Ferrari solicită clarificarea acordului pentru reducerea costurilor

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 11.10.2011
Ferrari va iniţia o serie de discuţii privind clarificarea acordului pentru reducerea costurilor, fiind îngrijorată de cheltuilelile celor de la Red Bull şi de recrutările făcute de Mercedes GP.

A doua jumătate a sezonului 2011 a generat noi controverse privind respectarea acordului Resource Restriction Agreement (RRA), care prevede reducerea costurilor în Formula 1.

Pe de o parte, Red Bull Racing a fost acuzată că a cheltuit mai mulţi bani decât permite acordul, în timp ce Mercedes GP a intrat sub lumina reflectoarelor în urma recrutărilor făcute în departamentul tehnic. Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari, consideră că regulamentul RRA trebuie clarificat în scurt timp, pentru a nu-şi pierde din valoare.

"Este un subiect foarte sensibil şi trebuie să facem o clarificare finală, pentru că RRA este foarte important pentru a menţine nivelul cheltuielilor cât mai mic posibil. Această problemă se bazează pe încrederea dintre echipe şi trebuie să eliminăm aceste dubii. Cred că în Coreea de Sud vom avea o întâlnire unde trebuie să abordăm acest punct, pentru că este un factor crucial şi echipele trebuie să colaboreze", a declarat italianul.

În schimb, rivalii de la Red Bull Racing susţin că nu sunt interesaţi de numărul de angajaţi pe care îl au cei de la Mercedes GP.

"Sincer să fiu, mă interesează ce facem noi la Milton Keynes (n.r - sediul Red Bull), nu ce se întâmpla la Brackley (n.r - sediul Mercedes)", a precizat Adrian Newey, directorul tehnic al Red Bull.

Nici cei de la McLaren nu sunt îngrijoraţi de faptul că Mercedes a iniţiat în acest an o campania masivă de angajări pentru a reduce diferenţa faţă de echipele de top. "Din fericire, RRA nu limitează numărul directorilor tehnice, aşa că poţi să ai şi 20 dacă vrei. Întotdeauna vor exista oameni care vor specula orice problemă, dar lucram bine împreună", a explicat Martin Whitmarsh, şeful McLaren.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru