Ferrari: "Trebuie să decidem rapid noul furnizor de pneuri"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Reprezentaţii echipelor nu au reuşit să ajungă la niciun acord în privinţa noului furnizor de pneuri din Formula 1, deşi au purtat numeroase discuţii pe parcursul ultimelor săptămâni.
Chiar dacă Pirelli este creditată cu cele mai mari şanse de a semna contractul pentru următoarele trei sezoane, întârzierea oficializării acestei înţelegeri are efecte negative asupra programului de dezvoltare a monoposturilor pentru anul viitor.
Stefano Domenicali, şeful Ferrari, susţine că Scuderia are deja probleme din acest punct de vedere şi solicită ca echipele să ia o decizie finală până la finalul acestei săptămâni.
"Forţăm foarte mult pentru a ne asigura că decizia finală este luată măcar cu o zi în avans. Din păcate, negocierile sunt în curs şi sper să nu avem nevoie de încă un weekend de cursă. Trebuie să rezolvăm problema în această săptămână, pentru că pentru noi este deja foarte, foarte târziu", a precizat italianul.
Via | ITV
Comentarii (0)