FIA dezvăluie noi informaţii despre Formula E, competiţia monoposturilor electrice

de Daniel Popescu
Marti, 28.08.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula E va debuta în sezonul 2014 cu curse de o oră desfăşurate pe circuite stradale din 10 oraşe din întreaga lume. Autonomia bateriilor va fi de 15-20 de minute.

Esential 2014 este sezonul in care va debuta Formula E
20 este autonomia maxima a monoposturilor electrice din Formula E
300 de kg este greutatea maxima a bateriilor admisa pe monoposturile din Formula E
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a dezvăluit în această săptămână noi informaţii cu privire la competiţia Formula E dedicată în exclusivitate monoposturilor electrice.

Programată pentru lansare în 2013, competiţia va debuta în 2014 cu 10 echipe care vor alinia la start câte doi piloţi, iar inginerii vor avea libertatea de a alege designul monoposturilor datorită unui regulament tehnic flexibil în care cerinţa principală este ca acumulatorii să nu depăşească 300 kg.

De asemenea, echipele pot opta pentru monoposturi bazate pe prototipul Formulec EF01, care a fost ptrezentat anterior şi care poate ajunge la o viteză maximă de 240 km/h.

Principala provocare o va reprezenta auttonomia monoposturilor, în condiţiile în care cursele sunt programate să dureze aproximativ o oră, iar bateriile vor rezista între 15 şi 20 de minute.

Calendarul competiţional va cuprinde cel puţin 10 curse care vor avea loc exclusiv în oraşe, iar minim cinci dintre acestea vor fi în Europa. Până în prezent, organizatorii au propus în calendar oraşe precum Berlin (Germania), Mumbai (India), Sydney (Australia), Cape Town (Africa de Sud), Rio de Janeiro (Brazilia), Moscova (Rusia), Mexico City (Mexic), Miami şi Los Angeles (ambele SUA).

Drepturile comerciale ale competiţiei au fost cedate de FIA către consorţiul Formula E Holdings, care include o serie de investitori precum miliardarul Enrique Banuelos sau Eric Barbaroux, dar şi nume cunoscute din lumea sporturilor cu motor precum Alejandro Agag, proprietarul echipei Addax din GP2, sau Lord Drayson, directorul executiv al echipei Drayson Racing din Le Mans Series.

Agag a admis însă că principala problemă o va reprezenta atragerea constructorilor auto spre aceasta competiţie.

"Nu ne aşteptăm ca marii constructori auto să fie interesaţi de Formula E la început. Industria nu prea este familiară cu cursele de maşini electrice. Dar sunt sigur că vor sosi în al doilea stadiu de dezvoltare. Suntem deschişi oricărui parteneriat cu un mare constructor auto", a precizat el.

Pentru sezonul de debut au fost alocate premii de 4 milioane de euro pentru câştigătorii curselor şi de 2 milioane de euro pentru echipa care câştiga titlul.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru