Manor a intrat în insolvență la începutul lunii ianuarie din cauza unor grave probleme financiare, iar administratorul judiciar spera să găsească un cumpărător până în 20 ianuarie, pentru ca echipa să poată concura în sezonul 2017.
Cu toate acestea, negocierile purtate cu o serie de potențiali investitori au eșuat, astfel că administratorii au anunțat închiderea echipei și au informat angajații că vor fi concediați după primirea salariilor aferente primei luni a anului.
"Din păcate, de la numirea administratorilor nu am obținut nicio investiție în timpul scurt avut la dispoziție pentru ca echipa să continue în această formă", anunță administratorii.În urma acestei decizii, Formula 1 va rămâne anul viitor cu numai 10 echipe.
Între timp, Sauber a anunțat că va participa în 22 februarie la o zi de filmare în scopuri publicitare pe circuitul de la Barcelona. Echipa nu a menționat organizarea unui eveniment propriu-zis pentru lansarea noului monopost, însă cel mai probabil va publica în aceeași zi primele fotografi oficiale cu acesta.Via Sauber, Manor
O seara placuta si luminare de minte!
nu va mai amintiti cum s-a sfarsit ultima cursa?
ok, nu castiga "cine trebuie" dar asta nu inseamna ca nu a fost competitie
a castigat cine a trebuit, cel care a avut cele mai multe puncte la sfarsitul sezonului
norocul si ghinionul fac parte din joc
piloti mari ca si Alain Prost sau Niki Lauda au castigat si au pierdut titluri cu noroc si cu ghinion
@Mircea
si daca Hamilton va concura pentru Ferrari?
vei inceta sa-l mai iubesti pe idolul tau? :)))))
Daca ptr. tine sportul cu motor inseamna doar esecul teamului Ferrari, inseamna ca te uiti degeaba la acest sport, (asta daca te uiti evident). Toti avem favoriti insa ce ne-am face fara concurenta? Asa cum am mai spus, bag seama ca tu esti frustrate rau amice .
individul X are un idol in F1. Daca idolul lui X nu castiga, indiferent la ce echipa McLaren este, automat nimic nu-i bine, nici regulamentul tehnic, nici regulamentul competitiei, nici corectitudinea din competitie, nimic.
Si uite asa individul X vine si se vaita p'acilea astfel:
"Din pacate F1 nu mai este de ceva timp (cam cinci ani) o competitie, nici macar intre doi adversari, sau nu pentru primul loc."
cu toate ca a fost competitie din belsug, intre doi adversari (KImi vs Verstappen sa zicem) din pluton si intre cei doi adversari de la varf
deci X vorbeste aiurea din cauza frustrarii, vede lucrurile altfel de cum sunt in realitate; well e doar problema lui dar se pare ca nu vede asta
Sau ai vrut sa spui ca idolul lui X va pleca din F1? 4-5 ani? Dar esti optimist (mai) "draga".
Raspunsul tau imi confirma banuiala. Esti fanul lui cutarica si postezi asa de ciuda. Stai linistit, nu sta F1 in 'maiestria' lui, sunt destui piloti mai buni ca el inca de pe acum.
ps: ba, da' sa nu faci vreo nebunie totusi; intelege ca lumea nu incepe si nu se termina cu EL:))))
ia spune tu ce prima cand Ferrari erau gasiti nevinovati pentru ordine de echipa (in 2010, hockenheim parca, atunci cand ordinele de echipa erau interzise) dar totusi amendati cu o suma modica?
Cat despre piloti, ca-i Hamilton, ca-i Alonso, Vettel, sau Rosberg, Ricciardo sau Hulkenberg tot dracul ala este. Formula 1 este 95% despre materialul tehnic si suportul echipei, adica pachetul monopost + strategie + suportul echipei si restul este pilotul. Asa a fost de la prima cursa din 1950, si asa o sa fie tot timpul.
Am observat ca sunt cativa useri care dar ar stii adresele de domiciu ale altor useri, fani ai altor piloti, s-ar duce la ei si i-ar injunghia, sau cel putin asta reiese din postarile lor.
Si daca Fernandita este asa stralucita de ce nu mai prinde primele locuri in preferintele sefilor de echipa?Fernandita a iesit in evidenta doar prin accidente in ultimii ani