Grosjean: "Pentru mine, noul sezon începe în China"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 04.04.2012
Romain Grosjean vrea să uite de abandonurile suferite în Australia şi Malaysia şi spune că pentru el noul sezon va începe cu adevărat în China.

Romain Grosjean a revenit în Formula 1 după o absenţă de două sezoane şi a impresionat în acest debut de campionat prin performanţele înregistrate în calificări, ocupând locurile trei şi şapte pe grilele de start din Australia şi, respectiv, Malaysia.

Cu toate acestea, pilotul echipei Lotus a abandonat în ambele curse, astfel că nu a obţinut încă niciun punct în noul sezon. Francezul este însă determinat să pună deoparte aceste eşecuri şi să înceapă să-şi demonstreze adevărată valoare în China, gazda următoarei curse de Formula 1.

"Când faci greşeli trebuie să le admiţi şi să nu repeţi acea greşeală. Dar când nu este vina ta, ei bine, nu este vina ta. Primele două curse au fost dificile şi nu am obţinut niciun rezultat. Pe de altă parte, ştiu că putem face câteva lucruri grozave în cursele următoare. Sezonul meu începe în mod corespunzător în China", a declarat el.

Grosjean nu a avut până acum oportunitatea de a concura pe circuitul de la Shanghai, însă este încrezător că monopostul Lotus E20 va fi competitiv în China, motiv pentru care speră să obţină un rezultat bun.

"Va fi pentru prima oară când voi pilota pe acest circuit.

Am urmărit câteva clipuri on-board şi arată frumos. Sper să se potrivească monopostului E20. Am avut un start promiţător şi vrem să obţinem tot ce este mai bun în fiecare zonă, aşa că un nou pachet aerodinamic este interesant. Abia aşteaptă să văd cum arată şi apoi să-l experimentăm pe circuit. Mai important este că vreau să văd din nou timpii. Sunt câteva zone în care putem îmbunătăţi în cursă, dar cu siguranţă suntem pe drumul cel bun în acest sezon", a mai precizat el.

Via | GPUpdate

Taguri: China, Grosjean, Lotus

Comentarii (4)

  • Da... Sa vedem pe cine mai acroseaza in China.
    20 3
  • rastafan2
    Asta-i buna , tot asa mam gindit si eu :)
    Cu toate ca ceva are, e rapid in calificari si are parca ceva din abilitatile si talentul lui Hamilton, in cursa cam slab :)
    8 1
  • da
    pentru tine sezonul incepe la ultima cursa
    6 1
  • sal
    in afara de faptul ca in quali e bunicel in cursa e frustrat rau nu are rabdare inapoi in GP2 cu el worst ever
    6 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru