FIA confirmă că piloţii nu vor mai fi ajutaţi de echipe la starturi începând cu cursa de la Spa

de Daniel Popescu
Vineri, 10.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
FIA a transmis echipelor că piloţii nu mai pot fi ajutaţi de către ingineri la procedurile de la starturile de cursă, pentru a permite acestora să-şi etaleze mai bine talentul.

FIA a confirmat vineri că nu va mai permite echipelor să-i ajute pe piloţi în cadrul procedurilor pentru starturile de cursă. Măsura se va aplica începând cu Marele Premiu al Belgiei din 23 august şi vizează, de fapt, aplicarea mai strictă a articolului 20.1 care există deja în regulamentul sportiv.

Astfel, regulamentul va fi aplicat în două moduri: în primul rând, inginerii nu vor mai putea schimba setările pentru ambreiaj din momentul în care monopostul părăseşte linia boxelor, iar în al doilea rând inginerii nu vor mai putea sfătui piloţii prin radio cum să urmeze procedura de start.

Astfel, singurele informaţii pe care le vor putea primi piloţii sunt în tururile de recunoaştere şi turul de formare vor fi cele despre securitate şi de natură sportivă, cum ar fi o defecţiune tehnică la monopost, o problemă la unul dintre pneuri sau apariţia unor steaguri galbene sau roşii. Orice încălcare a acestor reguli, cuprinse deja în articolul 20.1 al regulamentului sportiv, poate avea ca rezultat o penalizare.

Noile măsuri vin ca urmare a unei propuneri făcute de Grupul de Strategie pentru ca starturile să devină mai imprevizibile.

Lewis Hamilton şi-a exprimat deja acordul în favoarea noilor măsuri, în timp ce Romain Grosjean prefera să fie mai circumspect.

Via Motorsport

Comentarii (3)

  • O alta regula partial buna, partial idioata, adica facuta de birocrati fara tangente cu sportul. Da, este o idee buna sa lasi pilotul sa se descurce cu pedalele, dar ce treaba ai cu ce comunica pilotul cu inginerul? Cenzura de prost gust. Incet incet pilotul va fi urmarit zi noapte, inclusiv in noaptea nuntii, cu cine si ce comunica si cu cine se antreneaza ....
    8 5
  • Bai JUMBO
    Pilotii in monopost au posibilitatea unor setari....dar ei nu stiu cind sa le faca decit cu ajutorul inginerilor....acum intelegi legatura?
    12 1
  • @bai Jumbo
    Parca nu pot discuta face 2 face inainte de start cu privire la setarile ce trebuiesc facute. Sau de parca nu vor inventa un limbaj codificat astfel incat sa afle ei ce trebuie facut...

    Nu mai bine s-ar trece la eliminarea butoanelor in cauza si sa se plece fara atatea butoane pe volan?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru