Ferrari a fost reprezentată vineri de preşedintele Luca di Montezemolo la o întâlnire cu FIA care a avut drept principal subiect de discuţie regulamentul Formulei 1 pentru următorii ani, cu accent pe costuri şi metode de îmbunătăţire a spectacolului.
Chiar dacă niciuna dintre cele două părţi nu a dezvăluit modul în care au avut loc aceste discuţii, Montezemolo a explicat ulterior viziunea Scuderiei Ferrari asupra formatului de curse din Formula 1. Italianul consideră că actualul format cu o cursă care durează peste 90 de minute nu este atractivă pentru tineri şi propune împărţirea acesteia în două curse distincte.
"Dacă mă uit la tineri, cursele sunt prea lungi. Poate greşesc, dar cred că trebuie să na gândim cum putem îmbunătăţi spectacolul. Vă dau un exemplu, o oră şi jumătate este un timp prea lung pentru tineri, poate este bine să avem cursa în două părţi. Trebuie să fim inovatori fără să pierdem ADN-ul F1, precum tehnologia şi inovaţia.
Acum, dacă eşti lider în ultimele 10 tururi, ai grijă de pneuri şi de motor, pentru că poate nu ajungi la linia de sosire. Asta nu este F1 la extrem. Poate menţinem cursa, dar poate trebuie să schimbăm ceva în viitor", a declarat el. Pe de altă parte, el a atras atenţia că o cursă programată imediat după prânz nu poate genera audienţe mari, în special în perioada de vară, atunci când tinerii sunt plecaţi în vacanţă."Poate putem lăsa mai mult loc pentru cercetare tehnologică pentru maşini de serie şi poate putem îmbunătăţi spectacolul, pentru că asta este o altă problemă.
Nu cred că este bine să avem curse în iulie şi august (n.r - în august nu sunt de Formula 1) la ora 14:00 (n.r - ora la care încep cursele europene conform fusului orar al Europei Centrale şi de Vest) când oamenii sunt la plajă sau în vacanţă. Meciurile de fotbal au loc la 18:00, 19:00 sau 20:00", a adăugat el.Propunerea lui Montezemolo de privind formatul curselor se aplica deja în aproape toate competiţiile inferioare, în care au loc două curse de 30-45 de minute în cadrul unei etape.
Dislike!