Ferrari renunţă la îmbunătăţirea monopostului pentru 2011
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Victoria obţinută de Sebastian Vettel în Marele Premiu al Italiei a asigurat în mare măsură titlul mondial pentru Red Bull Racing şi a determinat schimbarea de strategie pentru rivali.
După ce a admis că nu mai are speranţe la titlul mondial şi că se va consola cu locul doi în clasamentul general, Fernando Alonso a dezvăluit că Ferrari nu are intenţia de a continua dezvoltarea monopostului, singurele noutăţi urmând să fie câteva update-uri minore programate deja pentru Singapore.
"Ultimele update-uri nu au funcţionat aşa cum ne aşteptam. Nu vor mai fi altele, cu excepţia câtorva update-uri mici pentru Singapore", a declarat spaniolul pentru publicaţia italiană La Stampa.
Informaţiile au fost confirmate inclusiv de preşedintele Luca di Montezemolo. "Întrucât monopostul s-a născut slab, nu mai avem potenţial pentru a-l îmbunătăţi", a precizat italianul.
Decizia Scuderiei Ferrari vine după ce şeful Stefano Domenicali insistase că echipa va continua dezvoltarea monopostului pe tot parcursul sezonului, întrucât numeroase elemente ale acestuia pot fi transferate ulterior pe monopostul de anul viitor.
Via | GMM
Tot așa să vă găsim!