Grosjean, frustrat de problemele cu motorul Renault: "Este inacceptabil"

de Daniel Popescu
Joi, 10.04.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Romain Grosjean este dezamăgit că sesiunea de teste din Bahrain a fost bulversată de noi defecţiuni la motorul furnizat de Renault pentru Lotus.

Esential 32 este numarul tururilor parcurse de Lotus in sesiunea de teste din Bahrain
Lotus nu a reuşit să profite la maxim de sesiunea de teste de două zile desfăşurată în această săptămână în Bahrain. Pastor Maldonado a parcurs marţi numai 16 tururi, în timp ce Romain Grosjean a efectuat acelaşi număr de tururi în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care Mercedes a totalizat nu mai puţin de 239 de tururi.

În ambele zile, programul echipei a fost bulversat din cauza unor defecţiuni la unitatea de propulsie furnizată de Renault. Grosjean a admis că situaţia începe să devină inacceptabilă, în condiţiile în care au trecut deja trei curse din noul sezon.

"Sper că cei de la Renault vor îmbunătăţi motorul în termeni de fiabilitate şi performanţă, pentru că ziua de miercuri a fost inacceptabilă. Am parcurs câteva tururi pentru a lucra la aerodinamică, dar nu este ceea ce ne aşteptam.

Cei de la Renault au spus că vor exista schimbări pozitive pentru China şi Barcelona, aşa că aşteptăm", a declarat francezul pentru publicaţia AutoHebdo.

Renault nu a obţinut niciun punct în primele trei curse ale sezonului, o situaţie în care se mai află doar Sauber, Marussia şi Caterham.

Via AutoHebdo

Comentarii (2)

  • JugaruGabi
    "Renault nu a obţinut niciun punct în primele trei curse ale sezonului, o situaţie în care se mai află doar Sauber, Marussia şi Caterham."

    Cred ca trebuie corectat postul... nu Renault, ci Lotus.
    Renault are puncte prin RedBull.
    12 0
  • @Daniel

    JG are dreptate

    la fel si Torro Rosso
    au strans si ei 7 pct
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru