Force India mizeaza pe reducerea consumului de combustibil
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Echipele din Formula 1 au decis sa interzica realimentarea cu combustibil in timpul curselor incepand din sezonul 2010 pentru a reduce si mai mult costurile.
In contextul in care monoposturile vor utiliza o cantitate aproape dubla de combutibil in rezervor, un consum cat mai mic de carburant este vital pentru obtinerea unui monopost cat mai usor. La fel ca si celelalte echipe, Force India analizeaza intens toate optiunile pentru optimizarea consumului, numerosi parametri fiind luati in considerare in acest sens.
"Suntem destul de sistematici. Ne-am gandit la tot ce ar putea afecta consumul de carburant: rezistenta la inaintare, circuitele pe care concuram, stilul de pilotaj, modul in care ruleaza motoarele si combustibilul in sine. Mai sunt multe modele de realizat pentru consumul de carburant si pentru pneuri. In functie de circuitul pe care concuram, cred ca pilotii vor fi mult mai precauti la inceputul cursei", a declarat Dominic Harlow, seful inginerilor de cursa al echipei Force India.
Pregatirile pentru noul sezon vor dura mai mult pentru Force India decat in cazul celorlalte echipe.
Indienii au anuntat ca nu vor participa la prima sesiune de teste de la Valencia din perioada 1-3 februarie, insa vor fi prezenti la Jerez o saptamana mai tarziu.Via | Force India
Comentarii (0)