După mai multe săptămâni de negocieri, Formula 1 a definitivat în cele din urma structura sezonului european al competiției.
Așa cum era de așteptat, noul sezon va începe în 5 iulie cu Marele Premiu al Austriei, iar o săptămână mai târziu va avea loc o nouă cursă tot pe circuitul Red Bull Ring.
Ulterior, echipele se vor deplasa în Ungaria pentru cursa din 19 iulie. Sezonul va continua apoi după o pauză de două săptămâni cu alte trei curse consecutive, dintre care două la Silverstone și una la Barcelona, pentru ca ulterior sezonul european să se încheie cu cursele programate la Spa-Francorchamps și Monza în 30 august și 6 septembrie.
Cu alte cuvinte, din 5 iulie până în 6 septembrie vor exista doar două weekenduri în care nu vor avea loc curse de Formula 1. Toate Marile Premii vor oferi și cursele suport de Formula 2 și Formula 3 și, cel mai probabil, toate se vor desfășura fără spectatori.
"Ne așteptăm ca sezonul să înceapă fără spectatori, dar sperăm că în următoarele luni situația ne va permite să-i primim înapoi pe fani atunci când va fi sigur să facem asta", a explicat Chase Carey, CEO-ul Formulei 1.
În plus, Formula 1 anticipează că în următoarele săptămâni va putea stabili și calendarul pentru cursele care vor avea loc în afara continentului european.
Scopul final rămâne cel stabilit anterior, cu un sezon de 15-18 curse care să se încheie în luna decembrie."Suntem încântați să stabilim primele 8 curse ale calendarului și așteptăm cu nerăbdare să publicăm calendarul complet în următoarele săptămâni", a adăugat Carey.
Via Formula 1
azi is euforic de-a dreptul, is pan' la urma toate motivele sa ne declaram cu totii incantati, lunga asteptare ne-o fost rasplatita cu varf si indesat de chase carrey,
asta cu atat mai mult cu cat traseul din Alpi imi pare atat de compatibil cu categoricele atuuri dinamice ale monoposturilor ferrari in 2020, conexiunea fiind atat de evidenta de altfel si pentru SF90 in 2019, incat nu ma hazardez sa afirm faptul ca dupa primele doua gp-uri ale anului vom identifica o cu totul alta ierarhie in ambele clasamente provizorii fata de debutul sezonului trecut, cu perspective certe si trainice pentru deposedarea Benz&pigmentat de ambele trofee oferite de FIA
cu toata consideratia,
is cu modica rugaminte ca dupa sapte luni mari si late de privatiune de la apogeul motorsportului pe patru roti sa nu-ncercam sa perturbam sub nicio forma acest calendar 2020 care se afla categoric mult prea departe de titulatura de ireprosabil pentru o intrecere de tinuta precum F1, tintar al gp-urilor pe cat de tardiv construit de FIA intr-atat se identifica, asa cum foarte fain releva @Radu, taman cu notiunea de casant in conditiile generate de posibila imprevizibilitate a evolutiei/involutiei pandemiei de covid
https://www.youtube.com/watch?v=4gPXpPxfNik