GALERIE FOTO: Câştigătorul F1 Champ 2009 a fost la Marele Premiu al Ungariei!

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 16.08.2010
Szanto Zsolt, câştigătorul ediţiei 2009 a managerului F1 Champ, a fost la Marele Premiu al Ungariei şi împărtăşeşte concurenţilor experienţa trăită la Budapesta.

Szanto Zsolt a câştigat F1 Champ 2009 la capătul unui sezon dominat cu autoritate sub pseudonimul Dacia Logan Team şi, drept recompensă pentru performanta sa, a avut ocazia de a vedea pe viu Marele Premiu al Ungariei din acest sezon.

Revenit recent din excursie, Szanto ne-a trimis câteva poze de la Hungaroring şi a descris intrreaga experienţa ca fiind grozavă.

"M-am întors de la Budapesta, a fost super! Chiar dacă am mai fost la Hungaroring în 2003, anul ăsta mi s-a părut totul mult mai bine organizat, mai frumos şi mult mai interesant. Vă mulţumesc pentru profesionalismul de care aţi dat dovadă (inclusiv cei de la Transilvania Tourist Service), a meritat pe deplin efortul depus anul trecut. Am avut ocazia să intru în pitlane, am prins vizita liberă de joi între orele 16-19. Amintiri de neuitat!", ne-a transmis el.

Chiar dacă structura concursului din anii precedenţi l-au ajutat mereu să lupte pentru primele poziţii, Szanto consideră că noua ediţie este şi mai palpitantă datorită faptului că stirirle nu mai sunt punctate:

"Vă felicit pentru schimbările făcute în F1Champ de anul ăsta, este mult mai interesant jocul.

Mă bucur că aţi renunţat la punctarea ştirilor", a încheiat Szanto.

Comentarii (5)

  • Felicitari!
    Felicitari! Multumim pentru poze. Bafta si inspiratie in continuare la acest frumos si palpitant concurs.
    10 0
  • Hungaroring
    Felicitari castigatorului editiei 2009 si multa bafta userilor care acum se afla in lupta pentru marele premiu al editiei 2010 ! Fara doar si poate,sa ajungi la un Mare Premiu de F1 este o experienta unica si atat de deosebita incat chiar daca ea se repeta,emotiile vor fi de fiecare la fel de puternice.Sper din suflet ca intr-o zi,sa am din nou motivatia necesara pentru a merge la Hungaroring sau oriunde altundeva pentru a vedea o cursa live.Sunt convinsa ca as avea aceleasi emotii pe care le-am avut in 2007 cand am pasit pentru prima data pe un circuit de Formula 1,pe Hungaroring !
    3 0
  • F1 CHAMP
    Inca o data felicitari pentru aceasta realizare si bafta in actualul concurs !
    Pentru acest an lupta este stransa si probabil castigatorul se va decide tot in ultima etapa...
    Pacat este ca criza il lasa pe castigator "singurel" prin Budapesta, fiind alocat doar un singur loc/bilet pentru la anul...
    6 0
  • Felicitari
    Ai avut o experienta deosebita
    1 0
  • Frumos
    Multumim pt ca ne-ai adus o bucatica din Hungaroring . Tot ce se traieste pe un circuit e la superlativ. Nimic din ce e acolo nu seamana cu ce vedem la tv :) @Alex cu siguranta vom gasi motivatia sa mai pasim la Hungaroring! Eu sunt optimista.7C
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru