Grosjean: "Pirelli a îmbunătăţit pneurile pentru 2011"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 22.12.2010
Romain Grosjean susţine că Pirelli a înregistrat noi progrese în dezvoltarea pneurilor pentru 2011, după ce a evaluat cauciucurile în Bahrain.

Pirelli, noul furnizor de pneuri în Formula 1 începând din sezonul 2011, a efectuat săptămâna trecută o nouă sesiune de teste pe circuitul Sakhir din Bahrain.

Programul iniţial a fost bulversat de mai multe furtuni de nisip, însă în cele din urmă producătorul italian şi-a îndeplinit misiunea de a evalua caracteristicile pneurilor. Pilotul aflat la volanul monopostului Toyota TF109 în această sesiune a fost Romain Grosjean, care consideră că Pirelli a înregistrat progrese comparativ cu testele efectuate anterior de francez pe circuitul de la Monza.

"Am învăţat câteva lucruri interesante. Am avut un program diversificat, inclusiv stinturi scurte şi stinturi lungi pentru a învăţa mai multe despre tipurile de pneuri. Am simţit imediat o îmbunătăţire comparativ cu ultimul test pe care l-am făcut pentru Pirelli la Monza", a declarat fostul pilot al echipei Renault.

Aceasta a fost ultima sesiune de teste efectuată de Pirelli în acest an, înainte de a oferi echipelor şansă să evalueze caracteristicile acestora în cele patru sesiuni din luna februarie premergătoare sezonului 2011.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru