FIA ar putea modifica regulamentul aripii spate în Malaezia

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 29.03.2011
FIA a decis să modifice zona de depăşire pentru aripa spate ajustabilă pentru cursa de la Sepang, potrivit unei surse citate de jurnalistul Adam Cooper.

Introducerea noii aripi spate ajustabile nu a avut un efect pronunţat asupra depăşirilor în Marele Premiu al Australiei, însă oficialii FIA îşi păstrează optimsmul, în special datorită faptului că linia dreaptă de start sosire este scurtă.

Chiar dacă Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, a afirmat că regulamentul ar putea fi modificat doar după Marele Premiu al Chinei, o sursă din cadrul forului mondial a dezvăluit ca schimbarea ar putea fi iniţiată chiar de la Sepang, circuitul care va găzdui următoarea cursă de F1.

Circuitul de la Sepang are două linii drepte foarte lungi, iar zona de activare a aripii spate ajustabila va fi cea de pe linia de start-sosire, întrucât cea premergătoare ultimului viraj beneficiază deja de oportunităţi de depăşire.

Pe de altă parte, Whiting nu a exclus posibilitatea ca în viitor circuitele să aibă două zone de depăşire pentru aripa spate ajustabilă.

"Vom lua acest lucru în considerare. Este o muncă complexă pentru a obţine un punct de detecţie, un punct de notificare şi un punct de activare pentru o singură linie dreaptă.

În primul rând vrem să ne asigurăm că toate lucrurile funcţionează şi dacă lucrurile arată promitoator nu există niciun motiv pentru care să nu utilizăm (n.r - aripa spate ajustabilă) şi în alte locuri. De asemenea, vrem un sistem bazat pe GPS, care ne-ar putea oferi o proximitate mai mare de detectare a oportunităţilor", a precizat directorul de curse al FIA.

Via | Adam Cooper

Comentarii (3)

  • aripa
    Nu inteleg de ce nu este lasata peste tot cad urmaritorul este la mai putin de o secunda. Se activeaza butonul automat si cu asta basta. De ce se complica numai cu unele zone? E normal ca efectul sa fie aproape null, pentru ca zona de folosire este foarte mica.
    Pentru mine nu are logica... dar poate logica mea nu e buna :)
    10 0
  • janick
    Nici pentru mine...
    ...nu are nicio logica! Tinde sa devina balarie, inutilitate totala in anume situatie. Si cu Sauber cum ramane??!!
    4 1
  • Sauber a fost eliminata
    Janick.. Sauber a fost eliminata din Marele Premiu al Australiei.. ei au zis ca vor contesta decizia, dar.. slabe sanse de a castiga. Pacat! :(
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru