Ferrari va lansa noul monopost în 28 ianuarie
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ferrari a confirmat recent că va lansa noul monopost pentru sezonul următor în ultima săptămână a lunii ianuarie, însă a aşteptat până miercuri pentru a dezvălui data exactă.
Noul monopost va fi prezentat presei internaţionale la Maranello în 28 ianuarie, cu numai patru zile înainte de începerea primei sesiuni de teste din această iarnă. Anunţul a fost făcut de şeful Stefano Domenicali în staţiunea montană Madonna di Campiglio, care găzduieşte tradiţionalul eveniment Wroom pentru presă internaţională.
Astfel, Ferrari va fi prima echipă care îşi prezintă noul monopost pentru sezonul următor, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit. În cazul în care va respecta tradiţia începută în sezonul precedent, noua maşina va purta indicativul F11, pentru a simboliza anul 2011.
Pe de altă parte, Ferrari a anunţat că Luca Badoer va face o demonstraţie pe zăpadă cu un monopost F60 din sezonul 2009 al Formulei 1. Italianul va avea astfel ocazia să sarbatoareasca cei 13 ani petrecuţi la Ferrari în calitatea de pilot de teste şi de rezervă, funcţie pe care nu o va mai ocupă şi în sezonul 2011.
Via | Ferrari
Comentarii (0)