Ferrari are o lungă istorie în care a favorizat unul dintre piloți în lupta pentru titlu încă de la începutul unui sezon, iar presa internațională a speculat că acest lucru s-ar putea repeta anul viitor.
Charles Leclerc va intra în al treilea sezon la echipă și îl va avea drept coechipier pe Carlos Sainz, care îl înlocuiește pe Sebastian Vettel. Cu toate acestea, șeful Mattia Binotto a exclus o astfel de variantă în prima parte a sezonului.
"Nu există nimic scris în contractul lui Leclerc că este liderul echipei. Cred că cei doi vor fi liberi să lupte pe circuit. Cred că este important să nu se lovească, asta este clar, dar vor avea oportunități egale, cu siguranță la începutul sezonului", a explicat el.
Binotto a admis însă că ordinele de echipă ar putea apărea în momentul în care devine clar că unul dintre piloți nu mai are șanse să-și adjudece titlul mondial.
"Dacă un pilot va avea un avantaj clar și va putea îndeplini un obiectiv care nu este posibil pentru celălalt, cred că va exista o discuție deschisă între cei doi.
Vom vedea cum ne putem ajuta reciproc în beneficiul echipei. Dar prioritatea va fi optimizarea punctelor pentru echipă", a adăugat el.Sezonului 2021 al Formulei 1 va începe în 21 martie și va fi precedat de o sesiune de teste la Barcelona în perioada 2-4 martie.
Via Autosport
Mare lucru sa ajunga ferrari la batalia pentru locul 1 la constructori in sezonul urmator.
asta fiindca vad in Binotto orice altceva in afara de un rapsod al cuvintelor...
chiar credeti ca-i vorba doar de ospitalitate excesiva pentru o aclimatizare cat mai rapida a spaniolului la Maranello???