Ferrari, tentată să-l înlocuiască pe Raikkonen cu Leclerc în 2019. Finlandezul ar putea reveni în WRC

de Daniel Popescu
Joi, 28.06.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari este tentată să-l recruteze pe Charles Leclerc de la Sauber în sezonul 2019 în locul lui Kimi Raikkonen, care a primit deja o ofertă să testeze un Toyota Yaris pentru Campionatul Mondial de Raliuri.

Contractul lui Kimi Raikkonen cu Ferrari urmează să expire la sfârșitul acestui sezon, iar publicația Motorsport susține că Scuderia se apropie rapid de o decizie finală.

Principala țintă a echipei a fost Daniel Ricciardo, care nu și-a prelungit încă acordul cu Red Bull Racing, însă italienii au decis în cele din urmă că bugetul alocat pentru salariul său și al lui Sebastian Vettel ar fi prea mare.

În acest context, Ferrari și-a îndreptat atenția spre Charles Leclerc, care face parte din Academia de Piloți Ferrari și a câștigat titlurile în GP3 și Formula 2 înainte de a semna cu Sauber. Chiar dacă pilotul născut în Monte Carlo nu și-a pus încă semnătura pe contract, sursele citate afirmă că Ferrari este foarte aproape de o decizie finală în acest sens.

Astfel, Ricciardo va rămâne cel mai probabil la Red Bull, mai ales că nici Mercedes nu este interesată să-l înlocuiască pe Valtteri Bottas cu pilotul australian. "Nu s-a terminat încă, dar se va întâmpla în curând.

Nu mai este mult", a declarat enigmatic Ricciardo când a fost întrebat despre situația sa contractuală.

Pe de altă parte, este greu de crezut că Raikkonen va pleca la o altă echipă din Formula 1. Finlandezul este însă interesat de o revenire în Campionatul Mondial de Raliuri, acolo unde a mai concurat în 2010 și 2011, iar Toyota s-a oferit deja să găzduiască un test cu Yaris WRC.

"Nu a testat încă nimic, dar de ce nu? Dacă vrea să piloteze mașina îl voi lăsa, fără discuție", a declarat Tommi Makinen, șeful celor de la Toyota.

Via Motorsport, Autosport, Motorsport

Comentarii (26)

  • ABORDARE CONSECVENTA A SCUDERIEI:PILOTUL NR.1 +FLUFFER
    11 9
  • Spuneati sa vina Leclerc in locul lui Raikkonen. Acum ca vine sau ar veni, iarasi nu-i bine.

    ps: o sa va convingeti ca Raikkonen era mai bun :))))))
    13 8
  • Ultimul campion ferrari! Cred ca va mai trece ceva timp pana la urmatorul.
    11 8
  • PRIMUL SEZON IN ERA V6 TURBO LA RBR:RICCIARDO 3 VICTORII VETTEL 0 VICTORII.CUM S-AR DESCURCA VETTEL CU UN COECHIPER PE MASURA SA LA SCUDERIE ?OARE DE CONCURENTA INTERNA MAI ARE EL NEVOIE?ARGUMENTUL FERRARI POTRIVIT CARUIA SCUDERIA NU POATE SUSTINE 2 REMUNERATII CONSIDERABILE NU CONFIRMA NIMIC ALTCEVA DECAT TEORIA '' PILOT NR.1+FLUFFER''.
    20 8
  • serban
    Bat unii câmpii cum că Ferrari nu ar vrea doi piloți egali ! Dragi postaci, în istoria cât de cât recentă a F1, în afara cuplului Senna-Prost, toate, dar toate echipele au avut o ierarhizare strictă a piloților ! Ipocrizia cu egalitatea de șanse, atât de des clamată, s-a spulberat instant la prima situație de criză a pilotului considerat, tacit, sau nu, nr. 1 ! Bottas pus în slujba lui Hamilton și Kimi în slujba lui Vettel, sunt exemplele cele mai vădite ale ultimilor ani. Nu intră aici Hamilton versus Rosberg, pentru că Mercedes având un avans atât de mare, și-a permis luxul unei rivalități interne. Ceea ce nu mai este valabil acum, când au fost ajunși din urmă de Ferrari și RBR, iar ierarhizarea este clară.
    Cred cu tărie că, în doi ani la Ferrari, Leclerc se va bate la titlu și că în acești doi ani de formare, oricum va face pentru Ferrari mult mai mult decât a făcut Kimi în ultimii cinci ani ! Cu condiția ca Ferrari să mențină trendul ascendent actual.
    7 21
  • @serban

    Nu este nicio ierarhizare la Mercedes!
    Cum ca Bottas este pus in slujba lui Hamilton, aste e doar in capul unora... al haterilor.
    Se vede de pe luna ca Bottas este un pilot slab, mult mai slab ca Hamilton.
    Bottas n-a fost in stare sa-l depaseasca pe Magnussen in Franta, desi a fost doar la 0,5 sec in spatele danezului... Sa numai zic ca de multe ori comite niste greseli chiar si copliaresti...
    Este mult in spatele lui Hamilton, la o diferenta mare... si pana cand va fi Hamilton acolo, nu poate sa fie pilotul nr. 1. Dar multi in loc sa vada asta, spun ca Bottas este sluga lui Hamilton...
    Asta-i adevarul gol-golut!
    15 12
  • Kimi stie ca a prins podiumul din cauza ca a avut Vettel probleme. Oricum, daca va avea rezultate bune si in urmatoarele curse, il vedem si la anu' la Ferrari.
    6 2
  • @serban
    Marele premiu al Ungariei 2017, la ordinele echipei Bottas il lasa pe Hamilton sa treaca, cu conditia ca Hamilton sa-i cedeze pozitia inapoi daca nu poate depasi masina Ferrari din fata, ceea ce se si intampla in ultimul tur. Cand se va intampla asa ceva la Ferrari, poti sa spui ca altii bat campii.
    Acum ceva ani, in 2002, an in care Ferrari a castigat 15 din cele 17 mari premii, marele premiu al Austriei, Barrichello este obligat de echipa sa-i cedeze locul lui Schummacher.
    Nu exista comparatie cu ceea ce se intampla la Ferrari. Tu esti cel ce bate campii.
    Exemple mai sunt, trebuie doar sa le cauti.
    20 6
  • sa plece ba ramolitul de kimi....unde vrea el-este depasit-nici butoanele pe volan nu le nimereste-l-a depasit tehnologia
    6 18
  • @ serban IN SEZONUL 2017 LUI BOTTAS I S-AU ''PERMIS'' 3 VICTORII DIN POSTURA DE SECUND AL LUI HAMILTON SI TOT IN ACELASI SEZON 2017 LUI RAIKONNEN I S-A REFUZAT VICTORIA INDUBITABILA IN MONTE CARLO.DE CE OARE????? AR TREBUI SA MAI AMINTESC DE EPISODUL SCHUMACHER -BARICHELLO LA ZELLWEG IN ANUL 2000 CAND RUBENS A CONDUS TOT GP SI CU 100 METRI INAINTE DE FINISH A FACUT O NEFACUTA !!!!!!REVIN CU INTREBAREA :CE SA CAUTE RICCIARDO LA FERRARI CAND VETTEL SI KIMI SUNT BUNI PRITENI?
    15 1
  • SIMPLE MINDS
    Cu leclerc coechipier vettel poate va mai castiga un titlu mondial.Cu ricci coechipier sunt sanse mari sa ramana la cele 4 din prezent !!!!!! Tocmai de aceea vettel si kimi sunt buni prieteni.Stie vettel de ce !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    15 3
  • Si cand te gandesti ca Hamilton a cerut ca Bottas sa ramana la echipa inca doi ani, si ca Ricciardo sa nu fie adus la Mercedes, bine ca toti ne stresam doar de ceea ce fac cei de la Ferrari!
    8 4
  • serban
    @@serban
    Bahrein 2017, Bottas este obligat, nu o singură dată, de două ori, să-i cedeze locul lui Hamilton. I s-a dat înapoi locul cedat ? Nu, în nici un caz. Spania 2017, Bottas este ținut pe pistă, cu pneuri terminate, doar să încerce să-l întârzie pe Vettel, misiune oarecum reușită, circa 4 sec. În favoarea cui ? Spune-mi tu. Ca să nu mai amintim de faptul că Bottas a fost folosit, în a doua parte a sezonului, ca și tester al upgradărilor folosite mai târziu de Hamilton.
    Australia 2008, unul din cele mai frapante cazuri de favorizare, echivalent cu Austria 2002. Coulthard obligat să-i cedeze, cu un tur înainte de final, locul lui Hakkinen, doar pentru că acesta plecase din pole. Și era anul acelui McLaren cu două pedale de frână, care a terminat în Australia cu un tur înaintea tuturor.
    Ce vreau să spun este că toți, absolut toți, fac aceleași lucruri, pe care doar unii hateri no name nu le văd, nu vor să le vadă, sau le văd într-un singur sens și le judecă la fel. Ferrari nu s-a împiedicat de Rubens, așa cum Mercedes nu se va împiedica de Bottas, pentru că interesele sunt uriașe, investițiile la fel, publicitatea obținută este greu cuantificabilă și de aceea în F1 nu este loc pentru buni samariteni și nici de menajat sentimente. Acum cinci ani Mercedes era, ca și vânzări, după BMW și Audi. Acum sunt net în față, deși nu au mașini mai bune decât ceilalți.
    2 3
  • serban
    @8888
    Îmi spui te rog pe ce locuri a terminat Hamilton în cele trei curse câștigate de Bottas ? Ca să nu te mai fac să cauți, îți spun tot eu, niciodată pe podium ! Ești convins că, dacă Hamilton ar fi fost pe doi, Bottas ar mai fi câștigat cursa ? Eu nu.
    Păi dacă Ricci nu se poate duce la Ferrari de răul lui Vettel, de ce nu se duce la Mercedes ? Că doar este mai bun decât Bottas, care oricum își termină contractul anul ăsta ! Sau Bottas are "susținători" pentru încă doi ani ?
    4 2
  • Offtopic:

