Ferrari va dezvolta monopostul din 2013 exclusiv la Koln

de Daniel Popescu
Joi, 27.12.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari a dezvăluit că va dezvolta monopostul pentru sezonul 2013 numai la fabrica Toyota de la Koln, după ce facilităţile de la Maranello nu au dat rezultate optime în acest an.

Vom dezvolta monopostul din 2013 exclusiv în tunelul de vânt al celor de la Toyota.

Luca di Montezemolo
Presedinte Ferrari
Spre finalul sezonului recent încheiat, Ferrari a renunţat la tunelul de vânt de la Maranello din cauza neconcordanţelor între datele furnizate de acest echipament şi cele obţinute pe circuit, optând în schimb pentru tunelul de vânt deţinut de Toyota la fabrica germană din Koln.

Între timp, Scuderia a decis ca anul viitor să dezvolte monopostul exclusiv în fabrică de la Koln, pentru a evita producerea unor noi erori care să afecteze şansele echipei la titlurile mondiale. "Vom dezvolta monopostul din 2013 exclusiv în tunelul de vânt al celor de la Toyota pentru a evita confuziile şi greşelile", a precizat Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari.

Informaţia a fost confirmată inclusiv de şeful Stefano Domenicali, care vrea să evite utilizarea în paralel a două tuneluri de vânt. "Ar fi prea riscant să utilizăm două tuneluri de vânt", a precizat el.

Planul iniţial al Scuderiei prevedea ca lucrările de modernizare la tunelul de vânt de la Maranello să fie încheiate în luna august, pentru ca echipa să poată folosi echipamentul după încheierea pauzei de vară.

Pe de altă parte, Montezemolo a exclus varianta ca Michael Schumacher să revină din nou în Formula 1 şi să piloteze unul dintre monoposturile Scuderiei.

"Acest lucru nu se va întâmpla. Este păcat că nu a câştigat nicio cursă după revenire, dar cu toate acestea a avut dreptate să se retragă acum", a adăugat italianul.

Via GMM

Comentarii (3)

  • Si cand te gandesti ca Toyota s-a retras de cativa anisori din F1 dar cu toate astea tunelul lor de vant e mai bun ... iti vine sa dai foc la cel de la Maranello.
    Sa vedem daca schimbarea asta va da rezultate mai bune.
    26 5
  • Sa speram! Eu unul asa cred tinand cont ca noul regulament nu a suferit mari schimbari.
    17 7
  • Echipa de acum citiva ani cu cel mai mare buget va pretati la bunurile altora si mai dati si in presa sa va stie lumea.Rusine !!!NE uitam al voi ca la sfintele moaste si pt. voi nu mai conteaza prezentul .Traiti doar din trecuttul vostru si va inncinta ca ce sar face formula 1 fara voi.
    3 10

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru