Marele Premiu al Japoniei, una dintre cele mai populare etape din calendarul Formulei 1, va continua să facă parte din calendarul Marelui Circ până în sezonul 2029 inclusiv. Asta pentru că Formula 1 a anunțat o prelungire a contractului cu organizatorii etapei pentru încă 5 ani.
Cursa va avea loc, ca de obicei, pe legendarul circuit Suzuka. Acest circuit a debutat în calendarul Formulei 1 în 1987, iar pe acest tărâm au fost încoronați mai mulți campioni mondiali ai Formulei 1, de la Ayrton Senna până la Max Verstappen. De altfel, campionatul a fost decis de nu mai puțin de 12 ori pe acest circuit.
Începând din sezonul 2024, Marele Premiu al Japoniei va fi mutat în aprilie, față de perioada tradițională din septembrie sau octombrie cum a fost până în 2023.
via Formula 1
Comentarii (0)