GALERIE FOTO: McLaren a lansat noul monopost pentru 2011

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 04.02.2011
McLaren a prezentat noul monopost MP4-26 pentru sezonul 2011 printr-o lansare neconvenţională organizată la Berlin.

McLaren a devenit vineri cea de-a nouă echipă care îşi prezintă noul monopost cu care va ataca sezonul 2011 al Formulei 1. Lansarea, care s-a desfăşurat în oraşul german Berlin, a avut un caracter neconvenţional prin modul în care echipa a ales să-şi prezinte noul monopost.

O echipă de patru ingineri a adus pe scena amplasată într-un centru comercial şasiul monopostului MP4-26, iar ulterior aceştia au montat succesiv toate celelalte componente, cele mai importante dintre acestea fiind aripa fată, carcasa motorului şi pneurile Pirelli.

Ulterior, pe scena au apărut Lewis Hamilton şi Jenson Button, cei doi piloţi ai echipei, care au adus protecţia pentru cockpit şi volanul monopostului, înainte de a admira noul monopost construit în întregime.

Potrivit primelor imagini de la Berlin, noul monopost include câteva noutăţi tehnice importante: nasul monopostul este înălţat, la fel ca al celorlalte echipe care şi-au dezvoltat deja noile maşini, însă principalele atracţii se află în partea de mijloc.

Plăcile laterale ale caroseriei au un design mai puţin obişnuit în forma literei U, iar prizele de aer au de asemenea un design inovator. În schimb, sistemul de evacuare este unul în mare parte tradiţional, spre deosebire de versiunile inovatoare introduse la Valencia de Red Bull, Ferrari şi, mai ales, Renault.

Comentarii (14)

  • salutare
    arata superb monoopostul!Sa-l vedem pe pista castigand!Tare originala lansarea,dar daca era facuta in UK,erau si mai multi oameni!
    12 6
  • erata!
    ceva imi spne ca nu e versiunea completa,mai ales la carcasa motorului!
    5 6
  • NeoGalaxy
    Beyond My Fear
    As putea sa fiu si eu taran ca fanii McLaren care isi bateau joc de noua masina Ferrari F150, dar eu o sa fiu diferit. Masina de anul acesta arata mai interesant decat cea de anul trecut, despre ce poate, vedem dupa primele curse din acest sezon.
    18 7
  • daca asta e tot ce au
    iarasi nu va fi cine stie ce. credeam ca sistemul de evacuare este mai inovator dar vad ca nimic. sunt pesimist. sper totusi ca sistemul de evacuare nu este cel de la Berlin de azi
    9 9
  • toreador023
    obiectiv
    sincer , intodeauna mi-a placut cum arata la exterior McLaren, cu toate ca-s fan Ferrari. In perioada 2002-2005 Ferrari au fost cele mai frumoase masini.
    7 1
  • salutare
    sper sa fi nimerit de data aceasta monopostul,pentru ca ii stim pe cei de la Mclaren,cat de bine se pricep sa prinda "turma' :)
    5 1
  • Daca te uiti cu atentie, de pilda aici:

    http://mclaren.com/2011revealed/

    si in comparatie cu masina de anul trecut, vezi ca si la MCLaren e directionat aerul inspre difuzor. In plus sunt 2 fante de intake foarte interesante sus pe capota motorului. Iar pana la prima cursa e cale lunga si multe se vor mai schimba.
    4 0
  • ctlnmihai
    Lansare monopost Mclaren
    Un monopost frumos ,să sperăm ca va fi şi competitiv şi că se va bate de la începutul sezonului ptr. victorii
    5 5
  • Mclaren
    Superba masina, imi place si ma asteptam din partea lor sa respecte culoarea traditionala Mclaren.
    6 3
  • McLaren
    E frumos!...
    Imi place f.mult design-ul din acest an(la toate) ca au revenit la acea forma a carcasei motorului, anul trecut nu mi-a placut cum arata carcasa unita cu eleronul. Asa are o stilizare a unui leopard in actiune si arata mult mai bine.
    4 0
  • lansare
    nu arata rau dar cred ca e masina de lansare pentru presa si pentru fani, sper sa vina cu cea originala la testele urmatoare, mai bine zis toate o sa vina cu ceva nou la urmatoerele teste, in rest numai bine
    1 1
  • Marius
    racire motor
    Tot nu inteleg de ce suprafata exterioara a monopostului nu poate sa preia macar o parte din rolul radiatorului de racire a motorului. Aerodinamica ar avea cu siguranta de castigat.
    1 0
  • MP4-26
    La prima vedere, adica masina pregatita pentru public, de altfel cum spunea cineva mai sus, chiar este diferita de ceea ce au venit pana acum ceilalti. Si aici ma refer strict la partea "vizibila" al monopostului. Este nasul inaltat foarte mult, care de altfel l-au adoptat toate echipele, dar ceea ce mi se pare mie la MP4-26, referitor la nas, este ca nu-i asa lung precum ar fi trebuit sa fie sau cum este la celelalte team-uri. Daca va uitati din lateral, zona nasului si aripa fata, veti vedea ca este mai scurt. Alta chestie interesanta si diferita este zona celor doua guri de ventilatie din laterale. Sunt facute acele "pasuri" intre cockpit si marginile din stanga si dreapta, astfel incat gura de intake are acea forma de "U" sau "L" cum spuneau altii. Mie mi se pare mai mult a U. Sunt interesante acele treceri mai joase, care vor asigura o mai mare apasare aerodinamica. Nu in ultimul rand este acel tunel care incepe deasupra capului si se termina spre partea din spate. Cam astea sunt detaliile cele mai importante care mi-au sarit in ochi la prima vedere. Va urma sa vedem in Bahrain ce comportament va avea cu toate detaliile ascunse pana atunci, montate pe monopost. De asemenea paleta de culori este magnifica.... argintiul acela este superb. Bafta baieti!!!
    I'll be always with you guys!!! :o)
    6 5
  • f tare
    f diferita fata de concurenta,sunt fan ferrari dar aceasta masina pare mult mai buna fata de restu,daca e asa bravo lor
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru