FIA propune alocarea permanentă a unui număr pentru piloţi

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 16.03.2011
Jean Todt este în favorea alocării permanente a unui număr pentru fiecare pilot şi vrea ca acesta să apară proeminent pe monopost.

Jean Todt, preşedintele FIA, consideră că fanii Formulei 1 ar trebui să fie capabili să identifice mai uşor piloţii în timpul curselor şi vine cu câteva propuneri în acest sens.

Francezul susţine că una dintre soluţii este adoptarea modelului din NASCAR, competiţie în care un pilot concurează cu un anumit număr pe tot parcursul carierei, la care să se adauge afişarea proeminentă a acestuia pe monopost.

"La fel ca în NASCAR, ar trebui ca un pilot de Formula 1 să primească un număr pe care să-l păstreze pe tot parcursul carierei. Ai putea să identifici un pilot cu un număr. În acest moment, nu găseşti numărul, nu găseşti pilotul", a explicat el pentru publicaţia australiană The Age.

În prezent, numerele piloţilor sunt alocate în funcţie de numele campionului mondial şi de clasamentul general al constructorilor din sezonul precedent, însă acestea sunt afişate pe monopost fără să iasă în evidenţă. Din acest motiv, principalul criteriu de diferenţiere a doi coechipieri este casca pilotului, însă în unele cadre acestea sunt dificil de identificat, în special dacă piloţii adoptă un design asemănător.

Pe de altă parte, Todt admite că o astfel de schimbare nu este agreata de echipe din motive pur comerciale, întrucât spaţiul de pe monoposturi este alocat sponsorilor.

"Nu am puterea să schimb ceva ce nu-mi place fără să creez un conflict. Trebuie să ai sprijin pentru schimbare şi un număr minim de opinii pozitive în cadrul Formulei 1. Din păcate, până acum ei nu sunt interesaţi, ei sunt chiar fericiţi. Dar schimbarea va avea loc (n.r - la un moment dat)", a mai precizat el.

Via | GMM

Taguri: FIA, Todt, regulament

Comentarii (6)

  • nu-i mai simplu sa le puna poza din buletin ?
    13 8
  • Ce mai urmeză circuite ovale? Dar idea cu numere mai proeminente este bună.
    11 3
  • @Jean Todt
    Am impresia ca Jean Todt a inceput sa aiba probleme cu memoria.
    Pilotii pot fi deosebiti si dupa masina, prin bara orizontala de culoare diferita deasupra prizei de aer din spatele pilotului. Parca galbena/rosie, daca nu gresesc.
    Un numar ar fi vizibil doar daca este destul de mare, in plus va putea fi aplicat doar lateral. Nu prea sunt suprafete verticale pe directia de inaintare a monopostului...
    9 5
  • Tirchila
    OHOOO... ARE CHIP A AVEA EFECT... VOR FI DEPASIRI NENUMARATE!!!
    Todt vrea sa le ia nr. din buletin(cod personal) si sa-l aplice in frunte ca sa fie vazut de toti... Ha-ha... de parca asta ar fi probl. ce-i framinta pe piloti si fani... du-te bai!...
    1 12
  • lol
    does MotoGp ring any bell?
    7 1
  • Remember Miki
    Probabil, in virtutea bunei relatii de prietenie intre Miki Minciunichi si Jantot :))) pilotii o sa aiba pe monopost doar numarul si numele scris asa cum avea McLaren la cursele in care nu putea afisa West: Mika sau David.
    Culmea ironiei, tocmai cand Miki ar fi putut stii si el care este Massa si care Alonso, drepturile de transmisie s-au mutat pe Digi.
    Ghinion curat monser :)
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru