Pastor Maldonado nu a efectuat niciun tur cronometrat, în timp ce participarea lui Romain Grosjean s-a limitat la numai 14 tururi în a doua sesiune. Francezul a avut dimineaţa o defecţiune la sistemul MGU-H al unităţii de propulsie Renault, iar după-amiază a fost afectat de două probleme la cutia de viteze.
"De fiecare dată când parcurgem kilometri avem tot mai multe probleme. Dimineaţă a fost o problemă 100% Renault, aşa că nu am putut parcurge niciun tur. După-amiază s-a ars un cablu care a rupt cutia de viteze, ceea ce a fost stupid. Am revenit pe circuit, dar rulmenţii erau deja rupţi de prima oară", a declarat el.
Cu toate acestea, Grosjean şi-a exprimat speranţa că Lotus va reuşi treptat să revină la formă de anul trecut, însă a evitat să spună dacă se gândeşte la clasări pe podium parcursul acestui sezon.
"Sper să putem recupera pas cu pas, dar nu pot spune dacă vom fi în formă de la Barcelona încolo.
Ne-ar putea lua mai mult timp, nu ştim. Dacă monopostul nostru parcurge kilometri, iar Renault îşi îmbunătăţeşte fiabilitatea, atunci putem recupera. Nu vreau să spun că vom lupta pentru podiumuri în curse, dar cu siguranţă ne putem apropia de un nivel decent", a adăugat el.Via ESPNF1
Comentarii (1)