FIA va acorda licenţe pentru angajaţii echipelor

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 08.09.2010
FIA va introduce licenţe specifice pentru cel puţin şase membri ai echipelor, pentru ca aceştia să poată fi traşi la răspundere în cazul încălcării regulamentului sportiv.

Consiliul Mondial al FIA a făcut miercuri primul pas pentru a evita repetarea scenariului din celebrul scandal Crashgate, în care Flavio Briatore şi Renault au scăpat practic fără nicio pedeapsă pentru trucarea rezultatului din Marele Premiu al statului Singapore din 2008.

Astfel, forul mondial va acorda licenţe specifice pentru cel puţin şase membri ai fiecărei echipe de Formula 1, printre persoanele vizate fiind cele care ocupă funcţiile de şef al echipei, director sportiv, manager al echipei, director tehnic şi inginer de cursă.

"Consiliul Mondial propune crearea unor licenţe specifice pentru un număr limitat de membri ai competitorului în competiţiile FIA. Obiectivul este introducerea unui sistem care să asigure că aceştia respectă Codul de Bună Conduită. Aceste licenţe se vor aplica unui număr de minim şase membri pe competitor, inclusiv pentru şeful echipei, directorul sportiv, manager-ul echipei, directorul tehnic şi doi ingineri de cursa", se precizează într-un comunicat de presă al FIA.

De asemenea, FIA îşi propune ca echipa de Formula 1 să fie răspunzătoare pentru acţiunile angajaţilor săi.

Practic, prin această măsură, o echipă va suporta consecinţe directe în cazul în care unul dintre membri va încalca regulamentele FIA.

"Echipele vor deveni responsabile pentru staff-ul lor, pentru orice persoană care colaborează direct sau indirect cu echipa participanta la un eveniment", se mai precizeazza în comunicatul FIA.

Dacă o astfel de regulă ar fi fost în vigoare şi în sezonul precedent, Renault ar fi trebuit să suprte toate consecinţele trucării rezultatelor de cursă din Marele Premiu al statului Singapore din 2008. Aceste propuneri urmează să fie analizate de FIA la întâlnirea programată la jumătatea lunii noiembrie.

Via | FIA

Taguri: FIA, regulament

Comentarii (1)

  • Corneliu
    Titlul corect ar fi fost "FIA propune acordarea de licente pentru angajatii echipelor" sau "FIA vrea sa acorde licente pentru angajatii echipelor". Inca nu s-a decis nimic si cine stie ce se mai modifica pana se ajunge la acest pas; induci cititorul in eroare asa...
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru