GALERIE FOTO: Vettel, primit ca un erou în oraşul său natal
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastian Vettel a avut ocazia duminică să petreacă o oră în oraşul său natal, pentru a sărbători titlul mondial cucerit cu numai 7 zile în urmă. Germanul, care a sosit în Heppenheim direct din Abu Dhabi şi a plecat după numai o oră cu destinaţia Spania, a fost întâmpinat de 25.000 de fani, care au primit autografe pe numeroasele postere pe care le-au adus cu ei la eveniment.
Vettel a fost entuziasmat de primirea de care a avut parte şi a făcut câteva fotografii cu telefonul mobil. "Sunt puţin pierdut, nu mă aşteptam să vină atât de mulţi oameni. Este oraşul meu natal. Călătoresc prin toată lumea şi sunt aplaudat, dar aplauzele din partea oamenilor din oraşul natal sunt foarte speciale", a declarat el pe scena amplasată în Piaţa Europa din Heppenheim.
Cu această ocazie, Vettel a devenit cetăţean de onoare al oraşului, care a primit şi numele neoficial de Vettelheim. Noul campion mondial a glumit cu localnicii, a retrăit momentele de glorie de la Abu Dhabi şi a dezvăluit ca Fernando Alonso nu l-a felicitat încă pentru titlu.
El va primi trofeul pentru titlul mondial în 10 decembrie, în cadrul unei gale organizate de FIA. În prezent, germanul locuieşte în Elveţia.Via | Deutsche Presse-Agentur | Foto: Red Bull Racing
Comentarii (2)