Formula 2: Marinescu, locurile 1 şi 3 în testele de la Monza

de Daniel Popescu
Joi, 27.09.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mihai Marinescu a ocupat locurile 1 şi 3 în cele două sesiuni de teste de pe circuitul de la Monza înaintea ultimei etape a sezonului de Formula 2.

Sezonul 2012 al competiţiei Formula 2 se încheie la sfârşitul acestei săptămâni cu etapa programată pe circuitul de la Monza. Înaintea evenimentelor oficiale din acest weekend, pilotul român Mihai Marinescu a participat şi la testele desfăşurate joi pe circuitul italian.

În sesiunea de dimineaţă, braşoveanul în vârstă de 23 de ani a fost cel mai rapid după ce a fost cronometrat cu 1:40.705. Ulterior, condiţiile pistei s-au îmbunătăţit, iar Marinescu şi-a îmbunătăţit timpul la 1:38.281, însă el s-a poziţionat doar pe locul trei cu această performanţă, în spatele lui Alex Fontana şi Christopher Zanella.

Înaintea ultimei etape a sezonului, Marinescu ocupă locul cinci în clasamentul general cu 141 puncte şi mai are şanse teoretice la ocuparea locului trei ocupat în prezent de Markus Pommer, performanta care i-ar aduce automat superlicenta de pilot de Formula 1.

Iată programul etapei de Formula 2 de la Monza:

Eveniment Ziua Ora
Antrenamente 1 vineri, 28 septembrie 13:10 - 13:55
Antrenamente 2 vineri, 28 septembrie 17:15 - 18:00
Calificari 1 sambata, 29 septembrie 10:45 - 11:15
Cursa 1 sambata, 29 septembrie 15:30 - 16:10
Calificari 2 duminica, 30 septembrie 10:40 - 11:10
Cursa 2 duminica, 30 septembrie 16:00 - 16:40

Via Formula 2, Formula 2

Comentarii (1)

  • mult noroc Marinesc iti tinem pumni ..cat timp exista sanse aceste pot fi realizate .
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru