ramuri diferite ale sporturilor cu motor.
Ogier a făcut un lucru grozav să câştige competiţia individuală anul trecut şi este păcat că am fost eliminaţi în semifinalele competiţiei pe naţiuni. De data aceasta vrem să mergem mai departe, dar cel mai important este să ne simţim bine", a precizat el.Race of Champions va avea loc în perioada 14-16 decembrie pe stadionul Rajamangala din Bangkok, Thailanda, iar printre piloţii care au confirmat participarea se mai numără şi Michael Schumacher, Sebastian Vettel, Jorge Lorenzo său Mick Doohan.
Via Race of Champions
Comentarii (3)