Glock şi Buemi, penalizaţi pe grila de start de la Spa

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 29.08.2010
Timo Glock şi Sebastien Buemi au fost penalizaţi pe grila de start din Belgia pentru blocarea unor adversari. Noua grilă de start a suferit modificări majore în a doua jumătate.

Timo Glock nu a avut oportunitatea să se bucure de performanţa realizată sâmbătă în calificările de la Spa-Francorchamps, când a reuşit pentru a doua oară în acest sezon să pătrundă în Q2.

Deşi a stabilit cel de-al 17-lea timp, pilotul echipei Virgin Racing a fost penalizat cu cinci poziţii după ce comisarii de cursă au stabilit că acesta l-a blocat pe Sakon Yamamoto (Hispania) într-un tur rapid de circuit.

Nici Sebastien Buemi nu a fost iertat de comisari pentru impidicarea lui Nico Rosberg în ultimele secvenţe din Q2. Pilotul Scuderiei Toro Rosso va suporta însă o penalizare de numai trei poziţii, după ce în calificări a terminat pe locul 15.

Pentru stabilirea grilei de start pentru Marele Premiu al Belgiei, comisarii de cursă au luat însă în calcul şi penalizările suferite de Michael Schumacher şi Nico Rosberg. Cele patru penalizări au fost aplicate în ordinea în care au fost dictate, astfel: mai întâi, Schumacher a fost retrogradat de pe locul 11 pe locul 21, iar Nico Rosberg de pe locul 12 pe locul 17.

Apoi, comisarii de cursă au aplicat penalizarea de cinci poziţii pentru Glock şi, în sfârşit, cea de trei poziţii pentru Buemi.

În urma acestor penalizări, Rosberg va pleca de pe locul 14, câştigând astfel nu mai puţin de trei poziţii din cele cinci pierdute iniţial. De asemenea, cei doi piloţi ai echipei Lotus, Heikki Kovalainen şi Jarno Trulli, au fost promovaţi pe locurile 13 şi 15, după ce se poziţionaseră iniţial pe 16 şi 18.

Iată configuraţia provizorie a grilei de start pentru Marele Premiu al Belgiei, care va avea loc duminică începând cu ora 15:00.

Loc Pilot                  Echipa
1. Mark Webber Red Bull-Renault
2. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes
3. Robert Kubica Renault
4. Sebastian Vettel Red Bull-Renault
5. Jenson Button McLaren-Mercedes
6. Felipe Massa Ferrari
7. Rubens Barrichello Williams-Cosworth
8. Adrian Sutil Force India-Mercedes
9. Nico Hulkenberg Williams-Cosworth
10.
Fernando Alonso Ferrari
11. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari
12. Vitantonio Liuzzi Force India-Mercedes
13. Heikki Kovalainen Lotus-Cosworth
14. Nico Rosberg Mercedes
15. Jarno Trulli Lotus-Cosworth
16. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari
17. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari
18. Bruno Senna HRT-Cosworth
19. Sakon Yamamoto HRT-Cosworth
20. Timo Glock Virgin-Cosworth
21. Michael Schumacher Mercedes
22. Pedro de la Rosa Sauber-Ferrari
23. Lucas di Grassi Virgin-Cosworth
24. Vitaly Petrov Renault

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru