A 20-a etapă a sezonului de Formula 1 din 2024 a adus piloții și echipele în Mexic pentru Marele Premiu din Mexico City. Înaintea acestei curse, Max Verstappen avea un avantaj de 57 de puncte în fața rivalului său la titlu, Lando Norris, în timp ce Ferrari sufla în ceafa celor de la Red Bull în clasamentul constructorilor, fiind la doar 8 puncte distanță.
După o cursă cu foarte multă acțiune și cu noi momente controversate în lupta pentru titlu, Carlos Sainz a câștigat etapa din Mexic, cu Lando Norris pe locul 2 și cu Max Verstappen în afara podiumului.
CALIFICĂRI: SAINZ ÎN POLE, DEZASTRU PENTRU PIASTRI ȘI PEREZ
Dar înainte de a trece în caiet ce s-a întâmplat în cursă, trebuie să vedem mai întâi cum s-au desfășurat calificările de sâmbătă. Aici am avut parte de două surprize foarte mari. Sergio Perez, aflat sub mare presiune în acest weekend, nu a reușit să treacă de Q1. Mexicanul a dezamăgit în fața propriilor suporteri cu doar locul 18 pe grilă.
Cealaltă surpriză în calificări a fost Oscar Piastri. Nici australianul de la McLaren nu a reușit să treacă mai departe în Q2 și a trebuit să se mulțumească doar cu locul 17.
În față, între timp, Carlos Sainz a obținut pole position, cu un timp de 1 minut și 15.946. Spaniolul de la Ferrari a împărtășit prima linie cu Max Verstappen. Imediat în spatele celor doi au fost Lando Norris, pe locul 3 și Charles Leclerc pe locul 4. Au urmat piloții Mercedes, cu George Russell în fața lui Lewis Hamilton, apoi au venit Kevin Magnussen, Pierre Gasly, Alex Albon și Nico Hulkenberg în top 10.
Sesiunea de calificări a fost oprită cu steag roșu la finalul Q2, după un accident pentru Yuki Tsunoda. Japonezul de la RB s-a calificat pe locul 11, în fața noului său coechipier, Liam Lawson.
ACROȘAJ ÎNTRE TSUNODA ȘI ALBON LA START
Din păcate pentru Tsunoda, accidentul din calificări avea să fie un semn negativ pentru cursă. La start, Verstappen a avut cel mai bun start și a reușit să ajungă roată la roată cu Sainz în primul viraj. Spaniolul a fost forțat să taie virajul și să revină pe circuit cu mult în fața triplului campion mondial. Fără să piardă timp, Sainz i-a cedat poziția lui Verstappen pentru a evita o penalizare.
Cursa a fost neutralizată cu Safety Car în primul tur după un acroșaj între Yuki Tsunoda și Alex Albon. Cei doi s-au atins după ce Pierre Gasly a încercat să se apere în fața thailandezului de la Williams, fără să știe aparent că Tsunoda era pe exteriorul lui Albon. Ambii piloți au fost eliminați în primul tur.
START FALS PENTRU PEREZ
În tot acest timp, Sergio Perez a reușit să urce până pe locul 13. Pe mexican îl aștepta, în schimb, o penalizare de 5 secunde, după ce acesta a depășit marcajul grilei sale la start. Această penalizare avea să-i anuleze pozițiile câștigate până la neutralizarea cursei cu Safety Car.
VERSTAPPEN ÎL FORȚEAZĂ PE NORRIS ÎN AFARA CIRCUITULUI DE DOUĂ ORI
După 5 tururi în spatele Safety Car-ului, cursa a fost reluată, cu Verstappen lider, urmat de Sainz, Norris, Leclerc, Hamilton și Russell. În prima fază, Verstappen s-a distanțat de Sainz la peste o secundă, însă avantajul campionului mondial en-titre nu avea să dureze prea mult. În turul 9, Sainz s-a apropiat de Verstappen și, cu o frânare târzie, dar precisă, spaniolul l-a depășit pe Verstappen pentru a prelua conducerea cursei.
Imediat după această depășire, Verstappen era acum amenințat de Norris. În următorul tur, britanicul de la McLaren a încercat să treacă de olandezul de la Red Bull în al 4-lea viraj. Verstappen, așa cum ne-a obișnuit în cursa precedentă din SUA, l-a forțat pe Norris în afara circuitului. Norris a tăiat virajul și a trecut, pentru doar câteva secunde și în fața lui Sainz, însă i-a cedat imediat poziția spaniolului.
Nu același lucru a făcut și cu Verstappen.Mai târziu în același tur, Verstappen a încercat să-l depășească pe Norris în virajul 8. Rezultatul a fost aproape același. Britanicul a fost forțat să iasă de pe pistă, lucru pe care l-a făcut chiar și Verstappen. În spatele celor doi, Charles Leclerc a profitat de acest moment și a trecut de cei doi pentru a urca pe poziția secundă. De această dată, Norris a rămas în spatele lui Verstappen.
La scurt timp după aceste manevre agresive, Verstappen a primit două penalizări de câte 10 secunde pentru pilotajul său. Cei doi piloți Ferrari începeau să se distanțeze, iar acum Verstappen trebuia să încerce să-l țină în spate pe Norris pentru cât mai mult timp, tocmai pentru ca britanicul să nu aibă șansa să se lupte mai târziu în cursă cu piloții Ferrari.
ABANDON PENTRU ALONSO ÎN AL 400-LEA START
În spatele celor 4 piloți, George Russell a reușit să treacă de Lewis Hamilton. Ceva mai în spate de atât, Fernando Alonso a fost nevoit să abandoneze după 15 tururi cu o problemă tehnică în cel de-al 400-lea start al său. Fostul campion mondial este primul pilot din istoria Formulei 1 care atinge acest prag de curse în carieră.
DUEL ÎNTRE PEREZ ȘI LAWSON
Până în acest moment, Perez a continuat să urce în clasament până pe locul 11, iar următorul pilot din față era Liam Lawson, aflat pe locul 10. Cei doi piloți au avut un duel foarte strâns și la limită. Perez l-a forțat ușor pe Lawson să iasă de pe circuit în cel de-al 4-lea viraj. Neozeelandezul și-a luat revanșa în virajul următor și l-a forțat pe Perez să iasă de pe circuit. Manevra lui Lawson s-a lăsat cu contact între cei doi. Mașina lui Perez a fost avariată cu o gaură în sidepod, iar ritmul său a încetinit brusc din acel moment.
Câteva tururi mai târziu, mexicanul de la Red Bull, amenințat acum de piloții din spatele său din cauza acelei avarii, a intrat la boxe pentru a înlocui anvelopele hard cu unele medium noi. Perez a stat și cele 5 secunde în plus la pitstop pentru a servi acea penalizare pentru startul fals.
Mai în față, Verstappen începea să piardă aderența din anvelope, ceea ce i-a permis lui Norris să se apropie de olandez. Pentru britanic, un nou duel cu Verstappen nu avea să mai dureze mult, având în vedere că olandezul trebuia să stea și cele 20 de secunde la standuri pentru a servi cele două penalizări. În turul 27, Verstappen a intrat la boxe și, după 20 de secunde lungi, a schimbat de pe medium pe hard. Oprirea sa efectivă a durat 24 de secunde, iar acesta a ieșit pe circuit pe locul 15.
Următorul care a trecut la boxe a fost Hamilton, care a trecut și el pe anvelopele de cea mai dură compoziție. Fostul campion mondial a revenit pe locul 10, în spatele lui Franco Colapinto, singurul Williams rămas în cursă. În tot acest timp, Verstappen a început să recâștige pozițiile pierdute și a urcat până pe locul 11 în momentul în care Norris a intrat la boxe. Britanicul a revenit pe locul 4 și a fost urmat la standuri de Leclerc. Sainz, liderul cursei, a oprit în turul 33 pentru a trece de pe medium pe hard și a revenit în poziția de lider.
Singurul pilot fruntaș care nu oprise era acum Oscar Piastri, aflat într-un duel cu Hamilton și Lawson pentru locul 5. Australianul de la McLaren a trecut de neozeelandezul de la RB. Același lucru l-a făcut și Hamilton. Mai târziu, septuplul campion mondial de la Mercedes a trecut și de Piastri cu ajutorul anvelopelor sale mult mai proaspete. Piastri și Lawson au intrat la boxe pentru primul lor pitstop abia în turul 40.
DUEL ÎNTRE PILOȚII MERCEDES
După efectuarea opririlor la boxe, Carlos Sainz avea acum un avantaj de peste 6 secunde în fața lui Leclerc, care avea la rândul său un ecart de sub 5 secunde în fața lui Norris.
Totodată, Verstappen a reușit să urce până pe locul 6, însă a raportat pe radio că a rămas fără aderență în anvelopele sale. Olandezul avea să rămână în această poziție până la finalul cursei.La o distanță mare în fața sa, cei doi piloți Mercedes se pregăteau pentru un nou duel. Russell, care avea o aripă față avariată, începea să fie amenințat de Hamilton pentru locul 4. Cei doi s-au duelat strâns, dar curat, iar după mai bine de 10 tururi de acțiune, Hamilton a reușit să treacă într-un final de Russell.
LECLERC, PRINS DIN URMĂ DE NORRIS
În față, Lando Norris a început să-l prindă rapid din urmă pe Leclerc. Cu doar 10 tururi rămase, Norris era acum în raza DRS a monegascului de la Ferrari, însă depășirea avea să fie una mai ușoară decât s-ar fi așteptat britanicul. La ieșirea din ultimul viraj, Leclerc a pierdut aderența pe roțile din spate și a ieșit larg, la doar câțiva milimetri de a lovi zidul de protecție de pe exteriorul virajului. Din fericire, Leclerc a reușit să controleze situația, însă a căzut în spatele lui Norris, care a început să se distanțeze.
Leclerc avea un avantaj de 30 de secunde în fața lui Hamilton, lucru care i-a permis să intre la boxe pentru a monta un set nou de soft-uri pentru a încerca să stabilească cel mai rapid tur din cursă, care îi aparținea lui Norris. Același lucru l-a făcut și Sergio Perez, aflat pe ultimul loc.
VICTORIE PENTRU SAINZ
La finalul celor 71 de tururi, Carlos Sainz Jr a câștigat Marele Premiu din Mexico City, cu un avantaj de 4.7 secunde în fața lui Norris. Leclerc a terminat pe locul 3 și a luat și punctul bonus pentru cel mai rapid tur al cursei. Lewis Hamilton a încheiat pe locul 4, urmat de George Russell. După o cursă de recuperare, Max Verstappen a terminat pe locul 6, în fața lui Kevin Magnussen. Pe locul 8 a fost Oscar Piastri, și el tot cu o cursă de recuperare. Locul 9 a fost ocupat de Nico Hulkenberg, iar Pierre Gasly a terminat pe locul 10.
În afara punctelor, Lance Stroll a încheiat pe 11, în fața lui Franco Colapinto (12), Esteban Ocon (13), Valtteri Bottas (14), Zhou Guanyu (15), Liam Lawson (16) și Sergio Perez (17).
Pentru Ferrari, aceasta este prima victorie în Mexic din 1990, atunci când Alain Prost a câștigat această cursă. De asemenea, este a doua victorie din acest sezon pentru Carlos Sainz Jr. Iar statistica interesantă nu se oprește aici, deoarece avem acum 6 piloți care au câștigat două sau mai multe curse în acest sezon, o performanță care a fost reușită ultima dată în 1981.
FERRARI URCĂ PE LOCUL 2 ÎN CLASAMENTUL CONSTRUCTORILOR
După cursa din Mexic, Max Verstappen are acum 362 de puncte în clasamentul piloților. Avantajul său a fost redus până la 47 de puncte în fața lui Lando Norris, care are acum 315 puncte. Pe locul 3, la 71 de puncte distanță este Charles Leclerc, iar locul 4 în clasament este ocupat de Oscar Piastri. În ciuda victoriei sale, Carlos Sainz nu mai are nicio șansă matematică de a câștiga titlul în acest an.
La constructori, Ferrari urcă acum pe locul 2 în clasament și trece de Red Bull, care cade acum pe locul 3. Scuderia se află acum la doar 29 de puncte distanță de McLaren. Echipa britanică are acum 566 de puncte, în timp ce echipa italiană are în cont 537 de puncte, iar Red Bull are acum 512 puncte. Pe locul 4, la mare distanță, este Mercedes, cu 366 de puncte.
Nici de această dată nu este timp de pauză, deoarece urmează Marele Premiu de la Sao Paulo, din Brazilia. Această etapă, programată în acest sfârșit de săptămână, va avea și cursă de sprint. Cursa mare va avea loc în 3 noiembrie.
via Formula 1
Se apropie cu pasi repezi acea zi cand Checo Perez nu va mai fi la volanul Red Bull.
Formula 1 este o afacere bazată pe rezultate. Când cineva are performanțe ridicole, va deveni întotdeauna vulnerabil in ceea ce priveste propria sa perenitate in cadrul oricarei echipe.
Trebuie să avem ambele mașini care să marcheze puncte, nu putem lasa tot pe umerii lui Max. Deja am coborat pe locul 3.
Aceasta este natura Formulei 1. "
(Motorsport week)
De cand cu scandalul cu fosta angajata RB, Christian Horner nu a iesit cu nimic bun in evidenta. Din contra, clinciuri cu Jost Verstappen, clinciuri cu toti sefii de echipe. Ultima de duminica, dupa GP din Mexic in care incerca sa arate cu niste grafice ca de fapt nu Max a fost cel vinovat, arata cumva disperarea acestuia. Au plecat sau urmeaza sa plece anul acesta mai multi oameni cheie din echipa:
- Adrian Newey - designer genius - merge la Aston Martin
- Will Courtenay - Head of Race Strategy - merge la McLaren
- Jonathan Wheatley - Sporting Director - merge la Audi
- Rob Marshall - Technical Director - a inceput in Ian.2024 la McLaren
Iar spirala va continua. Se pare ca totul este sub "atenta coordonare" a lui Horner. "Totul merge conform planului, suntem pe locul 3 acum" :))
Felicitari Sainz, a condus fara greseala o cursa deloc usoara. Desi sunt un fan al lui Hamilton, nu cred ca mai are race craftul de acum cativa ani, si cred ca Ferrari a facut o greseala sa se debaraseze de spaniol.
Rusine Max, pentru ca dupa 3 campionate mondiale ai ramas un rasfatat (engl. spoiled brat) si nu poti accepta sa fii depasit, chiar daca cel care incearca sa te depaseasca e ceea ce tu il numesti "prieten apropiat". Cred ca daca era LH44 preferai sa iesiti amandoi in decor. Nu vreau sa prezic, dar cred ca va veni un moment, poate in Brazilia, cand Max va face o manevra complet aiurea care s-ar putea sa il coste o descalificare... Cred ca si stewarzii s-au saturat...
Lupta pentru titlu la piloti se duce mai departe, iar la constructori este cu adevarat interesanta.
Cifrele radarului aflat la linia de start/final, înainte ca DRS să fie activat, au arătat că Verstappen a trecut cu 251,4 km/h, iar Sergio Perez cu 253,4 km/h.
Verstappen a fost al doilea cel mai lent dintre toti pilotii la al doilea radar, cu 299,6 km/h, în comparație cu Perez care a bifat 303,1 km/h, ca sa nu-l mai amintesc pe Norris, cu 307,9 km/h."
(Motorsport week)
Ferrari pare că are are mai multă consistență și cred ca vom avea un sfârșit de campionat foarte disputat între ei și McLaren.
Mercedes nu mai contează, dar nu este ceva nou.
A doua victorie stagională a lui Sainz şi a cincea a Scuderiei Ferrari a fost anticipată de spaniol imediat după GP-ul american. Într-o cursă marcată de noi controverse Verstappen-Norris, Carlos Sainz Jr. a pus rapid piciorul în prag şi nu a mai privit înapoi.
De data asta nu vom aborda acest GP în maniera clasică a lui Rodney Walkerley, Denis Jenkinson sau Mark Hughes (din anii Autosport), ci doar vom puncta sintetic factorii ce au decis soarta unui GP ce a indicat că soarta celor două coroane mondiale nu e încă decisă.
Abordarea riscantă a Scuderiei în privința răcirii
“Dintre cursele rămase, consider că avem mari şanse la victorie în Mexic şi Las Vegas” declara Sainz Jr. după GP-ul de la Austin.
Scuderia s-a prezentat la Mexic cu un pachet de răcire mai puțin extrem în raport cu concurența (în speță McLaren). Atât pe partea de propulsie cât mai ales pe partea de frâne. Această manieră ce nu se încadrează în abordarea uzuală a Ferrari din ultimii ani este responsabilă în măsură substanțială pentru pole-ul de sâmbătă şi victoria de duminică.
Dar pentru a obține beneficiile spate era nevoie de rularea în aer curat. Mai mult, pilotul aflat în spate după primul tur, era nevoit să se mulțumească cu firimituri, calea mai extremă privind răcirea impunând compromisuri serioase în ziua GP-ului. Asta pe cel mai solicitant circuit din calendar din acest punct de vedere.
Încă de la primii metro rulați în FP1, Carlos Sainz s-a simțit confortabil, având un ascendent asupra lui Charles Leclerc ce a fost umflat artificial de alți câțiva factorii pe care îi vom expune mai jos. Rularea unei mapări mai agresive a PU în combinație cu conducte de frână mai reduse dimensional şi un set-up la care s-a lucrat inclusiv în perioada de pauză de după Singapore i-au oferit lui Sainz încrederea şi confortul necesare pentru a forța în Q3, după ce în Q1 şi Q2 doar s-a încălzit rafinând ultimele mici detalii.
Pe liniile drepte Ferrari-ul SF-24 a fost cea mai rapidă maşină grație şi hărții alese pentru ambele componente majore ale unității de propulsive, dar şi rezistenței la înaintare ceva mai mici permise de abordarea privind sistemele de răcire. Avantajul la frânarea pentru virajele 1 şi 4 a fost şi el clar. Viteza de parcurgere superioară a majorității virajelor lente se datorează unor motive pe care le vom expune în paragrafele următoare.
Conceptul turbinei Ferrari, de dimensiuni mai reduse ca ale rivalilor a fost un alt avantaj aici,
asta permițându-i urcarea mai iute în ture (spre 120.000rpm), grație inerției mai mici. Raportul dintre
aerul rarefiat din Mexic şi modul în care pierderea de putere trebuie compensată la astfel de altitudini l-am expus în articole din trecut.
Una peste alta, Sainz s-a achitat de prima parte a sarcinii în calificările de sâmbătă, pentru a completa tabloul în turul 9 cu o depăşire surprinzătoare a lui Verstappen. Din acel moment erau create toate premisele esențiale pentru un nou succes al echipei italiene.
Upgrade-urile dintre Monza şi Singapore şi experimentele de la Mugello
La Monza a debutat o nouă podea ce a rezolvat problema bouncing-ului indus de kit-ul Barcelona. Peisajul a fost completat de o nouă aripă față programată pentru Austin, dar ce a fost aruncată în luptă mai devreme, în Singapore. O aripa folosindu-se de aeroelasticitate (am scris la momentul potrivit).
La începutul lunii octombrie Pirelli a organizat un test de 2 zile la Mugello dedicat pneurilor 2025 şi 2026. Cu toate că prima zi a fost afectată de ploaie, a doua zi Ferrari a experimentat o evoluție a aripii Singapore. Evoluție doar în privința gradului de elasticitate. Sainz a utilizat această evoluție, în timp ce Leclerc a rulat cu versiunea inițială, pentru o comparație validă. Rezultatele au fost considerate pozitive şi aceasta a fost aruncată în luptă la Austin.
Dincolo de faptul că monegascul nu utilizase această evoluție până în Texas, aceasta a indus monospostului un comportament uşor mai subvirator ce mută mingea în terenul lui Sainz în privința preferințelor raportate la stilul de pilotaj. Aportul acestei aripii în ce priveşte balansul aero şi prin extensie lărgirea ferestrei de set-up a fost cert.
Mai puțin mediatizat a fost aportul podelei de la Monza, ce acum arată ca un “game changer” în ochii experților tehnici.
De ce? Simplu: bouncing-ul o dată înlăturat, a permis rularea cu o gardă la sol mai mică , dar şi adoptarea unei setări mai moi a suspensiei. A rezultat un beneficiu evaluat la 12/15 puncte de downforce, dar şi un plus pe partea de tracține oferit de setarea diferită a suspensiei spate. Avantajele s-au văzut în Mexic atât în virajele lente, cât şi în acel “şarpe” din sectorul median, compus din viraje medii spre rapide în care SF-24 a micşorat ecartul față de Red Bull şi McLaren.
De ce a subperformat Leclerc?
Monegascul nu a putut desluşi comportamentul pneurilor 2024 în ziua de vineri. Pentru că nu a apucat să ruleze pe ele. În FP1 pentru că la volanul monopostului său s-a aflat Oliver Bearman, în FP2 “grație” accidentului lui Russell. Pentru FP2 ambii piloți au rulat cu set-up-uri identice, dar pentru calificări Charles a dorit o punte față mai prompt care să-l ajute la efectuarea rotației în virajele lente (sunt nu mai puțin de 8 în Mexic).
Drept consecință, datorită stilului său la limită, complet neindicat aici, nu a putut ține sub control complet temperatura trenului spate, pierzând 0.14s în fața coechipierului în virajele lente din zona stadionului, pe sectorul final cedând teren şi în raport cu Verstappen, Norris şi ambii piloți Mercedes. “Mereu caut limita, încerc să valsez pe muchie, iar pe acest circuit asta nu ajută, a explicat el. Calificările pe piste cu asfalt cu aderență foarte redusă nu se numără printre punctele mele forte”.
Acum câteva săptămâni Fernando Alonso arăta că la volanul actualelor monoposturi venturi de multe ori nu obții niciun beneficiu dacă rulezi la maxim. “Uneori să mergi doar la 90% aduce mai multe satisfacții decât rularea la 100% cu aceste maşini ce nu agrează mereu pilotajul la limită”.
În cursă ritmul său real pe pneul C4 (Medium) de pe primul stint nu a putut fi etalat niciodată datorită limitărilor impuse de răcire. Pe C3, SF-24 în mainile sale a fost marginal mai lent ca MCL38 tot datorită bătăilor de cap date de răcirea frânelor în special. După 20 de tururi efectuate pe Hard, ecartul dintre el şi Lando Norris se redusese cu doar 1s, coborând de la 4.6s la 3.7s. Apoi s-a lovit de un pluton de întârziați pe care i-a prins din urmă pe rând exact în zonele cele mai puțin propice unei depăşiri.
Dacă în spatele lui Lawson a pierdut numai 3 zecimi, în schimb Stroll l-a costat 0.8s (1’20”52 anterior depăşirii, 1’21”297 în turul efectuării depăşirii), iar Gasly cam 1s (1’20”457 vs 1’21”393). Asta în condițiile in care Norris rula între 1’20”2 şi 1’20”4. Pe lângă timpul pierdut în spatele întârziaților, suprasolicitarea sistemului de răcire s-a resimțit, apoi au apărut probleme la pneurile spate ce s-au încins efectiv.
Scăparea monopostului de sub control în turul 62 a venit ca o consecință firească. Fără complicațiile enumerate de noi, ar fi putut Leclerc să emită pretenții la victorie? Numai dacă era în fața lui Sainz după start. Per ansamblu spaniolul a fost pilotul mai bun al Scuderiei în acest GP.
Ar fi putut câştiga Lando Norris?
Dacă ar fi trecut de Verstappen în turul 10, britanicul ar fi avut o şansă teoretică ceva mai mare la victorie. Dar ar fi rulat în aerul murdar generat de Ferrari-ul lui Leclerc, ceea ce i-ar fi compromis atât pneurile şi răcirea (chiar dacă McLaren a avut o abordare mai potolită pe această parte). Pe C4 monopostul portocaliu a fost puțin mai lent ca cel roşu, acuzând şi un deficit important pe liniile drepte (5-6km/h în speedtrap).
Pe C3 nu a fost cu nimic superior Ferrari pe primele 20 şi ceva de tururi ale stintului secund. Apoi au intervenit doi factori ce au dat aripi lui MCL38: vântul ce s-a întețit până la viteze de 4.5m/s şi scăderea temperaturii pistei până la 31 grade Celsius. SF-24 este ceva mai sensibil la vânt şi la temperaturi reduse ale asfaltului întâmpină ceva mai multe probleme în ce priveşte păstrarea trenului față în fereastra de operare după lungile zone de accelerație din sectorul 1.
Pe Leclerc ar fi avut şanse mari să îl sară şi dacă acesta nu suferea acea sperietură petrecută la 181km/h şi urmată de o salvare in extremis a la Mansell. Sainz era însă o țintă prea îndepărtată.
Verstappen vs Norris. Episodul Mexico City
De data asta situația s-a inversat, olandezul fiind cel penalizat, chiar de două ori. Dacă incidentul din virajul 8 (turul 10) nu prea lasă loc de îndoieli, cel din virajul 4 a stârnit dispute, generând o reacție mai specială din partea lui Christian Horner.
Ce s-a întâmplat efectiv? Lando Norris s-a înscris pe linia de start sosire la 0.6s în spatele lui Max Verstappen, ecartul scurtându-se treptat. Asta i-a permis un atac la capătul celei de a doua zone DRS, pe frânarea pentru virajul 4. Pe exterior. De data asta, față de atacul din Austin, Mclaren-ul a fost o idée mai în față în toate cele 3 puncte luate în considerare în acel document de 5 pagini intitulat Driving Standards Guidelines: intrarea în viraj, apex, spre ieşirea din viraj.
Conform stewarzilor, ”manevra a fost executată într-o manieră sigură şi controlată, iar Norris ar fi reuşit să încheie manevra pe pistă dacă nu ar fi fost forțat să iasă de pe pistă de către Verstappen”. Drept urmare, olandezul s-a făcut vinovat pentru scoaterea unui adversar în afara circuitului şi a primit o penalizare de 10s, conform Apendicelui L, (cap.IV, art.2 lit.b) din Codul Sportiv Internațional.
Imediat după încheierea întrecerii, Horner a venit în fața presei cu o tabletă pe care avea datele de telemetrie ale monopostului cu nr.4 . Iar ceea ce a prezentat era 100% veridic. Doar că incomplete. Astfel, şeful RBR a arătat că în acel tur 10 pilotul McLaren a frânat pentru virajul 4 şi a intrat în acel viraj cu o viteză cu 15km/h superioară celei cu care a făcut-o în cel mai rapid tur al său (când avea şi 80kg în minus în rezervor).
Concluzia lui Horner? Norris nu ar fi putut încheia virajul pe pistă, viteza de intrare fiind prea mare pentru asta. Doar că britanicul a prezentat incomplet situația. Da, Norris a frânat până la 100km/h pentru virajul 4 în acel tur 10, iar în turul său cel mai rapid a frânat până la 84km/h. Numai că în acelaşi timp, Verstappen a intrat în virajul 4 cu 101km/h. Iar campionul mondial a putut face virajul, chiar dacă nu pe cea mai iute trasă.
Teoretic şi Norris ar fi putut atunci să îl parcurgă fără a ieşi cu toate roțile în afara pistei. Mai ales că MCL38 a avut un indice downforce mai ridicat ca RB20 (0.581 vs 0.575). Doar că Lando era pe exterior şi avea mai puțin spațiu de manevră, a remarcat cineva…
Ce este cert aici e faptul că ambele penalizări ale lui Verstappen au fost efectuate perfect regulamentar. Per ansamblu însă, deşi a cedat 10p în lupta cu Norris, olandezul nu se poate considera totuşi învins, pilotajul său obstrucționist tăindu-i şansa teoretică la victorie adversarului său.
Iar Sainz? A patra victorie din cariera sa a fost şi cea mai clară. Tot week-end-ul a fost pilotul mai bun al Scuderiei, chiar dacă marjele sunt aproape infime. Acest succes binemeritat este doar al treilea al Ferrari în Mexic şi vine la 34 de ani după cel obținut de Alain Prost într-o manieră opusă.
Ca abordare, Prost şi Sainz sunt oarecum similari, excelând la capitolul simț tactic spre exemplu. În acel sezon 1990 Ferrari s-a bătut cu McLaren pentru ambele titluri, iar Profesorului i-a fost negată şansa la a patra coroană mondială de acroşajul brutal comis cu premeditare de Senna la Suzuka.
Atunci, ca şi acum, McLaren deținea monopostul ceva mai rapid, cu toate că au fost şi ocazii în care modelul 641 s-a dovedit superior lui MP4/5B. Până la urmă titlul de acum 34 de ani a revenit pilotului mai rapid, mai neîndurător şi mai lipsit de compromis în abordare.
Urmaşul său se află azi la volanul Red Bull şi pare dispus să îşi asume riscuri la fel de mari ca fantasticul Brazilian. Dar oare s-ar mai putea ajunge în epoca actuală la ceva gen Suzuka 1990?
Sezonul 2024 este deja atins de patina legendei, poate că o controversă atât de mare nu şi-ar avea rostul. Numai că oameni ca Max Verstappen apar rar şi sunt creați dintr-o esență aparte.
Valentin Raducan
Eu cred ca Norris nu-i interesat de titlul mondial la piloti in acest an, Norris pare mai preocupat sa scape de coşurile care-i acoperă toată moaca.
Fiecare vârstă are propriile sale priorităţi.
Perez se pregătește să lase volanul disponibil unui alt pilot nu la anul, asa cum anticipau multi, ci imediat după cursa din Brazilia.
După cursa din Brazilia, există un decalaj de trei săptămâni înaintea GP din Las Vegas, oferind Red Bull suficient timp pentru a numi un înlocuitor pentru Perez.
Liam Lawson pare cel mai logic candidat pentru a-i succeda mexicanului.
Șoferul de rezervă Isack Hadjar, la rândul său, ar putea obține locul liber la Visa Cash App RB.
(Radio y Televisión de Aguascalientes)
Checo, el dinero es nuestro !
Red Bull Racing ia în considerare o schimbare semnificativă în componența echipei, pregătindu-se să renunțe la pilotul Sergio Perez și să-l aducă în locul său pe argentinianul Franco Colapinto, actualmente pilot Williams.
Tranzacția este definitivata si pregătită să fie anunțată la Interlagos.
Red Bull și Williams au încheiat deja un acord, Colapinto fiind confirmat pentru echipa austriacă pentru sezonul următor.
Potrivit acestuia, Williams a acceptat oferta de 20 de milioane de dolari din partea Red Bull, sumă considerată atractivă atât pentru stabilitatea financiară a echipei, cât și pentru deschiderea unei noi oportunități pentru pilotul argentinian.
Șeful echipei Williams, James Vowles, a declarat de asemenea că ar fi fost deschis unei posibile colaborări de împrumut pentru Colapinto cu alte echipe pentru 2025, lucru care a contribuit la finalizarea înțelegerii imediate cu Red Bull.
Până în prezent, echipa Red Bull nu a confirmat în mod oficial acordul, însă se așteaptă ca anunțul oficial să fie făcut în orele următoare.
Checo, hasta luego!
Antrenamentele libere nr. 1 vor avea loc la ora locală 11:30 în Brazilia, unde se așteaptă să fie 25c și parțial înnorat. Se prognozează o șansă de ploaie de 7%. Șansa va crește ușor după-amiaza, dar se va reduce apoi la 8% la începutul calificărilor la sprint. Temperatura este de așteptat să rămână constantă.
Sâmbătă sunt așteptate ploi.
Există 54% șanse de ploaie în ziua în care sunt cursa de Sprint dar și calificările Grand Prix în program. Cu toate acestea, va fi cu un singur grad mai cald.
Apoi, duminică, temperaturile vor scădea până la 25 de grade Celsius. Există 78% șanse de ploaie duminică. Prin urmare, este posibil ca echipele să fie nevoite să treacă rapid de la condiții uscate, la cele umede.
romanialibera.ro/sport/formula-1/red-bull-planuieste-o-schimbare-majora-sergio-perez-ar-putea-fi-inlocuit-de-franco-colapinto-in-2025/