FIA va introduce penalizări pe grilă pentru trei mustrări scrise
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
FIA este pregătită să introducă o nouă regulă în plin sezon competiţional cu scopul de a evita situaţiile în care piloţii scapă fără pedepse dacă încalcă regulamentul sportiv.
Astfel, potrivit unor informaţii dezvăluite de jurnalistul Adam Cooper, un pilot va fi penalizat cu cinci poziţii pe grila de start în cazul în care primeşte trei mustrări scrise pe parcursul unui sezon.
Dintre cele trei mustrări scrise, două trebuie să aibă legătură cu încălcarea regulamentului în timpul pilotajului pe circuit, întrucât mustrări pot fi date de comisari şi în cazul în care un pilot întârzie la conferinţa de presă sau nu este cântărit la finalul unei sesiuni de antrenamente sau calificări.
Noua regulă a fost stabilită în cadrul Sporting Working Group şi trebuie aprobată de Consiliul Mondial al FIA, urmând să intre în vigoare începând de la Marele Premiu al Marii Britanii. În acel moment, toate mustrările primite în 2011 vor fi şterse pentru că niciun pilot să nu fie defavorizat.
Informaţiile despre noua regulă au apărut la numai câteva zile după ce Lewis Hamilton, Jenson Button, Mark Webber şi Jaime Alguersuari au primit câte o mustrare scrisă pentru că nu au respectat steagurile galbene care semnalizează micşorarea vitezei în timpul cursei de la Barcelona. Pedepsele nu au avut însă niciun efect asupra clasamentului general al cursei.
Via | Adam Cooper
Comentarii (0)