Ferrari propune eliminarea antrenamentelor de vineri
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Pe lângă stabilirea noului furnizor de pneuri şi a detaliilor privind reintroducerea sistemului KERS, echipele analizează posibilitatea de a modifica structura unei etape de Formula 1 începând din sezonul viitor.
Până acum nu au existat niciun fel de informaţii privind eventualele modificări, însă Ferrari a dezvăluit marţi ca una dintre variante este renunţarea deficinitva la cele două sesiuni de antrenamente libere din ziua de vineri.
Italienii considera ca sesiunile de teste din timpul sezonului, foarte populare până în sezonul 2008, ar avea o importantă strategică mai mare pentru echipe decât cele 180 minute alocate pentru antrenamentele din prima zi.
"Cu siguranţă (n.r - sprijinim această idee), atât timp cât testele vor avea loc din nou între curse. Avem nevoie de teste pentru a încerca monopostul, pentru a experimenta, mai ales noi, care transferam tehnologie maşinilor de stradă. În plus, vrem să folosim din nou circuitul de la Fiorano, în care am investit bani: suntem constructori, nu oameni pentru care cursele reprezintă un hobby", a declarat Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari.
Renunţarea la cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri poate fi pusă în aplicare numai cu acordul tuturor celorlalte echipe din Formula 1.
Vă reamintim că testele din timpul sezonului au fost interzise începând din sezonul 2009 ca măsură extremă de reducere a costurilor în Formula 1.Via | Gazzetta dello Sport
Totusi ar fi pacat...nu am mai avea pe ca sa pariem vinerea:P...