După ploile puternice şi persistente care au limitat semnificativ programul echipelor în antrenamentele de vineri, piloţii au profitat la maxim de ultimele 60 de minute de pregătire de sâmbătă dimineaţă şi au ieşit în corpore pe circuit. Sesiunea a fost astfel una animată, în care ploaia şi-a făcut apariţia doar în ultimele minute, iar rezultatele au fost pe alocuri suprinzatoare.
Cel mai bun timp a fost stabilit de Fernando Alonso, care a fost cronometrat cu 1:16.014 la volanul monopostului Ferrari, în timp ce Lewis Hamilton şi-a trecut în cont poziţia a doua. Coechipierul său de la McLaren, Jenson Button, a terminat sesiunea pe ultimul loc, chiar dacă a fost unul dintre piloţii cu cel mai mare număr de tururi parcurse, 25.
Sergio Perez (Sauber) a terminat pe trei şi a surclasat un trio de piloţi de top format din Kimi Raikkonen (Lotus), Mark Webber şi Sebastian Vettel (ambii Red Bull), în timp ce Felipe Massa a fost al optulea. Mercedes AMG nu a reuşit să se infiltreze în top 10, întrucât Michael Schumacher şi Nico Rosberg au terminat doar pe 15 şi, respectiv, 17. Totuşi, la fel ca şi Button, cei doi germani s-au concentrat pe stinturile lungi în pregătirea cursei de duminică.Calificările pentru Marele Premiu al Germaniei vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00, ora României, şi există şanse mari ca acestea să se desfăşoare pe ploaie.
Germania - Rezultate Antrenamente 3:
1. Fernando Alonso Ferrari 1m16.014s 14 2. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m16.091s + 0.077 21 3. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m16.202s + 0.188 21 4. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m16.238s + 0.224 27 5. Mark Webber Red Bull-Renault 1m16.447s + 0.433 19 6. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m16.475s + 0.461 18 7. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m16.664s + 0.650 18 8. Felipe Massa Ferrari 1m16.771s + 0.757 15 9. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m16.801s + 0.793 25 10. Bruno Senna Williams-Renault 1m16.930s + 0.916 23 11. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m16.962s + 0.948 26 12.Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m17.033s + 1.019 26 13. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m17.148s + 1.134 24 14. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m17.238s + 1.224 25 15. Michael Schumacher Mercedes 1m17.266s + 1.252 22 16. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m17.419s + 1.405 23 17. Nico Rosberg Mercedes 1m17.491s + 1.477 26 18. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m18.366s + 2.352 21 19. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m18.818s + 2.804 23 20. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m19.778s + 3.764 22 21. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m20.235s + 4.221 22 22. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m20.318s + 4.304 9 23. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m20.741s + 4.727 22 24. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m20.914s + 4.900 25
Si asta trebuie sa se intample si in cursa cu Ferrari si mcLaren. nu merita sa castige.