Grosjean încheie testele de la Mugello pe primul loc

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 03.05.2012
Romain Grosjean a stabilit cel mai bun timp şi în ultima zi de teste de la Mugello, după ce i-a învins pe Sebastian Vettel şi Fernando Alonso.

Ultima zi de teste de la Mugello nu a adus nicio surpriză majoră pe circuitul italian, iar Romain Grosjean şi-a completat performanţele obţinute marţi şi miercuri cu o nouă clasare pe prima poziţie a clasamentului general.

Pilotul echipei Lotus a fost cronometrat după-amiază cu 1:21.035 şi l-a detronat astfel de Sebastian Vettel, care a condus la pauza de prânz şi care s-a văzut nevoit să se mulţumească doar cu locul doi.

Nici Fernando Alonso nu a reuşit să-şi îmbunătăţească timpul şi a terminat pe locul trei, după ce în cursul dimineţii a pierdut peste două ore în garaj aşteptând ca mecanicii să remedieze defecţiunile la aripa faţă după ce spaniolul a ieşit în decor.

Ferrari a evaluat pe parcursul zilei o nouă configuraţie pentru sistemul de evacuare, în încercarea de a îmbunătăţi performanţele monopostului F2012 după un start modest de sezon.

Clasamentul a fost completat de Daniel Ricciardo (Toro Rosso) şi Sergio Perez (Sauber), în timp ce Nico Hulkenberg a ieşit pe traseu doar în această după-amiază şi a terminat pe locul şase la volanul monopostului Force India.

După ce a ocupat ultima poziţie în cea mai mare parte a zilei, Pastor Maldonado (Williams) a urcat pe final pe locul şapte şi i-a devansat pe Nico Rosberg (Williams) şi Oliver Turvey (McLaren).

Heikki Kovalainen a terminat doar pe locul 11, însă a ieşit în evidenţă după ce a oprit monopostul pe circuit în virajul 1 şi a provocat astfel întreruperea temporară a sesiunii.

Teste Mugello - Rezultate ziua 3:

 1.  Romain Grosjean        Lotus-Renault           1m21.035s
 2.  Sebastian Vettel       Red Bull-Renault        1m21.267s   + 0.232s
 3.  Fernando Alonso        Ferrari                 1m21.363s   + 0.328s
 4.  Daniel Ricciardo       Toro Rosso-Ferrari      1m21.604s   + 0.569s
 5.  Sergio Perez           Sauber-Ferrari          1m22.229s   + 0.879s
 6.  Nico Hulkenberg        Force India-Mercedes    1m22.325s   + 0.975s
 7.  Pastor Maldonado       Williams-Renault        1m22.497s   + 1.147s
 8.  Nico Rosberg           Mercedes                1m22.579s   + 1.229s
 9. 
Oliver Turvey McLaren-Mercedes 1m22.662s + 1.312s 10. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m23.002s + 1.652s 11. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m23.169s + 1.819s 12. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m23.466s + 2.116s


Comentarii (2)

  • lotus
    Se tot vorbeste de geniul lui Newey, care a facut acel Red Bull imbatabil de anul trecut. Dar acest Lotus, oare de ce geniu anonim a fost proiectat? Iata ca pana la urma, mai sunt si alti oameni care stiu sa faca masini, nu doar Newey!
    Bravo Lotus!
    15 0
  • lotus
    Acest monopost foloseste un centru legendar(Enstone),nu trebuie sa cauti un anume geniu,efectiv a venit vremea lor probabil.
    Bravo Lotus!
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru