FOTA iniţiază trei întâlniri cu fanii în 2011

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 27.05.2011
FOTA a anunţat că va organiza întâlniri cu fanii Formulei 1 cu ocazia curselor din Canada, Marea Britanie şi Italia.

Formula One Teams' Assocition a publicat vineri o scrisoare adresată tuturor fanilor Formulei 1, în care evidenţiază aportul acestora la implementarea schimbărilor de regulament survenite în ultimii doi ani.

O parte dintre propuneri au venit prin intermediul unui amplu sondaj de opinie realizat la începutul sezonului 2010 cu ajutorul publicaţiei F1 Racing, iar altele la o întâlnire organizată cu fanii la Londra. Datorită succesului pe care l-a avut întâlnirea de la Londra, FOTA a decis ca în acest an să organizeze alte trei astfel de reuniuni, care vor avea loc în Canada, Marea Britanie şi Italia.

"În studiul din 2010 am cerut să aveţi oportunitatea de a vă întâlni cu echipele şi piloţii. Am avut un forum al fanilor la Londra în 2010 şi suntem încântaţi să anunţăm încă trei întâlniri planificate pentru acest an în Canada, Marea Britanie şi Italia. Chiar dacă nu vom putea să vă întâlnim pe toţi, fiţi siguri că vă vom asculta şi vom continua să luptăm pentru interesele voastre oricând şi oriunde este posibil", precizează FOTA în scrisoarea adresată fanilor.

Printre solicitările fanilor care au fost puse în aplicare în ultimii doi ani se număra schimbarea sistemului de punctare, introducerii sistemului DRS, reintroducerea tehnologiei KERS sau transmisiile HD.

Via | FOTA

Taguri: FOTA

Comentarii (1)

  • Andrei Alexandru
    @Intalniri FOTA si Fani
    Frumos, ne vedem in UK si Italia (probabil Silverstone si Monza). Uk este prima oprire, Ungaria a doua si Italia a treia pentru mine.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru