A 22-a etapă a sezonului 2024 de Formula 1 a poposit în Las Vegas, a treia și ultima cursă din acest an care are loc în Statele Unite. După o cursă imprevizibilă și palpitantă în etapa precedentă din Brazilia, Max Verstappen a venit în Las Vegas cu șanse mari de a deveni campion mondial cu două curse rămase.
La finalul unei curse cu numeroase depășiri și cu strategii interesante, George Russell a obținut a 3-a sa victorie din carieră cu o cursă perfectă, atât pentru el, cât și pentru Mercedes, care a ocupat primele două poziții.
STARTUL CURSEI: LECLERC URCĂ PE LOCUL 2
După calificări, George Russell a obținut pole position în fața lui Carlos Sainz Jr. Surpriza din calificări a fost Pierre Gasly, care a stabilit al 3-lea cel mai bun timp în sesiunea de vineri noaptea. Pe locul 4 a venit Charles Leclerc, fiind urmat de Max Verstappen pe locul 5. Lando Norris, singurul pilot rămas în lupta pentru titlu alături de olandez și-a asigurat locul 6.
La start, Russell și-a menținut avantajul în primul viraj. Depășirile s-a întâmplat în spatele pilotului Mercedes după un start foarte bun pentru Charles Leclerc. Monegascul de la Ferrari a trecut rapid de Gasly și de Sainz pentru a urca pe locul 2. Mai în spate, pretendenții la titlu, Verstappen și Norris, s-au duelat roată la roată în primele viraje, însă olandezul de la Red Bull a rămas în față. Au mai fost dueluri strânse și în plutonul din mijloc între Yuki Tsunoda, Nico Hulkenberg, Oscar Piastr, Lewis Hamilton, Liam Lawson și Kevin Magnussen.
În primele tururi ale cursei, Leclerc s-a apropiat în raza DRS a lui Russell și a început să-l pună pe britanic sub presiune pentru șefia cursei. Monegascul a încercat o depășire pe exteriorul lui Russell, însă pilotul de la Mercedes s-a apărat și și-a menținut avantajul.
Din acel moment, ritmul lui Leclerc a început să scadă dramatic din cauza uzurii foarte rapide a anvelopelor. Leclerc era acum amenințat atât de coechipierul său de la Ferrari, cât și de Verstappen, aflat foarte aproape de piloții Scuderiei.
Nu a durat mult până când Sainz și Verstappen au trecut de pilotul monegasc, căzut înapoi pe poziția de unde a plecat în cursă.LEWIS HAMILTON URCĂ ÎN CLASAMENT
În tot acest timp, Lewis Hamilton, plecat de pe locul 10, reușea să câștige poziții și să ajungă aproape de cei din frunte. După 10 tururi parcurse, fostul campion mondial a urcat până pe locul 3. Acela a fost și momentul în care mai mulți piloți au intrat la boxe. Printre cei care au schimbat anvelopele în acest tur au fost Leclerc, Norris, Sainz, Gasly și Tsunoda. Astfel, după aceste opriri, George Russell era lider, urmat de Verstappen și apoi de Hamilton.
La scurt timp, Verstappen a trecut și el la boxe pentru un nou set de anvelope hard, în timp ce Mercedes ocupa acum primele două poziții. Verstappen a revenit pe circuit în fața ambilor piloți Ferrari și, mai important, în fața rivalului său pentru titlu, Norris. Imediat în turul următor a oprit și Russell, iar Hamilton era acum lider, cu Sergio Perez pe locul 2 și Hulkenberg pe 3.
ABANDON PENTRU GASLY
Ulterior, primii 3 piloți de pe circuit au trecut și ei la boxe pentru seturi noi de anvelope hard. Russell a revenit pe prima poziție, la 10 secunde în fața lui Verstappen, în timp ce Hamilton a revenit în spatele piloților Ferrari pe locul 5.
Din păcate pentru Pierre Gasly, cursa lui avea să se sfârșească prematur după ce motorul său a cedat. La scurt timp, francezul de la Alpine a fost acompaniat și de Alex Albon pe lista abandonurilor, tot din cauza unei probleme tehnice.
Anvelopele hard se uzau mai rapid decât în mod obișnuit din cauza temperaturilor foarte mici de pe circuit. Verstappen și Hamilton au fost primii care au inițiat a doua rundă de opriri. Carlos Sainz se pregătea și el să intre la boxe, însă a fost nevoit să revină pe circuit din cauză că echipa nu era pregătită să-l aștepte la boxe. Spaniolul a fost forțat să-și întârzie oprirea la boxe cu un tur. Ulterior, au oprit și Norris, Leclerc și Russell.
Britanicul de la Mercedes a revenit în poziția de lider după a doua sa oprire.FERRARI ȘI HAMILTON TREC DE VERSTAPPEN
La scurt timp după a doua serie de opriri, Hamilton l-a depășit pe Verstappen pentru a urca pe locul 2. Ulterior, către finalul cursei, piloții Ferrari au reușit și ei să treacă de olandez, cu Sainz urcat pe locul 3 și Leclerc pe locul 4. Pentru Verstappen, obiectivul său era cucerirea titlului. Pentru asta, olandezul trebuia doar să termine în fața lui Lando Norris, care nu a reușit să-i pună probleme în această cursă.
MAX VERSTAPPEN, DE 4 ORI CAMPION MONDIAL
La finalul celor 50 de tururi, George Russell a câștigat categoric cursa din Las Vegas cu un ecart de 7.3 secunde în fața lui Lewis Hamilton. Carlos Sainz Jr a terminat pe locul 3, urmat de Leclerc pe locul 4 și de Max Verstappen pe locul 5. Cu Lando Norris pe poziția a 6-a, Max Verstappen a fost confirmat campion mondial pentru a 4-a oară consecutiv, cu două curse rămase din acest sezon.
Restul clasamentului din zona punctelor este completat de: Oscar Piastri (7), Nico Hulkenberg (8), Yuki Tsunoda (9) și Sergio Perez (10).
FERRARI SE APROPIE DE McLaren
Odată cu deciderea titlului piloților în favoarea lui Max Verstappen, toți ochii sunt îndreptați acum asupra campionatului constructorilor. După cursa din Las Vegas, McLaren este pe primul loc, cu 608 puncte, însă Ferrari a reușit să mai reducă din diferență. Echipa italiană este acum la doar 24 de puncte în spatele britanicilor, în timp ce Red Bull este la o diferență de 53 de puncte pe locul 3.
Urmează Marele Premiu din Qatar, care va include și o cursă de sprint, ultima din acest sezon. Etapa din statul arab este programată pentru săptămâna viitoare, iar cursa mare va avea loc chiar de ziua națională, în 1 decembrie.
via Formula 1
Comentarii (0)