    Unde putem vedea si noi antrenametele online, pentru cursa aceasta?
    1 2
  • Le putem vedea pe Digi! Trebuia sa-mi dau seama singurel dar... deh...
    2 1
  • P1 - DIGI3.
    http://www.digisport.ro/live/digisport-3
    1 1
  • @ serban CATE VICTORII A INREGISTRAT RAIKONNEN LA A DOUA DESCALECARE LA FERRARI ? NU-I ASA CA 0 VICTORII IN CIRCA 100 GP. CU DEOSEBITA CONSIDERATIE !!!!!
    8 4
  • @ serban: EXACT CATE VICTORII A INREGISTRAT ALONSO LA MCLAREN NU? CU DEOSEBITA CONSIDERATIE !!!!!!! Numai prostii scriu cu Caps Lock, dar deh.. atata pot !!!!! (si multe semne de exclamare) !!!!!!!!
    5 5
  • LA ORA 9:17 RESPECTIV 13:15 E O VIETATE CARE NU E IN STARE DECAT SA PREIA NUMELE ALTORA.SA EMITA OPINII PERTINENTE NICI NU MAI MERITA AMINTIT .SINGURA TA VINA E CA URMARESTI F1 DIN PERIOADA ALONSO-MCLAREN-HONDA.ASTA NU E O DRAMA,SUNTEM SUFICENT DE INDULGENTI SI CU DILETANTII!!!!!!!!!!!!
    3 3
  • LA ORA 01:14 RESPECTIV 12:50 E O VIETATE CARE NU E IN STARE DECAT SA PREIA NUMELE ALTORA. SINGURA TA VINA ESTE CA EXISTI. NU ESTE O DRAMA, ESTI DOAR UN SIMPLU DILETANT!!!!!!!!

    P.S. Cat mai multe semne de exclamatie... daca tot sunt prost, bine ca sunt mandru de asta!!!!!!!!!
    3 3
  • serban
    @8888 de la ora 12:50
    Văd că sunteți mai mulți și vreau să răspund cui trebuie.
    Și cine l-a împiedicat pe Kimi să obțină victorii când Alonso, sau Vettel, erau în spatele lui, sau abandonați ? Îți răspund tot eu : neputința ! De aia zero victorii după revenirea la Ferrari.
    4 3
  • @ Serban Tocmai ti-ai oferit singur raspunsul.raikonnen are voie sa castige gp cand coechipierul sau nu se mai afla in cursa?Aceasta e politica ferrari din ultimii 20 de ani.Episodul alonso -massa pe Hockenheim cand brazilianului i se transmitea sa inteleaga faptul ca e mai lent decat alonso nu face decat sa confirme afirmatia mea.
    6 2
  • @@serban
    In 2002, in Austria Barichello a cedat victoria lui Schumacher. Apoi dupa ce a castigat titlul, an acelasi an, Schumacher i-a cedat doua victorii lui Barichello pentru ca acesta sa ia titlul de vicecampion, daca putem spune asa. Deci nu mai plangeti ca Schumacher bla bla ordine de echipa, ca oricum castiga in anul ala.
    4 1
  • :))
    Tocmai asta e morala, pentru ca oricum castiga, iar Serban a zis mai sus ca Mercedes si-a permis sa-i lase pe Hamilton sa se dueleze pentru simplul fapt ca oricum castiga Mercedes.
    3 4
  • Oricum castiga Mercedes nu-i totuna cu oricum castiga Hamilton.
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru