Force India: "Suspensia FRIC valorează cel puţin o jumătate de secundă pe tur"

de Daniel Popescu
Luni, 14.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Force India consideră că Mercedes va pierde cel puţin o jumătate de secundă pe tur în cazul în care suspensia activă FRIC va fi interzisă începând cu Marele Premiu al Germaniei.

Poate fi o diferenţă semnificativă, poate fi o jumătate de secundă, dacă nu mai mult, în funcţie de modul în care ai dezvoltat monopostul în jurul suspensiei.

Otmar Szafnauer
Director operatiuni Force India
FIA este pe punctul de a interzice utilizarea suspensiei active FRIC după ce a ajuns la concluzia că aceasta ar putea încălca regulamentul tehnic.

O astfel de decizie va afecta în special echipele de top, iar Force India consideră că dezavantajul celor de la Mercedes, despre care se vehiculează că au cea mai avansată suspensie FRIC alături de Red Bull, ar putea fi de cel puţin o jumătate de secundă pe tur.

"Poate fi o diferenţă semnificativă, poate fi o jumătate de secundă, dacă nu mai mult, în funcţie de modul în care ai dezvoltat monopostul în jurul suspensiei în timpul iernii şi în tunelul de vânt. Într-o astfel de situaţie poate fi o diferenţă majoră. Variază de la echipă la echipă, depinde de cât de repede ai dezvoltat şi cât de integral este.

Pentru unele echipe ar putea valora mai mult dacă o elimină", a declarat Otmar Szafnauer, directorul de operaţiuni al echipei indiene.

Cred că şansele unei înţelegeri unanime sunt zero.

Otmar Szafnauer
Director operatiuni Force India
În plus, acesta este circumspect că va exista un acord unanim al echipelor pentru ca interzicerea tehnologiei să fie amânată pentru sezonul 2015.

"Vom face ceea ce va spune majoritatea. Dar nu este vorba despre majoritate, ci despre unanimitate. Cred că şansele unei înţelegeri unanime sunt zero. Vor fi oameni care vor spune că, dacă FIA crede că tehnologia ar trebui interzisă, atunci să fie interzisă", a adăugat el.

FRIC este un tip de suspensie activă care este controlată prin intermediul unui sistem hidraulic, iar rolul acesteia este să menţină constantă garda la sol a monopostului pentru o performanţă mai bună. Numele FRIC provine de la Front and Rear Interactive Control, ceea ce în limba română s-ar traduce textual prin "control interactiv pentru partea din faţă şi din spate".

Aproape fiecare echipă de pe grila de start foloseşte o astfel de suspensie activă, însă cele mai performante soluţii au fost dezvoltate de Mercedes şi Red Bull Racing.

Aceste două echipe afirmă însă că performanţele nu vor fi influenţate semnificativ de eliminarea suspensiei FRIC.

Via TheF1Times

Comentarii (3)

  • Mai lente sa fie monoposturile.. Eu zic sa concureze direct cu alea de GP 3.
    2 1
  • 2*
    1 0
  • JugaruGabi
    Eu propun sa faca curse de biciclete de acum incolo.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru