Force India a lansat o academie de piloţi pentru indieni

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 13.04.2011
Force India a lansat o academie pentru descoperirea unui pilot indian care să concureze în Formula 1 în viitorul apropiat.

Force India a pus în aplicare în această săptămână un proiect pe care patronul Vijay Mallya îl pregăteşte de mai mult timp, prin crearea unei academii care are drept scop principal descoperirea unui tânăr talent care să concureze în viitor în Formula 1.

Academia, boteza Force India F1 Team Academy, va începe în 25 aprilie, când se vor organiza teste de karting în şapte localităţi indiene pentru identificarea a 100 de tineri piloţi talentaţi. Ulterior, aceştia vor participa la o etapă finală naţională în luna septembrie, unde doar 10 dintre ei vor obţine accesul în etapa finală, care va avea loc pe circuitul de la Silverstone în luna octombrie.

Cei mai buni trei piloţi vor fi anunţaţi cu ocazia Marelui Premiu al Indiei din 30 octombrie şi vor fi sprijiniţi să concureze în trei competiţii din lumea sporturilor cu motor, iar cel care va obţine ulterior cele mai bune rezultate va fi sprijinit să facă pasul cel mare spre Formula 1, eventual chiar la Force India.

"Lansarea Academiei este o piatră de hotar pentru sporturile din India şi este pentru prima oară când cineva s-a angajat într-un program atât de ambiţios în India.

Obiectivul nostru este să creem o bază de talente şi de aspiranţi pe care îi vom sprijini financiar. Programele noastre vor oferi o traiectorie clară în cariera profesională în sporturile cu motor pentru că într-o zi candidaţii selectaţi să reprezinte India pe scena internaţională şi să aducă glorie pentru naţiune", a declarat Mallya.

India are deja doi piloţi indieni în Formula 1, însă niciunul dintre ei nu a obţinut încă rezultate pozitive: Narain Karthikeyan a revenit în competiţie la Hispania după o absenţă de şase ani, în timp ce Karun Chandhok este pilot de rezervă la Lotus după ce anul trecut a concurat de asemenea pentru echipa spaniola.

Alte echipe care au academii de piloţi sunt Ferrari şi Red Bull.

Via | Force India

Comentarii (1)

  • In Romania pe cand vom avea si noi asa ceva?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru