FIA acceptă să introducă măsurile pentru controlul costurilor în regulament
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Consiliul Mondial al FIA s-a reunit vineri la Paris pentru a lua câteva decizii importante cu privire la cele mai importante competiţii din lumea sporturilor cu motor, iar Formula 1 nu a făcut excepţie.
Forul mondial şi-a dat acordul pentru ca măsurile pentru controlul costurilor să fie incluse în regulamentul sportiv, astfel încât nicio echipă să nu mai aibă posibilitatea de a evita aceste măsuri.
"La solicitarea lor, FIA are discuţii active cu echipele cu privre la controlul costurilor şi orice modificări ale regulamentului tehnic rezultate dintr-o nouă limită pe cheltuieli în privinţa şasiului vor fi transmise prin fax Consiliului Mondial înainte de 30 iunie. Intenţia este de a ajuta echipele să participe în campionat într-o manieră corectă şi egală", precizează FIA într-un comunicat de presă.
Data de 30 iunie nu a fost stabilită întâmplător, întrucât este ultima zi în care regulamentul sportiv şi tehnic pentru 2013 poate fi modificat cu acordul a cel puţin şapte dintre cele 12 echipe.
Ulterior, regulile vor putea fi schimbate numai cu acordul unanim al celor 12 echipe.Pe de altă parte, FIA a confirmat că este implicată în negocieri cu Bernie Ecclestone pentru semnarea unui nou Acord Concorde şi anticipează ca acestea vor fi finalizate în următoarele săptămâni.
"Discuţiile constructive pe tema Acordului Concorde dintre FIA şi deţinătorul drepturilor comerciale continuă, cu intenţia de a finaliza înţelegerea în următoarele săptămâni. De asemenea, s-a decis ca termenul limită pentru înscrierea în sezonul 2013 să fie amânat până în 30 septembrie", mai precizează comunicatul forului mondial.
Via | FIA
Comentarii (0)