FOTA nu se implica in acceptarea celei de-a 14-a echipe
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
FIA a decis recent ca echipa BMW-Sauber, cumparata de compania elvetiana Qadbak, sa concureze in sezonul viitor ca a 14-a echipa de Formula 1, in cazul in care decizia va fi acceptata de toate echipele curente din competitie.
Reunite sub umbrela Formula One Teams' Association, echipele s-au intalnit duminica dimineata la Suzuka pentru a discuta despre acest lucru.
FOTA a decis insa ca acest subiect nu face parte din agenda de lucru a organizatiei, motiv pentru care decizia privind acceptarea BMW-Sauber pe grila de start a sezonului 2010 va fi la latitudinea fiecarei echipe in parte. Hotararea are insa un substrat politic, intrucat Williams a anuntat recent ca nu este de acord cu acceptarea echipei de la Hinwill pe grila de start. Practic, FOTA a vrut sa evite un conflict intern in cazul in care mai multe echipe ar aproba un astfel de proiect.
Intrucat adoptarea celei de-a 14-a echipe pe grila de start implica acceptul unanim al echipelor, este foarte posibil ca BMW-Sauber sa nu poata concura in sezonul urmator decat daca una dintre celelalte echipe nu va putea lua startul in competitie.
De asemenea, FOTA a formalizat decizia de a nu utiliza sistemul KERS in sezonul 2010, conform deciziei anuntate cu ocazia Marelui Premiu al statului Singapore.
Via | FOTA
Comentarii (0)